ASF păstrează dreptul de a impune audituri suplimentare. Curtea Constituțională respinge excepția
- Detalii
- Andreea CTCE
- Justiţie
- Accesări: 18
Curtea Constituțională a stabilit că Autoritatea de Supraveghere Financiară poate impune societăților de asigurare efectuarea unor audituri suplimentare, în afara auditului statutar, fără ca această competență să contravină exigențelor constituționale privind calitatea legii sau libertatea economică. Soluția a fost pronunțată prin Decizia nr. 709 din 9 decembrie 2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 367 din 4 mai 2026, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (2) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, publicată în Monitorul Oficial nr. 800 din 28 octombrie 2015.
Textul analizat prevede că Autoritatea de Supraveghere Financiară poate impune societăților efectuarea unui audit în alt scop decât auditul statutar și poate stabili standardele aplicabile în acest context.
Excepția a fost ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance – S.A., într-o cauză având ca obiect anularea unei decizii a Autorității de Supraveghere Financiară prin care se dispusese desfășurarea unei evaluări a activelor și pasivelor, în cadrul unui exercițiu sectorial.
În motivarea excepției, s-a susținut că norma criticată este lipsită de claritate și previzibilitate, întrucât nu definește noțiunea de „audit în alt scop” și nu stabilește limitele exercitării competenței autorității de supraveghere. În această logică, s-a arătat că textul ar permite adoptarea unor măsuri arbitrare, ar crea obligații suplimentare de audit nejustificate și ar afecta libertatea economică, dreptul la informație și principiul legalității.
Analizând criticile formulate, Curtea pornește de la rolul și poziționarea normei în cadrul Legii nr. 237/2015, act normativ care transpune reglementările europene din domeniul Solvabilitate II și instituie un model de supraveghere bazat pe evaluarea riscurilor. În acest cadru, Autoritatea de Supraveghere Financiară exercită o supraveghere continuă, prospectivă, care presupune nu doar verificări formale, ci și instrumente adaptabile la evoluțiile pieței.
În această logică, posibilitatea de a impune un audit „în alt scop” nu apare ca o derogare sau ca o lacună legislativă, ci ca un instrument integrat în mecanismul de supraveghere. Curtea subliniază că legea poate utiliza formule cu un anumit grad de generalitate, mai ales în domenii tehnice, unde o reglementare rigidă ar deveni rapid ineficientă. Suplețea normei nu echivalează cu lipsa de previzibilitate, atât timp cât cadrul general este determinat, autoritatea competentă este identificată, iar scopul reglementării este legitim. Pe acest fond, Curtea reține că dispozițiile criticate îndeplinesc cerințele de claritate și previzibilitate impuse de art. 1 alin. (5) din Constituție, fiind integrate într-un ansamblu normativ coerent, care definește atribuțiile ASF și limitele exercitării acestora.
În ceea ce privește libertatea economică, Curtea reafirmă că aceasta se exercită în condițiile legii, iar instituirea unor obligații de audit, în scopul supravegherii pieței și al protejării asiguraților, reprezintă o opțiune legitimă a legiuitorului, specifică unui domeniu reglementat. Criticile referitoare la dreptul la informație nu sunt reținute, întrucât norma nu limitează accesul la informații de interes public, iar activitatea autorității de supraveghere este supusă regulilor de transparență prevăzute de lege.
Un element esențial al deciziei îl reprezintă delimitarea făcută de Curte între controlul de constituționalitate și controlul modului de aplicare a legii. Aspectele invocate privind caracterul pretins arbitrar al măsurilor dispuse de ASF țin de interpretarea și aplicarea normei juridice și pot fi analizate de instanțele de contencios administrativ, nu de jurisdicția constituțională.
În consecință, Curtea a respins excepția ca neîntemeiată și a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 51 alin. (2) din Legea nr. 237/2015. Decizia este definitivă și general obligatorie, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, și produce efecte pentru toate autoritățile publice și instanțele judecătorești.
Textul legal complet este disponibil AICI