Noutăţi legislative
Măsuri și completări importante publicate în domeniul urbanismului şi construcţiilor
Legea nr. 350 din 6 iunie 2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicată în Monitorul Oficial nr. 373 din 10 iulie 2001 prevede, la art. 1, că teritoriul României este parte a avuţiei naţionale de care beneficiază toţi cetăţenii ţării, inclusiv prin gestionarea proceselor de dezvoltare prin activităţile de amenajare a teritoriului, urbanism sau de dezvoltare urbană durabilă ale autorităţilor publice centrale şi locale. Autorităţile administraţiei publice sunt gestionarul şi garantul acestei avuţii, în limitele competenţelor legale.
Legea nr. 350/2001 a fost recent modificată și completată prin intermediul Ordonanței de Urgență nr. 31 din 30 aprilie 2025 privind unele măsuri pentru simplificarea procedurilor în domeniul urbanismului şi construcţiilor şi accelerarea investiţiilor, publicată, la rându-I, în Monitorul Oficial nr. 393 din aceeași zi.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 863
A intrat in vigoare Cadrul de Competențe Digitale pentru Cetățenii României – DigCompRo!
Pe 22 aprilie 2025, a intrat oficial in vigoare Ordonanța de Urgență nr. 27 din 16 aprilie 2025 privind adoptarea Cadrului de Competențe Digitale pentru Cetățenii României (DigCompRo), un pas esențial pentru alinierea României la standardele europene în domeniul competențelor digitale. Cadrul de competenţe digitale pentru cetăţenii României reprezintă un instrument strategic destinat planificării iniţiativelor şi politicilor publice de digitalizare la nivel naţional, asigurând convergenţa acestora cu cele de la nivelul Uniunii Europene.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1220
Dosarul de doctorat
Metodologia privind analizarea procedurii administrative desfăşurate la nivelul instituţiilor organizatoare de studii universitare de doctorat pentru acordarea diplomei de doctor, aprobată prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 3.741 din 8 aprilie 2025 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 341 din 16 aprilie 2025.
Dosarul de doctorat este constituit din teza de doctorat şi toate documentele solicitate de instituţia organizatoare de studii universitare de doctorat, denumită în continuare IOSUD, şi de Comisia Naţională de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, denumită în continuare CNATDCU, ale unui student doctorand pentru acordarea titlului de doctor, conform prezentei metodologii.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 715
Evoluţia în cariera militară
La data de 10 aprilie 2025, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319, Hotărârea Guvernului nr. 329/2025 privind aprobarea Ghidului carierei cadrelor militare în activitate din Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și din unitățile subordonate. Hotărârea vine ca răspuns la necesitatea de modernizare a cadrului legal care guvernează cariera militară în domeniul situațiilor de urgență, în acord cu dinamica operațională actuală și standardele europene în materie de management al resurselor umane. Totodată, actul normativ abrogă Hotărârea Guvernului nr. 505/2023 și introduce o abordare centrată pe claritate, performanță și adaptabilitate instituțională.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1047
Înscrierea la concursul pentru acordarea gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat în sesiunea 2025
Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 3.745 din 8 aprilie 2025 pentru aprobarea Metodologiei şi criteriilor privind acordarea gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat în sesiunea 2025 a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 322 din 11 aprilie 2025. Astfel, metodologia reglementează procedura şi criteriile de acordare a gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat, sesiunea 2025.
Gradaţia de merit se acordă personalului didactic de predare, personalului didactic auxiliar şi personalului didactic de conducere, de îndrumare şi control. Gradaţia de merit, prevăzută de Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 cu modificările şi completările ulterioare, se acordă prin concurs şi reprezintă 25% din salariul de bază deţinut, conform legii. Prin unităţi/instituţii de învăţământ se au în vedere unităţile şi instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat, cu personalitate juridică, inclusiv unităţile conexe şi inspectoratele şcolare.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 895
Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate
Hotărârea nr. 311 din 3 aprilie 2025 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Mediu şi Arii Protejate a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 295 din 3 aprilie 2025. Astfel, potrivit art. 1 din hotărâre, Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate este instituţia publică cu personalitate juridică, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, finanţată de la bugetul de stat, cu competenţe în implementarea politicilor şi legislaţiei în domeniul protecţiei mediului şi ariilor naturale protejate şi funcţionează în subordinea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. ANMAP are sediul în municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 294, sectorul 6. În cadrul ANMAP funcţionează direcţii judeţene de mediu, fără personalitate juridică, în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1622