Noutăţi legislative
Învățarea remedială în învățământul primar
Ministerul Educației a aprobat, prin Ordinul nr. 6.423 din 24 septembrie 2025, o nouă Metodologie de organizare a orelor de învățare remedială în învățământul primar. Publicată în Monitorul Oficial nr. 908 din 2 octombrie 2025, metodologia redefinește cadrul legal pentru sprijinirea elevilor care întâmpină dificultăți de învățare, accentuând rolul școlii ca spațiu de incluziune și echitate educațională.
Programul de Învățare Remedială (ÎR) are ca obiectiv principal sprijinirea elevilor din ciclul primar care prezintă decalaje în formarea competențelor-cheie, cu accent pe competența de literație. Totodată, metodologia urmărește dezvoltarea gândirii critice, a creativității și a performanței școlare, prin activități adaptate nivelului fiecărui elev.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1035
Plata cu ora în învățământul preuniversitar
Intrarea în vigoare a Normelor metodologice privind salarizarea prin plata cu ora a personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, precum şi a cadrelor didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi unităţile de educaţie extraşcolară, aprobate prin Ordinul nr. 6.394 din 22 septembrie 2025 și publicate în Monitorul Oficial nr. 874 din 24 septembrie 2025, marchează un moment important pentru modul în care se realizează salarizarea cadrelor didactice în regim de plată cu ora. Aceste norme vin să detalieze și să facă aplicabile dispozițiile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, recent consolidată și actualizată.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1423
Garda Națională de Mediu – noi competențe și responsabilități
Ordonanța de Urgență nr. 46 din 18 septembrie 2025 a intrat în vigoare la data de 19 septembrie 2025 și modifică și completează O.U.G. nr. 17/2005 privind măsuri organizatorice la nivelul administrației publice centrale. Actul normativ are un rol dublu: pe de o parte, aliniază legislația României la recomandările Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, în contextul procesului de aderare, iar pe de altă parte consolidează capacitatea instituțională a Gărzii Naționale de Mediu (GNM).
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 721
Organizarea și funcționarea complexurilor sportive naționale
La data de 19 septembrie 2025 a intrat în vigoare Regulamentul-cadru de organizare și funcționare al complexurilor sportive naționale, aprobat prin Ordinul Agenției Naționale pentru Sport nr. 705 din 2 septembrie 2025 și publicat în Monitorul Oficial nr. 862/2025. Acest act normativ aduce claritate și uniformitate în ceea ce privește statutul, atribuțiile și modul de funcționare al acestor instituții esențiale pentru sportul românesc.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 558
Statutul instructorului sportiv
La mijlocul lunii septembrie 2025 a intrat în vigoare un act normativ mult așteptat în domeniul sportului – Statutul instructorului sportiv (Cod COR 342202), aprobat prin Ordinul nr. 683 din 19 august 2025 al Agenției Naționale pentru Sport. Publicat în Monitorul Oficial nr. 841/12.09.2025, instituie un sistem unitar care reglementează pregătirea, atestarea, precum și drepturile și îndatoririle instructorilor sportivi, indispensabili sportului de masă și de performanță.
Așadar, instructorul sportiv este persoana atestată într-o anumită ramură de sport, în baza unui certificat de calificare, atestat sau diplomă recunoscute de lege. El reprezintă prima treaptă profesională în ierarhia pregătirii sportive, înainte de calificarea de antrenor. Art. 3 subliniază că instructorul este specializat într-o singură ramură de sport și lucrează atât cu sportivii amatori și practicanții de sport de masă, cât și cu grupele de copii și juniori la nivel de performanță.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 743
Garanții pentru persoanele vulnerabile: schimbările aduse de H.G. nr. 711/2025
Legea nr. 76 din 16 ianuarie 2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial nr. 103 din 6 februarie 2002, care reglementează sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, are o importanță esențială pentru protejarea persoanelor aflate în dificultate pe piața muncii și pentru sprijinirea angajatorilor în procesul de integrare a acestora.
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobate prin Hotărârea nr. 174 din 20 februarie 2002 și publicate în Monitorul Oficial nr. 181 din 18 martie 2002 au fost, de-a lungul timpului, ajustate pentru a răspunde noilor realități sociale.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 746
- Confecționarea și valorificarea numerelor de înmatriculare: transparență și control sporit
- Noi reguli pentru închirierea bunurilor imobile aflate în administrarea institutelor naționale de cercetare
- Cum se reorganizează unitățile de învățământ preuniversitar în noul an școlar 2025-2026
- Protecția datelor în M.A.I.: noile Instrucțiuni nr. 112/2025