Sancționarea disciplinară a unui judecător pentru opinii exprimate pe rețelele sociale a determinat Curtea Europeană a Drepturilor Omului să reanalizeze limitele libertății de exprimare a magistraților și raportul acesteia cu obligația de rezervă. Astfel, în Monitorul Oficial nr. 317 din 22 aprilie 2026 a fost publicată Hotărârea din 15 decembrie 2025, pronunțată în Cauza Danileț împotriva României , prin care Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 1994.

     Cauza are la bază sancțiunea disciplinară aplicată unui judecător pentru publicarea a două mesaje pe pagina sa de Facebook, autoritățile naționale apreciind că acestea au depășit limitele libertății de exprimare și au adus atingere prestigiului justiției.

     Reclamantul, judecător cunoscut pentru implicarea sa în dezbaterile publice privind statul de drept și funcționarea justiției, a publicat în ianuarie 2019 două mesaje pe o pagină urmărită de aproximativ 50.000 de persoane. Primul mesaj se înscria în contextul unor tensiuni instituționale generate de numirea conducerii Statului Major al Apărării și conținea reflecții privind funcționarea instituțiilor statului și riscul politizării acestora, fiind formulat inclusiv sub forma unei întrebări retorice referitoare la rolul armatei în garantarea democrației constituționale. Al doilea mesaj consta în distribuirea unui articol de presă critic la adresa politicilor în domeniul justiției, însoțit de un comentariu propriu prin care reclamantul își exprima sprijinul față de poziția unui procuror.

     Mesajele au fost preluate în mass-media și au generat dezbateri publice. Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu și a declanșat procedura disciplinară, apreciind că reclamantul a încălcat obligația de rezervă și a adus atingere prestigiului justiției. Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acțiunea disciplinară și a dispus diminuarea indemnizației reclamantului cu 5% pentru o perioadă de două luni, sancțiune menținută ulterior de instanța supremă, care a considerat că exprimarea acestuia a fost inadecvată statutului său și de natură să afecteze încrederea publicului în sistemul judiciar.

     În fața Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza a fost analizată din perspectiva art. 10 din Convenție, care garantează libertatea de exprimare, inclusiv dreptul de a comunica idei și opinii asupra unor chestiuni de interes general, cu posibilitatea restrângerii acestui drept în măsura în care este necesară pentru protejarea autorității și imparțialității puterii judecătorești.

     Curtea a reținut că sancțiunea disciplinară aplicată reclamantului constituie o ingerință în exercitarea libertății de exprimare și a procedat la evaluarea caracterului justificat al acesteia prin raportare la criteriile dezvoltate în jurisprudența sa. În acest sens, a avut în vedere conținutul și forma mesajelor, contextul publicării lor, impactul acestora, calitatea reclamantului de judecător, precum și natura și severitatea sancțiunii aplicate.

     Analizând aceste elemente, Curtea a constatat că afirmațiile reclamantului vizau chestiuni de interes general și se înscriau în dezbaterea publică privind funcționarea instituțiilor statului și statul de drept. În același timp, acestea nu erau de natură să afecteze în mod real independența sau imparțialitatea justiției.

     Deși a recunoscut existența obligației de rezervă care incumbă magistraților, Curtea a subliniat că aceasta nu poate conduce la excluderea lor din dezbaterea publică asupra unor probleme de interes general. În speță, autoritățile naționale nu au demonstrat în mod suficient că sancțiunea aplicată răspundea unei „nevoi sociale imperioase“, iar motivele invocate pentru restrângerea libertății de exprimare au fost considerate nerelevante și insuficiente. În plus, Curtea a avut în vedere efectul disuasiv al sancțiunii asupra întregii profesii, apreciind că o astfel de măsură poate descuraja exprimarea opiniilor de către magistrați în spațiul public.

     În aceste condiții, Curtea a concluzionat că nu a fost menținut un just echilibru între dreptul reclamantului la libertatea de exprimare și interesul legitim de a proteja autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești. Prin urmare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că ingerința în exercitarea dreptului garantat de art. 10 din Convenție nu era necesară într-o societate democratică și a reținut încălcarea acestui articol.

Hotărârea în Cauza Danileț împotriva României poate fi consultată AICI