Codul român al sustenabilității


În Monitorul Oficial nr. 1.052 din 21 noiembrie 2023 a fost publicată Hotărârea nr. 1.117 din 16 noiembrie 2023 privind aprobarea Metodologiei pentru raportarea durabilității – Codul român al sustenabilității.

Elaborarea Codului Român al Sustenabilității are drept scop creșterea numărului entităților care publică declarații nefinanciare sau rapoarte de sustenabilitate. De asemenea, asigură transparența, consecvența și comparabilitatea informațiilor nefinanciare, cu privire la sustenabilitate.

Codul Român al Sustenabilității reprezintă o metodologie pentru raportarea durabilității care oferă îndrumări clare cu privire la cerințele de conținut şi procesul de întocmire a rapoartelor de sustenabilitate pentru entități interesate.

Rapoartele publicate în cadrul platformei Codului pot fi accesate transparent de toate părțile interesate. Astfel, acestea pot ajuta atât la identificarea de bune practici dezvoltate de entitățile raportoare, care pot fi preluate şi adaptate la nivelul altor entități, dar pot veni şi în sprijinul investitorilor sau al altor entități care iau decizii financiare sau comerciale în baza practicilor de sustenabilitate ale companiilor raportoare.

Potrivit actului normativ, utilizarea Codului Român al Sustenabilității pentru elaborarea raportului de sustenabilitate de către entitățile care au obligația legală a depunerii declarației nefinanciare, dar şi în mod voluntar de către alte entități, aduce o serie de beneficii:

  • utilizarea Codului Român al Sustenabilității este gratuită, atât pentru entitățile care au obligația de a depune declarații nefinanciare/rapoarte de sustenabilitate, cât şi pentru cele care doresc să raporteze în mod voluntar;
  • este un instrument de raportare care oferă transparență activităților unei companii din punct de vedere al impactului asupra dezvoltării durabile;
  • simplifică raportarea. Raportul poate fi descărcat şi depus ca declarație nefinanciară conform reglementărilor în vigoare;
  • entitățile care elaborează rapoarte primesc marcajul de raportare care confirmă elaborarea şi publicarea unui raport de sustenabilitate;
  • marcajul de raportare poate fi folosit ca mijloc de promovare, în condițiile în care sustenabilitatea devine o temă importantă pentru un număr tot mai mare de clienți;
  • toate rapoartele entităților sunt disponibile într-un singur site;
  • platforma este intuitivă şi poate fi folosită cu ușurință, inclusiv de entitățile care nu au mai completat rapoarte nefinanciare;
  • oferă exemple pentru îndrumarea utilizatorilor cu privire la modul de respectare a obligației de raportare de sustenabilitate (nefinanciară) şi de implementare practică a taxonomiei UE;
  • oferă trasabilitate şi o modalitate de monitorizare a progresului entităților în domeniul dezvoltării durabile, în baza rapoartelor periodice elaborate;
  • baza de date a Codului Român al Sustenabilității generează vizibilitate şi este accesibilă publicului interesat, venind în sprijinul utilizatorilor care se află în căutarea de bune practici în domeniul sustenabilității, dar şi a celor care iau decizii comerciale în baza modului în care sunt respectate principiile sustenabilității;
  • în cadrul platformei se pot compara datele incluse în rapoartele de sustenabilitate (nefinanciare) publicate;
  • echipa dedicată din cadrul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă furnizează feedback calificat utilizatorilor cu privire la caracterul complet al informațiilor incluse.

    Codul Român al Sustenabilității se adresează entităților care, la data bilanțului, depăşesc numărul mediu de 500 de salariați în cursul exercițiului financiar. Acestea au, potrivit reglementărilor legale în vigoare, obligația de a elabora o declarație nefinanciară care conține informații privind cel puțin aspectele de mediu, sociale şi de personal, respectarea drepturilor omului, combaterea corupției şi a dării de mită.

    Mai mult, Codul Român al Sustenabilității poate fi utilizat de orice altă entitate care nu are o obligație legală de a elabora o declarație nefinanciară: companii mari (cu mai puțin de 500 de salariați) şi mici, publice şi private, entități din sectorul public (administrația publică centrală ori administrația publică locală).

    Entitățile vor raporta inclusiv aspecte referitoare la drepturile şi libertățile fundamentale ale omului și astfel, aceste informații vor deveni vizibile și accesibile publicului interesat. Lista criteriilor este următoarea:

  • Criteriul 1. Analiză strategică si acțiuni
  • Criteriul 2. Materialitate
  • Criteriul 3. Obiective
  • Criteriul 4. Complexitatea lanțului valoric
  • Criteriul 5. Responsabilitate
  • Criteriul 6. Reguli si procese
  • Criteriul 7. Control
  • Criteriul 8. Sistemul de stimulare
  • Criteriul 9. Implicarea părților interesate
  • Criteriul 10. Inovație si management de produs
  • Criteriul 11. Utilizarea resurselor naturale
  • Criteriul 12. Managementul resurselor
  • Criteriul 13. Emisii relevante pentru climă
  • Criteriul 14. Drepturile salariaților
  • Criteriul 15. Egalitate de șanse
  • Criteriul 16. Calificări
  • Criteriul 17. Drepturile omului
  • Criteriul 18. Cetățenie corporativă
  • Criteriul 19. Influență politică
  • Criteriul 20. Conduita conform legii si a liniilor directoare

    Fiecăruia dintre cele 20 de criterii îi corespunde câte o listă de verificare. Lista de verificare are rol de îndrumare şi facilitează utilizatorilor posibilitatea de elaborare a unui raport de sustenabilitate conform cu legislația în vigoare.

 

Metodologia pentru raportarea durabilității este disponibila AICI!