Stiri Legislative
CEDO: Cauza Michnea împotriva României
În Monitorul Oficial nr. 24 din 11 ianuarie 2021, a fost publicată Hotărârea din 7 iulie 2020, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Michnea împotriva României.
Cererea reclamantului se referă la încălcarea dreptului său la respectarea vieţii sale de familie, în măsura în care o decizie a unei instanţe naționale i-a respins cererea de înapoiere a copilului său în Italia, unde îşi are domiciliul reclamantul şi unde locuiau el şi soţia lui la data naşterii copilului, în martie 2017.
În speță, Curtea de Apel Bucureşti a refuzat să dispună înapoierea copilului în Italia din motivul că nu se putea considera că reşedinţa obişnuită a copilului era în acea ţară.
- Ana-Maria CTCE
- Justiţie
- Accesări: 2048
Probleme practice, generate de majorarea salariului minim brut pe țară
Hotărârea Guvernului prin care salariul minim brut pe țară se majorează de la 2.230 la 2.300 de lei a fost publicată miercuri, în Monitorul Oficial nr. 40 din 13 ianuarie 2021.
Astfel, Hotărârea nr. 4 din 13 ianuarie 2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată prevede că „începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 2.300 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 169,333 ore pe lună, reprezentând 13,583 lei/oră.
- Ana-Maria CTCE
- Economie
- Accesări: 2038
Proiect de lege pentru modificarea Codului de procedură civilă
Luni, 11 ianuarie 2020, Ministerul Justiției a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Acest proiect de lege are în vedere modalitatea de soluționare a contestației privind tergiversarea procesului.
Prin aceste modificări se urmărește modificarea legislației procedurale civile, pentru a-i permite justițiabilului să facă o contestație privind tergiversarea procesului, care să fie soluționată, direct, de către instanța ierarhic superioară celei criticate, ori de un alt complet al instanței, dacă vorbim de Înalta Curte de Casație și Justiție.
- Ana-Maria CTCE
- Noile Coduri
- Accesări: 2717
ANAF a aprobat noul Formular 230
Agenția Națională de Administrare Fiscală a emis un nou formular 230 prin care persoanele fizice pot redirecţiona 3,5% din impozitul pe venit pentru susţinerea entităţilor nonprofit.
În Monitorul Oficial nr. 34 din 12 ianuarie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 15 din 7 ianuarie 2021 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare.
Reamintim că formularul are caracter opţional, iar în ceea ce privește termenul de depunere, acesta este tot de 25 mai 2020, având aceeaşi scadenţă ca şi declaraţia unică.
- Ana-Maria CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 2897
Un nou model pentru Formularul 212
Marți, 12 ianuarie 2020, în Monitorul Oficial nr. 33 din 12 ianuarie 2021, a fost publicat Ordinul nr. 14 din 7 ianuarie 2021 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a formularului 212 „Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice”.
Potrivit acestui ordin, noul model de formularul stabilit de Agenția Națională de Administrare Fiscală se utilizează de persoanele fizice atât pentru declararea impozitului pe veniturile realizate şi a contribuţiilor sociale datorate începând cu anul 2020, cât şi pentru declararea impozitului pe veniturile estimate şi a contribuţiilor sociale datorate începând cu anul 2021.
Declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.
- Ana-Maria CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 2202
Finanţarea federaţiilor sportive naţionale de către Ministerul Tineretului şi Sportului în 2021
În Monitorul Oficial nr. 1.266 bis din 21 decembrie 2020 a fost publicată Metodologia privind finanţarea federaţiilor sportive naţionale de către Ministerul Tineretului şi Sportului, în anul 2021, aprobată prin Ordinul nr. 1.573 din 18 decembrie 2020. Ea reglementează următoarele aspecte privind finanţarea federaţiilor sportive naţionale, în anul 2021:
- principiile care stau la baza finanţării programelor sportive de utilitate publică;
- condiţiile de finanţare;
- criteriile de finanţare;
- contractul;
- atribuirea şi încheierea contractului de finanţare.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 2814