Sănătate
Noi prevederi referitoare la procedura și tarifele pentru administrarea vaccinului împotriva COVID-19 de către medicii de familie
Ordonanța de urgență nr. 3 din 15 ianuarie 2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 50 din 15 ianuarie 2021. Prin prezenta ordonanţă de urgenţă se stabilesc unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 care desfăşoară activitate în centrele de vaccinare organizate în conformitate cu prevederile Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.031/2020, cu modificările ulterioare, precum şi alte măsuri în domeniul sănătăţii.
Activitatea din centrele de vaccinare împotriva COVID-19 este desfăşurată de către personalul medico-sanitar şi care îşi exercită profesia cu respectarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 53/2014, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de către registratorul medical.
- Andreea CTCE
- Sănătate
- Accesări: 1784
Proiect: Concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate pentru victimele cu arsuri grave, până la recuperarea completă
Vineri, 20 august 2021, Ministerul Sănătății a dat publicității un comunicat prin care a anunțat că, împreună cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a elaborat, în regim de urgență, un proiect de act normativ pentru modificarea OUG 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.
Acest proiect de act normativ a fost realizat cu consultarea Comisiei Multidisciplinare de Arsuri a Ministerului Sănătății.
- Ana-Maria CTCE
- Sănătate
- Accesări: 2010
Instrucțiunile pentru acordarea unitară a stimulentului de risc au devenit oficiale!
În Monitorul Oficial nr. 757 din 4 august 2021 a fost publicat Ordinul nr. 665 din 30 iulie 2021 privind aprobarea instrucțiunilor pentru acordarea unitară a stimulentului de risc prevăzut de art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență.
Acesta prevede că stimulentul de risc se acordă pentru angajații centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru angajații centrelor rezidențiale destinate altor categorii vulnerabile, ale furnizorilor publici și privați, prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale.
- Ana-Maria CTCE
- Sănătate
- Accesări: 2415
Acordarea concediilor medicale – noi reglementări
Luna august vine cu noi reglementări în ceea ce privește modalitatea de acordare a concediilor medicale. Noul mecanism este prevăzut de Ordinul nr. 1.398/729/2021 pentru modificarea și completarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1.311/2017 și a intrat în vigoare în data de 1 august 2021.
Una dintre principalele modificări se referă la cazul incapacității temporare de muncă pentru boli obișnuite, pentru care se prevede evaluarea stării de sănătate și monitorizarea pacienților de către medicii curanți, prin întocmirea unui plan de urmărire a evoluției bolii.
- Ana-Maria CTCE
- Sănătate
- Accesări: 3132
Excepții noi de la carantină pentru anumite categorii de persoane care sosesc din ţările/teritoriile de risc epidemiologic ridicat, în România
Comitetul Național Pentru Situații de Urgență a emis Hotărârea nr. 43 din 1 iulie 2021 privind aprobarea listei ţărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, criteriile pe baza cărora se stabilesc acestea, precum şi a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc din acestea în România, act normativ ce a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 658 din 2 iulie 2021.
- Andreea CTCE
- Sănătate
- Accesări: 2543
Reglementări privind doza primită de o persoană de la o sursă de radiații utilizată în scop medical
Miercuri, 7 iulie 2021, a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul nr. 961 din 22 iunie 2021 pentru aprobarea Reglementărilor specifice privind constrângerile de doză și recomandările pentru persoanele implicate în îngrijirea și susținerea pacienților care fac obiectul expunerii medicale la radiații ionizante
Potrivit actului normativ, reglementările se aplică persoanelor care, în cunoștință de cauză și voluntar, sunt implicate în îngrijirea și susținerea pacienților care fac obiectul expunerii medicale la radiații ionizante în scop de diagnostic sau de tratament.
- Ana-Maria CTCE
- Sănătate
- Accesări: 2326