Economie
Legea privind reforma fiscală – primele măsuri care intră în vigoare!
Legea nr. 296 din 26 octombrie 2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung a fost publicată vineri seară în Monitorul Oficial nr. 977 din 27 octombrie 2023.
Actul normativ cuprinde reforma fiscală pe care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament la final de septembrie și își propune oprirea risipei bugetare, combaterea evaziunii şi asigurarea echității fiscale.
Legea prevede o serie de măsuri antievaziune și măsuri de optimizare a cheltuielilor bugetare care vor intra în vigoare la date diferite; unele se vor aplica începând cu veniturile aferente lunii următoare publicării în Monitorul Oficial; o serie de măsuri vor intra în vigoare în 15 zile de la publicare, iar restul, din ianuarie 2024 sau în cursul anului viitor.
- Ana-Maria CTCE
- Economie
- Accesări: 2444
Reforma pensiilor de serviciu
Legea nr. 282 din 19 octombrie 2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, emisă de Parlamentul României, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 950 din 20 octombrie 2023. Atenție! Actul normativ își produce efectele începând cu data de 1 ianuarie 2024!
Planul Național de Redresare și Reziliență prevede, printre altele, și reforma pensiilor de serviciu. Aceasta prevede ca judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, cu o vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, să se poată pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
- Andreea CTCE
- Economie
- Accesări: 2393
Constituirea Comisiei Naţionale pentru Finanţarea Învăţământului Superior
Ordinul Ministerului Educației nr. 6.270 din 14 septembrie 2023 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale pentru Finanţarea Învăţământului Superior a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 841 din 19 septembrie 2023. Conform art. 1 din ordin, Comisia Naţională pentru Finanţarea Învăţământului Superior, denumită în continuare CNFIS, este o comisie consultativă de nivel naţional a Ministerului Educaţiei.
- Andreea CTCE
- Economie
- Accesări: 2186
Programul de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate pentru perioada 2023 – 2024
În ședința de Guvern din data de 14 septembrie 2023 a fost adoptată Hotărârea nr. 846 din 14 septembrie 2023 pentru aprobarea Programului de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate pentru perioada 2023 - 2024 și pentru modificarea art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 1569/2022 privind aprobarea programului de susținere a producției de tomate în spații protejate pentru anul 2023.
Actul normativ a fost publicat vineri, în Monitorul Oficial nr. 837 din 15 septembrie 2023.
Sprijinul financiar acordat prin schema de ajutor de minimis este de maximum 1.000 euro inclusiv/1.000 mp/beneficiar și se acordă pentru susținerea producției de legume cultivate în spații protejate, după cum urmează:
- Ana-Maria CTCE
- Economie
- Accesări: 2754
Procedura de înregistrare în România, la autoritatea vamală, a operatorilor economici şi a altor persoane
Autoritatea Vamală Română a emis Ordinul nr. 1.760 din 8 august 2023 pentru aprobarea Normelor tehnice privind înregistrarea în scopuri vamale a operatorilor economici şi a altor persoane. Actul a fost publicat în data de 23 august 2023 în Monitorul Oficial al României nr. 763 din 23 august 2023.
Autoritatea vamală atribuie număr EORI următoarelor categorii de persoane:
- operatorilor economici care sunt stabiliţi în România, în condiţiile respectării prevederilor art. 9 alin. (1) din CodCod;
- persoanelor, altele decât operatorii economici, care sunt stabilite în România, în condiţiile respectării prevederilor art. 9 alin. (3) lit. a) din CodCod, precum şi ale art. 6 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446;
- operatorilor economici care nu sunt stabiliţi pe teritoriul vamal al Uniunii, în condiţiile respectării prevederilor art. 9 alin. (2) din CodCod;
- persoanelor, altele decât operatorii economici, care nu sunt stabilite pe teritoriul Uniunii Europene, în condiţiile respectării prevederilor art. 9 alin. (3) lit. b) din CodCod.
- Andreea CTCE
- Economie
- Accesări: 3186
Redactarea scrisorii de aşteptări
Pe 27 iulie 2023, Guvernul României emite Hotărârea nr. 639 din 27 iulie 2023 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Actul este publicat în Monitorul Oficial nr. 697 din 28 iulie 2023.
Procedura de selecţie în cazul întreprinderilor publice se derulează în mod transparent cu scopul de a asigura profesionalizarea consiliului, potrivit standardelor de guvernanţă corporativă a întreprinderilor publice, astfel cum au fost dezvoltate în Principiile de guvernanţă corporativă ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, denumită în continuare OCDE.
- Andreea CTCE
- Economie
- Accesări: 1758
- Deciziile în domeniul concurenţei neloiale
- Raportarea informaţiilor referitoare la impozitul pe profit
- Înfiinţarea posturilor în afara organigramei în cadrul instituţiilor publice care implementează proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile
- Dispoziții modificate în Ordonanța de urgență privind concediile și indemnizațiile!