Noile Coduri
Noi dispoziții introduse în Codul rutier!
Guvernul României a emis Ordonanța de urgență nr. 29 din 10 august 2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, act publicat în Monitorul Oficial nr. 737 din 10 august 2023, dar care își produce efectele începând cu 13 august 2023.
- Andreea CTCE
- Noile Coduri
- Accesări: 1761
Codul penal și Codul de procedură penală au fost modificate!
Legislația din domeniul penal a fost modificată prin două acte normative care au intrat în vigoare duminică, 9 iulie 2023.
Este vorba despre Legea nr. 200 din 5 iulie 2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 616 din 6 iulie 2023, respectiv Legea nr. 201 din 5 iulie 2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 618 din 6 iulie 2023.
Principalul motiv care a stat la baza modificării celor două Coduri a fost punerea în acord a dispozițiilor din actele normative menționate cu prevederile Constituției, așa cum acestea din urmă au fost interpretate prin numeroasele decizii ale Curții Constituționale de admitere a unor excepții de neconstituționalitate.
- Ana-Maria CTCE
- Noile Coduri
- Accesări: 3196
Reguli noi privind audierea minorului în procesul penal
Joi, 9 martie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 51 din 3 martie 2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 186 din 6 martie 2023.
Prin intermediul acestei legi se aduc modificări și completări Codului de procedură penală, în special în ceea ce privește audierea minorului în procesul penal.
Astfel, pe de o parte se introduc dispoziții noi, potrivit cărora audierea persoanei vătămate în vârstă de până la 14 ani are loc în prezența unuia dintre părinți, a tutorelui sau a persoanei ori a reprezentantului instituției căreia îi este încredințat minorul spre creștere și educare, precum și în prezența unui psiholog, stabilit de organul judiciar.
- Ana-Maria CTCE
- Noile Coduri
- Accesări: 24411
Început de lună cu modificări importante în textul Codului fiscal
Guvernul României a emis Ordonanța nr. 16 din 15 iulie 2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale, act ce se regăsește publicat în Monitorul Oficial nr. 716 din 15 iulie 2022 și care intră în vigoare la 3 zile de la publicare.
Astfel, art. 43 din Codul fiscal, publicat în Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015, ce vizează sfera dividendelor, prevede acum ca impozitul pe dividende să se stabilească prin aplicarea unei cote de impozit de 8% asupra dividendului brut plătit unei persoane juridice române. Impozitul pe dividende se declară şi se plăteşte la bugetul de stat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se plăteşte dividendul.
- Andreea CTCE
- Noile Coduri
- Accesări: 1956
Modificări la Codul de procedură civilă
Codul de procedură civilă a suferit modificări care se aplică începând cu data de 11 iulie 2022, dată la care intră în vigoare un act normativ aprobat săptămâna trecută de către Parlament.
Este vorba despre Legea nr. 199 din 7 iulie 2022 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 682 din 8 iulie 2022.
Modificările au în vedere contestația privind tergiversarea procesului. Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.
- Ana-Maria CTCE
- Noile Coduri
- Accesări: 3035
Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale – modificare importantă în Codul penal!
Guvernul României a emis în data de 30 mai 2022 Ordonanța de urgență nr. 71 din 30 mai 2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, act normativ ce a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 531 în aceeași zi și care își produce efectele odată cu apariția sa în monitor.
Legiutorul justifică această modificare prin faptul că activitatea de înfăptuire a actului de justiţie care beneficieză de încrederea justiţiabililor în protecţia valorilor sociale de către stat ar fi în mod serios afectată în absenţa unor dispoziţii clare şi exprese care să asigure un cadru legal complet în ceea ce priveşte condiţiile de tragere la răspundere penală a persoanelor care încalcă legea. Se are în vedere faptul că statul trebuie să asigure un just echilibru între, pe de o parte, protecţia persoanelor vătămate care au suferit vătămări prin săvârşirea de fapte prevăzute de legea penală şi protecţia drepturilor şi libertăţilor persoanelor care încalcă legea prin comiterea de fapte prevăzute de legea penală, pe de altă parte.
- Andreea CTCE
- Noile Coduri
- Accesări: 4431