Actualitate
Guvernul emite OUG în încercarea de a stopa greva profesorilor!
Situaţia excepţională generată de greva generală care afectează sistemul de învăţământ preuniversitar de stat conduce la o situaţie care în lipsa adoptării unui cadru legal adecvat ar determina imposibilitatea încheierii anului şcolar 2022-2023, cu afectarea dreptului la educaţie pentru trei milioane de elevi în România.
Serviciul public de educaţie reprezintă o prioritate strategică naţională la toate nivelurile, iar statul, mediul privat şi cetăţenii îşi asumă împreună responsabilităţi pentru susţinerea, modernizarea şi eficientizarea acestui important serviciu public al României de care depind nivelul de educaţie şi viitorul generaţiilor de elevi şi studenţi, prin care se urmăreşte ca obiectiv pe termen scurt, mediu şi lung susţinerea tuturor celor implicaţi: elevi, cadre didactice şi părinţi, construind un mediu caracterizat de respect reciproc, în care protejarea şi afirmarea demnităţii umane au prioritate.
- Andreea CTCE
- Actualitate
- Accesări: 1795
Registrul electronic al istoricului vehiculelor rutiere înmatriculate sau înregistrate în România
România va avea un Registru electronic al istoricului vehiculelor rutiere înmatriculate sau înregistrate în țară.
Legea nr. 142 din 24 mai 2023 privind registrul electronic al istoricului vehiculelor rutiere înmatriculate sau înregistrate în România a fost promulgată, iar mai apoi, publicată în Monitorul Oficial nr. 461 din 26 mai 2023.
Regia Autonomă „Registrul Auto Român”, denumită în continuare RAR, înființează și gestionează registrul electronic al istoricului vehiculelor rutiere înmatriculate sau înregistrate în România, denumit în continuare registru.
- Ana-Maria CTCE
- Actualitate
- Accesări: 1930
Calitatea de instalator autorizat în sectorul gazelor naturale
Ordinul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 65 din 10 mai 2023 privind aprobarea Regulamentului pentru autorizarea persoanelor fizice care desfăşoară activităţi în sectorul gazelor naturale a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 409 din 12 mai 2023. El stabileşte condiţiile, termenele şi procedurile de autorizare, de suspendare şi de retragere a calităţii de instalator autorizat în sectorul gazelor naturale pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi de proiectare, execuţie şi exploatare a conductelor de alimentare din amonte aferente producţiei, instalaţiilor tehnologice de suprafaţă aferente înmagazinării, obiectivelor/sistemelor aferente transportului şi/sau distribuţiei de gaze naturale, instalaţiilor aferente activităţii de producere/stocare de biogaz/biometan, instalaţiilor de gaze naturale lichefiate (GNL), instalaţiilor de producere a hidrogenului, precum şi instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale.
Nu fac obiectul prezentului regulament activităţile de verificare a proiectelor tehnice, respectiv de expertiză tehnică a proiectelor tehnice în sectorul gazelor naturale.
- Andreea CTCE
- Actualitate
- Accesări: 2101
Fructe, lapte și cornuri pentru elevi: Programul pentru școli al Uniunii Europene continuă!
În ședința din 10 mai 2023, Executivul României a adoptat Ordonanța de urgență nr. 31 din 10 mai 2023 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru școli al Uniunii Europene. Actul normativ a fost publicat a doua zi în Monitorul Oficial nr. 406 din 11 mai 2023.
Așadar, actul normativ modifică și completează Ordonanța Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru școli al Uniunii Europene, și pune în practică prevederile regulamentelor europene pentru fructele și legumele destinate școlilor și pentru laptele destinat școlilor, pentru perioada 1 august 2023 - 31 iulie 2029.
Potrivit Guvernului, prin acest act normativ se instituie măsurile prevăzute de noile reglementări europene, astfel încât să se asigure continuarea participării României la Programul pentru școli al Uniunii Europene, pentru exercițiul financiar din perioada 1 august 2023 -31 iulie 2029.
- Ana-Maria CTCE
- Actualitate
- Accesări: 1709
Programul de susținere a producției de cartof de consum - 2023
Executivul a adoptat Hotărârea nr. 394 din 4 mai 2023 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de cartof de consum”, în anul 2023. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 398 din 9 mai 2023.
Schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2023, pentru susținerea producției de cartof de consum - Solanum tuberosum.
Suma totală alocată pentru subvenția de stat la cartofi este de 14.800.000 lei, reprezentând echivalentul a maximum 2.960.000 euro, și se asigură din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2023.
- Ana-Maria CTCE
- Actualitate
- Accesări: 1389
Acordarea voucherelor de vacanță în Ministerul Educației
Ministerul Educației a emis Ordinul nr. 4.072 din 26 aprilie 2023 privind aprobarea Regulamentului de acordare a voucherelor de vacanţă pentru unităţile/instituţiile de învăţământ de stat, în Ministerul Educaţiei şi în alte instituţii publice din subordinea/coordonarea acestuia, pentru anii 2023-2026, act publicat în Monitorul Oficial nr. 374 din 3 mai 2023. Regulamentul stabileşte modalitatea de acordare anuală a voucherelor de vacanţă pentru anii 2023-2026 în unităţile/instituţiile de învăţământ de stat, în Ministerul Educaţiei şi în alte instituţii publice din subordinea/coordonarea acestuia, denumite în continuare unităţi/instituţii.
- Andreea CTCE
- Actualitate
- Accesări: 2108