CEDO: anularea diplomelor de licență - Cauza Convertito și alții împotriva României


În Monitorul nr. 743 din 17 august 2020 s-a publicat Hotărârea din 3 martie 2020, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Convertito şi alţii împotriva României. Cererea ce a stat la baza acestei cauze priveşte anularea diplomelor de licenţă obţinute de către reclamanţi pentru nereguli administrative care au vizat procedura de înscriere în anul întâi de studii.

Reclamanţii au reproșat autorităţilor naţionale anularea imprevizibilă a diplomelor lor, pe motive care nu le puteau fi imputate, după ce îşi consacraseră şase ani studiilor universitare.

 

 

     În susținerea lor, reclamanții au argumentat că a fost adusă atingere dreptului lor la respectarea vieţii private.

     Reamintim că, potrivit art. 8 din Convenţie, orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. De asemenea, nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţă publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

     În fapt, în octombrie 2003, decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii din Oradea a acceptat cererile de înscriere în primul an de medicină şi farmacie pentru specializarea „medicină dentară“ formulate de primii patru reclamanţi.

     Deciziile de înscriere, emise în numele rectorului, cuprindeau menţiunea „în curs de soluţionare“ în coloana rezervată pentru a indica numărul de aprobare atribuit de Ministerul Educaţiei. În urma obţinerii acestor decizii, reclamanţii şi-au început studiile universitare.

     La începutul anului 2009, între rectorul Universităţii din Oradea şi reprezentanţii Ministerului Educaţiei a avut loc un dialog pe tema scrisorilor de acceptare a 39 de studenţi străini, inclusiv a reclamanţilor. S-a ajuns la concluzia că primul reclamant încă nu primise scrisoarea de acceptare şi că scrisorile de acceptare emise celorlalţi patru reclamanţi nu priveau anul universitar al înscrierii lor, ci anul următor. În acest context, rectorul Universităţii din Oradea a solicitat, în două rânduri, avizul Ministerului Educaţiei cu privire la oportunitatea ca toţi aceşti studenţi, inclusiv reclamanţii, să se prezinte la examenele de absolvire.

     La sfârşitul celor şase ani de studii, primii patru reclamanţi au participat la examenul pentru obţinerea diplomei de licenţă în stomatologie, organizat pentru sesiunea din februarie 2010. Au promovat examenele şi au primit diplome de licenţă în stomatologie în martie 2010. Al cincilea reclamant a participat la sesiunea organizată în septembrie 2010, a promovat de asemenea examenele şi a primit diploma de licenţă în stomatologie în noiembrie 2010.

     După obţinerea diplomelor, reclamanţii au iniţiat demersuri în scopul recunoaşterii acestor diplome de către autorităţile italiene pentru a începe să exercite profesia de specialist în stomatologie în ţara lor de origine.

     În 2011, în cadrul desfăşurării, de către Ministerul Educaţiei şi la cererea autorităţilor italiene, a unei proceduri de verificare cu privire la autenticitatea diplomelor anumitor studenţi străini, situaţia a 54 de studenţi străini din diferite universităţi (printre care se numărau reclamanţii) a făcut obiectul unui control administrativ. Un raport întocmit pe baza acestei măsuri a concluzionat că existau nereguli în ceea ce priveşte eliberarea cu întârziere a scrisorilor de acceptare ale mai multor studenţi, inclusiv ale primilor patru reclamanţi.

     Ministerul Educaţiei a solicitat rectorului Universităţii din Oradea să anuleze diplomele de licenţă ale reclamanţilor ca urmare a întârzierii în eliberarea scrisorilor de acceptare. Pe cale de consecință, prin două decizii 2011, Senatul şi rectorul Universităţii au anulat diplomele de licenţă eliberate persoanelor în cauză.

     După ce Curtea de Apel Oradea a respins  atât recursul reclamanţilor  cât și pe fond acţiunea persoanelor în cauză, reclamanții s-au adresat CEDO.

8

     Ei au susținut că anularea, imprevizibilă din punctul lor de vedere, a diplomelor de licenţă, după şase ani de studii superioare absolvite, a adus atingere exercitării dreptului lor la respectarea vieţii private, întrucât, în opinia lor, neregulile de ordin administrativ care le-au fost reproşate sunt imputabile administraţiei universitare şi Ministerului Educaţiei.

     Curtea a observat că era evident că reclamanţii intenţionau să obţină o diplomă de licenţă în stomatologie, pentru a putea exercita o profesie în acest domeniu. În acest scop, persoanele în cauză au absolvit şase ani de studii şi au obţinut diplome de licenţă în stomatologie, indispensabile pentru a avea acces la o profesie în domeniul menţionat anterior.

     În acest context, anularea diplomelor a avut consecinţe nu numai asupra modului în care îşi creaseră identitatea socială prin dezvoltarea relaţiilor cu alţii ci şi asupra vieţii lor profesionale în măsura în care nivelul lor de calificare fusese pus sub semnul întrebării şi intenţia lor de a urma cariera pe care o aveau în vedere a fost brusc păgubită.

     Așadar Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 8 din Convenţie, și a dispus după cum urmează:

„a) că statul pârât trebuie să plătească fiecărui reclamant, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume:

(i) 10 000 EUR (zece mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;

(ii) 3 000 EUR (trei mii euro), plus orice sumă ce poate fi datorată pentru acest cuantum de reclamanţi cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată;

b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale”.

     Pentru mai multe detalii, accesați textul Hotărârii din 3 martie 2020.