Stiri Legislative
Ședințe on-line la Colegiul Medicilor Stomatologi din România
În situaţii de excepţie determinate de imposibilitatea de organizare şi desfăşurare a şedinţelor organelor de conducere ale Colegiului Medicilor Stomatologi din România (denumit în continuare CMSR) cu prezenţa fizică a membrilor acestora, şedinţele organelor de conducere la nivel naţional se pot organiza şi desfăşura în sistem on-line, prin mijloace electronice de comunicare directă la distanţă, cum ar fi videoconferinţă/teleconferinţă. Astfel, legiutorul vine în întâmpinarea CMSR, prin emiterea Deciziei nr. 1/1AGN/2021 privind organizarea şi desfăşurarea în sistem on-line a şedinţelor organelor de conducere ale Colegiului Medicilor Stomatologi din România, publicate în Monitorul Oficial nr. 142 din 11 februarie 2021.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1501
Noul formular fiscal 112
Vineri, 19 februarie 2021, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 174 din 19 februarie 2021, Ordinul comun al Ministerului Finanțelor, al Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al Ministerului Sănătății nr. 203/207/188/2021. Atsfel, a fost aprobat noul model al "Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate", mai exact formularul fiscal nr. 112.
- Andreea CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 2018
Ordonanța de urgență nr. 8/2021 –tăieri, amânări și beneficii parțiale
Având în vedere obligaţia Guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent pentru a gestiona resursele şi obligaţiile bugetare, precum şi riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziţiei fiscale pe termen mediu şi lung, precum şi predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, în scopul menţinerii stabilităţii macroeconomice, pe 18 februarie 2021, Guvernul României a emis și publicat în Monitorul Oficial nr. 168 Ordonanța de urgență nr. 8/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
- Andreea CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 2868
Legile bugetului pentru anul 2021, în dezbatere
Joi, 11 februarie 2021, au fost pus în dezbatere proiectul legii bugetului de stat și proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2021.
Principalele măsuri se referă la eliminarea unor cheltuieli, plafonarea unor venituri, eliminarea gratuității acordate studenților la transportul public, iar câștigul salarial mediu brut o să fie de doar 5.380 de lei, în scădere față de cuantumul ce a fost stabilit anul trecut.
Proiectele celor două Legi ale bugetului pe anul 2021, cu expunerea de motive și toate documentele care le însoțesc au fost publicate așadar, joi seara, în dezbatere, pe site-ul Ministerului Finanțelor.
- Ana-Maria CTCE
- Actualitate
- Accesări: 2293
Stare de alertă: calculul ratei de incidență a infecțiilor COVID-19
În Monitorul Oficial nr. 140 din 11 februarie 2021 a fost publicată Hotărârea nr. 35 din 10 februarie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 februarie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Așadar, Guvernul României a decis prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul țării cu încă 30 de zile.
Cu toate că o parte dintre interdicții au fost menținute, se observă totuși că au fost permise o serie de activități, ca urmare a scăderii ratei de infectare la nivel național.
- Ana-Maria CTCE
- Actualitate
- Accesări: 1958
ICCJ: Răspunzi penal dacă lași o persoană ce a consumat alcool să îți conducă mașina iar alcoolemia șoferului trece de 0,80 g/l
Începând de miercuri, 10 februarie 2021, a devenit obligatorie dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „în interpretarea dispozițiilor art. 335 alin. (3) din Codul penal, care incriminează fapta unei persoane de a încredința un vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știa că se află sub influența alcoolului, acestea trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge“.
Astfel, în Monitorul Oficial nr. 135 din 10 februarie 2021, a fost publicată Decizia nr. 14 din 25 mai 2020 referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 335 alin. (3) din Codul penal.
- Ana-Maria CTCE
- Justiţie
- Accesări: 2175