Selectarea membrilor - cadre didactice în Consiliul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior
- Detalii
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1113
Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior a emis Hotărârea nr. 263 din 28 septembrie 2023 pentru aprobarea Metodologiei de selectare, prin concurs, a membrilor - cadre didactice în Consiliul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior. Actul se regăsește în Monitorul Oficial ar României nr. 903 din 6 octombrie 2023.
Conform art. 1 din metodologie, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, denumită în continuare ARACIS, este condusă, în conformitate cu prevederile art. 252 alin. (1) din Legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările ulterioare, de către un consiliu alcătuit din 21 de membri, din care:
- 17 cadre didactice în învăţământul superior care reprezintă, de regulă, domeniile de studii universitare şi provin din instituţii de învăţământ superior diferite;
- 2 studenţi, reprezentanţi ai federaţiilor studenţeşti din România, reconfirmaţi la începutul fiecărui an universitar;
- un reprezentant al patronatului;
- un reprezentant al federaţiei sindicale cu cei mai mulţi membri din învăţământul superior.
Universităţile multiculturale, prin excepţie de la lit. a), pot fi reprezentate în consiliu de două cadre didactice aparţinând liniilor de studii diferite, iar între cadrele didactice selectate se vor găsi obligatoriu şi cadre didactice de la învăţământul în limbile minorităţilor naţionale.
Membrii Consiliului ARACIS, cadre didactice, sunt selectaţi prin concurs în baza prezentei metodologii, aprobată prin hotărâre a Consiliului ARACIS şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, anterior declanşării concursului. Se pot înscrie la concurs cadrele didactice care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
- sunt profesori sau conferenţiari universitari titulari, cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată;
- au experienţă în evaluarea calităţii educaţiei - sunt membri ai Registrului naţional al evaluatorilor şi au participat la minimum 5 evaluări externe, desemnaţi de către ARACIS;
- nu au fost sancţionate disciplinar sau pentru abateri de la etica şi deontologia universitară.
Selecţia cadrelor didactice se realizează, în conformitate cu prevederile art. 252 alin. (2) din Legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările ulterioare, pe baza criteriilor de prestigiu profesional şi moral şi de competenţă profesională şi ştiinţifică.
Așa cum prevede art. 6 din metodologie, ARACIS publică anunţul privind concursul de selectare a candidaţilor în vederea ocupării de posturi vacante din cadrul Consiliului ARACIS într-un ziar central, precum şi prin afişare la sediul ARACIS şi pe site-ul agenţiei. Termenul de înscriere la concurs este de 10 zile lucrătoare de la publicarea anunţului de concurs. Înscrierea la concursul pentru selecţia cadrelor didactice şi transmiterea dosarului de concurs se realizează prin mijloace electronice de comunicare, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Dosarul de concurs cuprinde:
- cererea-tip, care include precizarea privind domeniul/domeniile de studii universitare (conform Hotărârii Guvernului pentru aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar curent) pe care doreşte să îl/le reprezinte în Consiliul ARACIS sau domeniul specific formelor de învăţământ la distanţă/cu frecvenţă redusă (ID/IFR);
- CV însoţit de copii de pe documente justificative, acolo unde este cazul;
- memoriu de activitate din care să rezulte experienţa candidatului în domeniul asigurării calităţii academice, prestigiul profesional şi moral, precum şi competenţa profesională şi ştiinţifică, însoţit de copii de pe documente justificative, acolo unde este cazul;
- un program succint cu propuneri de îmbunătăţire a calităţii academice şi a activităţii ARACIS (maximum două pagini);
- adeverinţă care să ateste calitatea de profesor sau conferenţiar universitar titular, cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată;
- declaraţie pe propria răspundere că nu a încălcat, în decursul activităţii sale, normele de etică şi de deontologie universitară;
- declaraţie pe propria răspundere că nu a fost condamnat penal definitiv, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Documentele prevăzute la lit. b) şi d) se transmit şi în limba engleză.
Concursul constă în două etape:
- analiza şi validarea îndeplinirii condiţiilor de înscriere stabilite la art. 5 alin. (1) din metodologie, în baza documentelor din dosarul de concurs;
- analiza îndeplinirii criteriilor de prestigiu profesional şi moral şi de competenţă profesională şi ştiinţifică, în baza documentelor din dosarul de concurs şi a unui interviu.
Interviul are loc la sediul ARACIS, conform programării, care este anunţată prin publicare pe site-ul ARACIS cu cel puţin 3 zile înainte. Fiecare candidat va fi informat şi prin e-mail cu privire la data şi ora interviului, cu cel puţin 3 zile înainte ca acesta să aibă loc. În situaţii temeinic justificate şi cu aprobarea comisiei de concurs, interviul se poate desfăşura şi în format online.
Pentru a consulta dispozițiile ce privesc criteriile de prestigiu profesional şi moral şi de competenţă profesională şi ştiinţifică pe baza cărora se realizează selecţia – click AICI