Noi criterii pentru acordarea burselor și a altor forme de sprijin financiar pentru studenți


Ministrul educației a emis Ordinul nr. 6.463 din 2 octombrie 2023 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor și a altor forme de sprijin financiar de la bugetul de stat pentru studenții și cursanții din învățământul superior de stat, învățământ cu frecvență.

Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 913 din 10 octombrie 2023 și reprezintă cadrul legal prin care statul roman asigură implementarea de măsuri de susținere a performanței academice și sportive, respectiv a unor măsuri privind facilitarea accesului la servicii educaționale pentru candidații proveniți din medii socioeconomice defavorizate și asigurarea unui climat echitabil și incluziv în învățământul superior românesc, prin burse și alte forme de sprijin material oferite studenților și cursanților din învățământul superior de stat, din România.

Cu titlu de noutate, subliniem că dispare bursa de merit dar, în același timp, sunt prevăzute noi tipuri de bursă. Astfel, noile criterii aprobate prevăd că din fondurile de la bugetul de stat, instituțiile de învățământ superior de stat pot acorda:

  • burse de excelență olimpică I/internațională;
  • burse de performanță;
  • burse de studiu;
  • burse pentru masterat didactic;
  • burse pentru învățământ dual;
  • burse sociale;
  • burse speciale;
  • burse de performanță sportivă.

    Așadar, dintre bursele nou introduse o menționăm pe cea de excelență olimpică I, internațională. Ea se acordă studenților din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat înmatriculați în anul I care au obținut premiul I, II sau III la olimpiadele școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației.

    De asemenea, menționăm că bursele de excelență olimpică I/internațională se păstrează pe toată durata studiilor universitare de licență, dacă se menține performanța academică, așa cum este stabilită în metodologiile proprii ale instituțiilor de învățământ superior de stat.

    Cuantumul minim al bursei de excelență olimpică I/ internațională este stabilit prin ordin al ministrului educației.

    Potrivit Ordinului nr. 6.494 din 10 octombrie 2023 privind aprobarea cuantumurilor burselor pentru studenții înmatriculați la programe de studii universitare, organizate cu finanțare de la bugetul de stat, la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior de stat, în anul universitar 2023-2024, publicat joi, în Monitorul Oficial nr. 919 din 12 octombrie 2023, s-a aprobat cuantumul bursei de studiu acordate de la bugetul de stat studenților înmatriculați la programele de studii universitare de licență didactică cu dublă specializare sau masterat didactic, organizate cu finanțare de la bugetul de stat, la forma de învățământ cu frecvență, egal cu salariul net al unui profesor debutant, garantat în plată la data de 1 octombrie 2023, în valoare de 3.158 de lei.

    Prin același act normativ s-a aprobat cuantumul burselor de excelență olimpică I/ internațională acordate studenților înmatriculați la programe de studii universitare de licență, organizate cu finanțare de la bugetul de stat, la forma de învățământ cu frecvență, diferențiat în funcție de nivelul distincției obținute, după cum urmează:

  1. 3.300 de lei pentru premiul I;
  2. 2.475 de lei pentru premiul II;
  3. 1.650 de lei pentru premiul III.

    Bursele pentru performanță se acordă studenților din învățământul superior de stat, înmatriculați la programe de studii universitare cu frecvență, indiferent de forma de finanțare. Acestea se distribuie conform metodologiilor proprii ale instituțiilor de învățământ superior de stat.

    Bursele atribuite pentru stimularea performanței se pot acorda studenților care se încadrează în cel puțin unul dintre următoarele cazuri:

  • au obținut rezultate deosebite la învățătură, respectiv au cele mai mari medii din același an de studiu al unui program de studii;
  • au obținut performanțe științifice, inovație și brevete;
  • alte situații stabilite de instituțiile de învățământ superior de stat prin metodologiile proprii.

    Bursele de studiu se acordă studenților care frecventează cursurile licenței didactice cu dublă specializare într-o instituție de învățământ superior de stat.

    Bursele pentru învățământ dual se acordă studenților înscriși la un program de studii din cadrul învățământului dual, organizat de o instituție de învățământ superior de stat, ce îndeplinesc condițiile stabilite prin metodologiile proprii ale instituțiilor de învățământ superior de stat.

    Bursele pentru masterat didactic se acordă studenților care frecventează cursurile de masterat didactic într-o instituție de învățământ superior de stat.

    Bursele sociale au rolul de a asigura condiții minime de subzistență, de a facilita accesul și de a menține în sistemul de învățământ superior de stat studenții proveniți din medii socioeconomice defavorizate, din familii defavorizate și din centre de plasament, în vederea parcurgerii programelor de studii universitare la care sunt înscriși.

Beneficiarii burselor sociale pot fi:

  1. studenții orfani de unul sau ambii părinți, studenții care provin din familii monoparentale sau studenții proveniți din centre de plasament și care nu realizează venituri peste plafonul pentru acordarea bursei sociale;
  2. studenții bolnavi de tuberculoză, care se află în evidența unităților medicale, pe perioada tratamentului tuberculostatic, diabet insulinonecesitant, boli maligne, sindroame de malabsorbție severe, boală cronică de rinichi în program de dializă, astm bronșic persistent moderat sau sever, epilepsie grand mal, cardiopatii congenitale, hepatită cronică cu fibroză avansată (stadiul F3 sau F4), glaucom, miopie gravă, boli imunologice autoimune forme severe, boli rare, tulburări din spectrul autist, boli hematologice severe care necesită tratament continuu sau spitalizări frecvente, surditate bilaterală, fibroză chistică, cei infectați cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, cei cu handicap locomotor și încadrați într-un grad de invaliditate, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie;
  3. studenții a căror familie nu a realizat în cele 12 luni înainte de începerea semestrului/anului universitar un venit lunar net mediu per membru de familie mai mare decât salariul de bază minim net pe economie.

    Studenții pot beneficia, la cerere, pe baza documentelor justificative, și de următoarele tipuri de burse sociale ocazionale, indiferent dacă studentul beneficiază și de altă categorie de bursă:

  • bursa pentru ajutor social ocazional pentru îmbrăcăminte și încălțăminte, care se poate acorda studenților orfani de unul sau ambii părinți, studenților care provin din familii monoparentale, studenților proveniți din centre de plasament sau studenților defavorizați din punct de vedere socioeconomic, a căror familie nu a realizat în cele 12 luni dinaintea depunerii cererii pentru acordarea acestui tip de bursă un venit lunar net mediu pe membru de familie mai mare de 50% din salariul minim net la nivel național. Această categorie de bursă se poate acorda aceluiași student de două ori în cursul unui an universitar;
  • bursa pentru ajutor social ocazional de maternitate, care se acordă studentei sau studentului a cărui soție nu realizează deloc venituri sau venituri mai mari decât salariul de bază minim net la nivel național, constă într-o bursă pentru naștere și lăuzie și o bursă pentru procurarea îmbrăcăminții copilului nou-născut și care se acordă o singură dată în cursul anului universitar pentru fiecare copil născut;
  • bursa pentru ajutor social ocazional în caz de deces se poate acorda pentru decesul unui membru al familiei studentului(ei). Prin membru de familie se înțelege soț, soție, copil. În cazul decesului studentului(ei) necăsătorit(e)/căsătorit(e) cu soție/soț care nu realizează venituri, bursa se acordă rudelor de gradul I/ succesorului legal o singură dată în cursul anului universitar.

 

Pentru detalii legate de bursele speciale sau de bursele de performanță sportivă, accesați Criteriile generale!