Legea cetățeniei române a fost completată!


     Legea cetățeniei române nr. 21 din 1 martie 1991, republicată în Monitorul Oficial nr. 576 din 13 august 2010, prevede, în art. 1 că cetăţenia română este legătura şi apartenenţa unei persoane fizice la statul român. De asemenea, cetăţenii români sunt egali în faţa legii; numai ei vor fi admişi în funcţiile publice civile şi militare. Modurile de dobândire şi de pierdere a cetăţeniei române sunt cele prevăzute în prezenta lege.

     Cetăţenia română se dobândeşte prin:

  1. naştere;
  2. adopţie;
  3. acordare la cerere.

     Cap. III din Legea cetățeniei române nr. 21/1991 cuprinde dispoziții privind procedura de acordare a cetățeniei române. Astfel, aprobarea cererilor de acordare ori de redobândire a cetăţeniei române se face prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, pe baza propunerilor Comisiei pentru cetăţenie.

     În Monitorul Oficial nr. 731 din 26 iulie 2021 a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 82 din 21 iulie 2021, act normativ ce aduce o serie de completări și modificări asupra Legii nr. 21/1991. Principala completare constă în introducerea art. 15^1, ce dispune ca, actele întocmite sau legalizate de o autoritate străină sau de un agent public strain, care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea sau, după caz, redobândirea cetăţeniei române pot fi luate în considerare numai dacă sunt apostilate de autorităţile din statul respectiv sau, după caz, supralegalizate de misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din acel stat ori de către Ministerul Afacerilor Externe al României, pentru certificarea autenticităţii semnăturilor şi sigiliului aplicate pe acestea.

     Totodată, art. II din Ordonanța de Urgență nr. 82/2021 prevede că prevederile art. 15^1 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile şi cererilor pentru acordarea sau, după caz, redobândirea cetăţeniei române, înregistrate la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi aflate în curs de soluţionare la această dată, atunci când există elemente care nasc îndoieli cu privire la autenticitatea actelor care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea sau, după caz, redobândirea cetăţeniei române.

     Totalitatea modurilor de dobândire şi de pierdere a cetăţeniei române cuprinse în Legea cetățeniei române nr. 21/1991 - AICI