Fiscalitate
Întocmirea situaţiilor financiare periodice aplicabile instituţiilor financiare nebancare
Banca Națională a României a emis pe 29 august 2022 Ordinul nr. 4 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea situaţiilor financiare periodice la nivel individual, conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, aplicabile instituţiilor financiare nebancare în scopuri de monitorizare/supraveghere prudenţială, act ce a fost publicat ulterior, pe 12 septembrie 2012, în Monitorul Oficial nr. 896.
Prevederile ordinului se aplică următoarelor entităţi, denumite în înţelesul prezentului ordin instituţii financiare nebancare:
- instituţiilor financiare nebancare înscrise în Registrul general potrivit prevederilor Legii nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv celor care au şi calitatea de instituţie de plată, în sensul Legii nr. 209/2019 privind serviciile de plată şi pentru modificarea unor acte normative, sau de instituţie emitentă de monedă electronică, în sensul Legii nr. 210/2019 privind activitatea de emitere de monedă electronică;
- sucursalelor din România ale instituţiilor financiare persoane juridice străine, înscrise în Registrul general potrivit prevederilor Legii nr. 93/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
- Andreea CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 1716
Procedura de eliberare a certificatelor privind T.V.A., în cazul achiziţiilor intracomunitare de mijloace de transport
Ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.611 din 5 septembrie 2022 pentru aprobarea Procedurii de eliberare a certificatelor privind taxa pe valoarea adăugată, în cazul achiziţiilor intracomunitare de mijloace de transport, precum şi pentru aprobarea unor formulare a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 891 din 9 septembrie 2022.
Procedura menționată mai sus se aplică pentru eliberarea certificatelor necesare înmatriculării în România a mijloacelor de transport achiziţionate din statele membre ale Uniunii Europene de către persoanele care nu sunt înregistrate şi care nu trebuie să se înregistreze în scopuri de TVA în România conform art. 316 din Codul fiscal. Ea nu se aplică pentru achiziţiile intracomunitare de mijloace de transport efectuate de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România conform art. 316 din Codul fiscal. Nu se aplică nici pentru mijloacele de transport achiziţionate din România sau importate din afara Uniunii Europene.
- Andreea CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 3979
Codul de procedură fiscală a fost modificat!
Guvernul a oficializat un act normativ prin care se aduc mai multe modificări Codului de procedură fiscală. Publicarea listei contribuabililor fără datorii, modificări ale termenelor de inspecție fiscală în cazul nerezidenților, dar și prevederea explicită de folosirea mijloacelor electronice de comunicare în relația cu organele fiscale sunt câteva dintre aceste modificări.
Sâmbătă, 3 septembrie 2022, a intrat în vigoare Ordonanța nr. 31 din 31 august 2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, act normativ publicat în Monitorul Oficial nr. 857 din 31 august 2022.
Cu privire la comunicarea actelor administrativ-fiscale, se modifică art. 47 alin. (15) din Codul de procedura fiscală. Dacă până acum se prevedea că actele administrativ-fiscale emise în format electronic, care se comunică electronic, se consideră comunicate după 15 zile de la data transmiterii către contribuabil, noua ordonanță stipulează că actele se consideră comunicate la data punerii la dispoziția contribuabilului.
- Ana-Maria CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 1737
Comunicarea prin „Spaţiul privat virtual“
Agenția Națională de Administrare Fiscală emite, pe 9 iunie 2022, Procedura de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanţă între organul fiscal central şi persoanele fizice, persoanele juridice şi alte entităţi fără personalitate juridică, aprobată prin Ordinul nr. 1.090 din 9 iunie 2022, publicat în Monitorul Oficial nr. 585 din 16 iunie 2022.
Potrivit art. 2 din ordin, comunicarea prin mijloace electronice de transmitere la distanţă se realizează prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual“ - serviciu de distribuţie electronică înregistrată care permite transmiterea de date prin mijloace electronice şi furnizează dovezi referitoare la manipularea datelor transmise, inclusiv dovezi privind trimiterea şi primirea datelor, asigurând protejarea datelor transmise împotriva riscului de pierdere, furt, deteriorare sau orice modificare neautorizată.
- Andreea CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 2917
Noi instrucțiuni de completare a Declarației 208
Ordinul comun al Ministerului Finanțelor Publice, precum și al Ministerului Justiției nr. 1.022/2.562/2016 privind aprobarea procedurilor de stabilire, plată şi rectificare a impozitului pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal şi a modelului şi conţinutului unor formulare utilizate în administrarea impozitului pe venit a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 524 din 12 iulie 2016.
- Andreea CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 2929
Organul fiscal central va afla datele tuturor comercianților care trimit colete în sistem de plată ramburs
Guvernul României a emis pe 18 mai 2022 Ordonanța de urgență nr. 67 din 18 mai 2022 privind unele măsuri fiscale, precum şi pentru modificarea şi completarea art. 59 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Actul a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 494 din aceiași zi, producându-și efectele începând cu această data.
Astfel, potrivit Ordonanței de urgență nr. 67/2022, trimiterile contra ramburs efectuate de furnizorii de servicii poştale reprezintă modalitatea folosită în mod frecvent de comercianţii care îşi desfăşoară activitatea în mediul online pentru livrarea bunurilor comercializate către clienţi. Administrarea fiscală a activităţilor din sectorul comerţului electronic necesită o abordare diferită faţă de cea reglementată prin procedurile utilizate în mod curent, aspect ce rezultă din specificul acestui tip de comerţ, respectiv absenţa unei locaţii fizice pentru derularea tranzacţiilor, ceea ce face dificilă identificarea jurisdicţiei fiscale şi utilizarea unor metode de plată variate cum ar fi ramburs, online, criptomonede etc.
- Andreea CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 1910
- Întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale
- Angajarea răspunderii solidare reglementate de dispoziţiile art. 25 şi 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală
- Procedura de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare
- Înrolarea şi modalităţile de acces în Sistemul PatrimVen