Marți, în Monitorul Oficial nr. nr. 1052 din 21 noiembrie 2023 a fost publicată Decizia nr. 71 din 23 octombrie 2023 referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal.

Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal.

Concret, problema supusă interpretării a fost dacă instanța poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligația de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță, pe o perioada mai mică decât durata termenului de supraveghere.

ÎCCJ a stabilit că, în cazul șoferilor care primesc amânarea aplicării pedepsei, interdicția de a conduce un autovehicul nu poate dura mai puţin de doi ani, cât este termenul de supraveghere pentru hotărârile judecătorești privind amânarea aplicării pedepsei.

Pe fondul chestiunii de drept supuse dezlegării, s-a arătat că amânarea aplicării pedepsei reprezintă o modalitate de individualizare judiciară a pedepsei, ce presupune că instanța apreciază necesară stabilirea unei pedepse în sarcina inculpatului, însă consideră că scopul pedepsei de a conduce la reeducarea inculpatului și de a preîntâmpina comiterea de noi infracțiuni poate fi realizat prin amânarea aplicării pedepsei și supravegherea conduitei acestuia pe durata unui termen fix de doi ani.

  Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al ÎCCJ a fost sesizat  de către Curtea Militara de Apel. În cauza dedusă judecății, se pronunțase o condamnare la 10 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

  Pe lângă soluția de amânare a aplicării pedepsei, instanța i-a impus inculpatului, printre altele, și interdicția de a conduce timp de un an vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere. Or, termenul de supraveghere pentru amânarea aplicării pedepsei este de doi ani. Din acest motiv, Curtea Militară de Apel București a susținut că, în speță, chestiunea de drept pusă în discuție ridică probleme de interpretare și a condus la crearea unei practici neunitare sub aspectul analizat, atât la nivelul Curții Militare de Apel București și al celorlalte instanțe militare, cât și la nivelul instanțelor civile, așa cum rezultă și din practica judiciară depusă în susținerea motivelor de apel.

  Astfel,  pe de o parte, unele instanțe au apreciat că „este indubitabil că nu se poate face o astfel de diferențiere de regim juridic sub aspectul termenului, între măsuri și obligații, ambele categorii fiind reglementate de legiuitor pentru atingerea aceluiași scop, respectiv verificarea comportamentului fostului inculpat, față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, în sensul de a aprecia dacă această instituție s-a dovedit sau nu eficientă în fiecare caz în parte”.

    Pe de altă parte, în opinia altor instanțe, dispozițiile art. 85 alin. (4) din Codul penal coroborate cu cele ale art. 87 din Codul penal permit stabilirea unei obligații facultative pe un termen mai scurt decât termenul de supraveghere de 2 ani.

  Înalta Curte de Casație și Justiție a decis însă. că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal, instanța nu poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligația de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere prevăzut de art. 84 din Codul penal.

  Faptul că impunerea obligațiilor prevăzute de art. 85 alin. (2) din Codul penal este facultativă nu este de natură să determine concluzia că instanța poate individualiza și perioada pentru care este impusă obligația de a nu conduce anumite vehicule, în sensul individualizării acesteia pe o durată mai mică sau mai mare decât durata termenului de supraveghere de 2 ani, obligația trebuind să fie dispusă pe întreaga durată a termenului de supraveghere.

  S-a apreciat că, dacă s-ar admite posibilitatea ca instanța să impună executarea obligației de a nu conduce anumite vehicule pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere de 2 ani, deopotrivă ar trebui să fie acceptată și posibilitatea ca aceasta să fie dispusă pe o perioadă mai mare de 2 ani, ceea ce nu poate fi admis.

  Totodată, atunci când legiuitorul a dorit ca o obligație să poată fi instituită pe o anumită perioadă de timp, diferită de durata termenului de supraveghere de 2 ani, a reglementat-o în mod expres, astfel cum este situația particulară a obligației de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, prevăzută de art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal.

  În plus, s-a considerat că trebuie avut în vedere scopul impunerii unor obligații pe durata termenului de supraveghere, scop similar aplicării măsurilor de supraveghere, respectiv acela de a se verifica permanent comportamentul persoanei sancționate, și anume reeducarea acesteia și diminuarea riscului de a relua comportamentul infracțional.

Decizia se poate consulta, în integralitate, AICI!