Salariul minim a fost majorat!
- Detalii
- Ana-Maria CTCE
- Actualitate
- Accesări: 4011
În ședința Executivului de joi, 28 septembrie 2023, s-a aprobat majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată la 3.300 lei lunar, începând cu 1 octombrie 2023.
Actul normativ prin care s-a aprobat majorarea este Hotărârea nr. 900 din 28 septembrie 2023 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial nr. 877 din 28 septembrie 2023.
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată în data de 20 septembrie 2023.
Potrivit notei de fundamentare, la stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată s-au avut în vedere, printre altele, reducerea numărului persoanelor salariate aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, precum și factorii de ordin economic, inclusiv cerințele dezvoltării economice, productivitatea muncii, evoluția indicelui prețurilor de consum, creșterea economică, creșterea câștigului mediu şi interesul care există pentru a realiza şi a menține un înalt nivel de folosire a forței de muncă.
Până acum, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată era stabilit la 3.000 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 165,333 ore, în medie pe lună în anul 2023, reprezentând 18,145 lei/oră, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1447/2022 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Așadar, prin noua hotărâre, Guvernul a stabilit că începând de duminică, 1 octombrie 2023, salariul minim crește la 3.300 lei lunar, fără indemnizații, sporuri şi alte adaosuri, față de 3.000 lei cât era până acum.
Măsura adoptată va avea efecte pozitive la nivel social prin stimularea ocupării și prin creșterea puterii de cumpărare a acestora.
Această majorare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată reprezintă o valoare netă a salariului de 2.079 lei, față de 1.898 lei, cât era până acum.
Tariful orar va fi de 19,960 lei/oră pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore/lună.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, de majorarea salariului de bază minim la 3.300 de lei vor beneficia 1.867.588 de salariați, fiind vorba despre o creștere de 10%.
Deosebit de important este faptul că măsura adoptată nu se aplică salariaților din agricultură și industrie alimentară, pentru aceste categorii aplicându-se prevederile legale actuale.
O altă mențiune importantă se referă la încheierea actelor adiționale pentru salariații cu normă întreagă care au un salariu de bază brut mai mic de 3.300 de lei.
În acest sens, reamintim că, pentru transmiterea modificărilor privind majorarea salariul minim brut în Revisal, angajatorii au la dispoziție până la 20 de zile lucrătoare.
Termenul pentru transmiterea modificărilor în Revisal se regăsește în articolul 4 din Hotărârea nr. 905 din 14 decembrie 2017 privind registrul general de evidență a salariaților. Netransmiterea la timp a modificărilor legate modificările salariului în Revisal constituie contravenție și poate fi sancționată cu amendă de la 5.000 la 8.000 lei.
Hotărârea nr. 900 din 28 septembrie 2023 se poate accesa AICI!