O vizită la domiciliu, o discuție cu familia unui copil aflat în dificultate, observarea unor condiții de trai precare sau identificarea unei situații de risc reprezintă activități care fac parte din realitatea de zi cu zi a serviciilor sociale. În multe dintre aceste situații, primul profesionist care intră în contact cu beneficiarul este tehnicianul de asistență socială. Întrebarea care apare firesc este dacă acesta poate decide singur ce măsuri trebuie luate.

     Răspunsul oferit de noul Cod privind activitatea de coordonare a tehnicianului de asistență socială este categoric: activitatea tehnicianului se desfășoară sub coordonarea unui asistent social, iar deciziile profesionale privind intervenția socială nu intră în sfera atribuțiilor sale.

     Codul a fost aprobat prin Hotărârea nr. 2 din 20 mai 2026 a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România și a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 475 bis din 8 iunie 2026. Adoptarea sa a fost determinată de necesitatea stabilirii unor reguli profesionale care să elimine confuziile privind rolurile celor două funcții și să prevină depășirea limitelor de competență în activitatea curentă a serviciilor sociale.

     În practică, tehnicianul de asistență socială este prezent acolo unde se desfășoară activitatea concretă cu beneficiarii. Acesta poate colecta informații, poate realiza vizite în teren, poate verifica anumite situații de fapt, poate întocmi rapoarte de vizită, fișe de observație și note de monitorizare. De asemenea, poate oferi informații despre serviciile disponibile și poate sprijini beneficiarii în relația cu instituțiile publice. Toate aceste activități au însă un element comun: ele furnizează informații și sprijin operațional. Din momentul în care este necesară o apreciere profesională asupra situației unei persoane sau familii, competența aparține asistentului social.

     Diferența este mai importantă decât pare la prima vedere. Constatarea faptului că un copil absentează de la școală reprezintă o informație. Stabilirea cauzelor care au generat această situație și alegerea măsurilor necesare pentru remedierea ei reprezintă o decizie profesională. Observarea unor condiții improprii de locuire constituie o constatare de fapt. Evaluarea impactului acestora asupra situației sociale a familiei și integrarea concluziilor într-un plan de intervenție reprezintă o activitate rezervată asistentului social.

     Codul delimitează explicit activitățile care nu pot fi preluate de tehnician. Acesta nu realizează diagnoze sociale, nu stabilește obiective de intervenție, nu elaborează planuri individualizate și nu dispune măsuri care afectează situația beneficiarului. Rolul său este acela de a sprijini procesul profesional, nu de a-l substitui.

     Importanța acestei delimitări devine evidentă în situațiile sensibile. Atunci când apar suspiciuni privind abuzul, neglijarea, exploatarea sau alte împrejurări care pun în pericol siguranța unei persoane, tehnicianul nu este chemat să decidă singur care este soluția. Obligația sa este de a transmite fără întârziere informațiile către coordonator și de a pune la dispoziția acestuia toate datele relevante obținute în teren. Analiza situației și asumarea măsurilor necesare revin asistentului social.

     Legiutorul urmărește și un alt obiectiv: protejarea beneficiarilor. În domeniul asistenței sociale, măsurile adoptate pot avea efecte directe asupra vieții persoanelor aflate în situații vulnerabile. Din acest motiv, legislația și normele profesionale condiționează luarea unor astfel de decizii de existența unei calificări profesionale specifice și a unei răspunderi corespunzătoare.

     Totodată, delimitarea competențelor protejează și personalul implicat în furnizarea serviciilor sociale. Stabilirea clară a atribuțiilor reduce riscul transferării unor responsabilități către persoane care nu dețin competențele necesare pentru asumarea lor și contribuie la organizarea coerentă a activității în cadrul instituțiilor și serviciilor sociale.

     Codul nu construiește o relație de subordonare rigidă între cele două funcții, ci una de colaborare profesională. Tehnicianul contribuie la cunoașterea situațiilor din comunitate și la implementarea activităților stabilite, iar asistentul social coordonează intervenția și își asumă răspunderea profesională pentru deciziile adoptate. Fiecare dintre cele două roluri este necesar, însă competențele lor nu sunt interschimbabile.

     Prin clarificarea acestor limite, documentul oferă un reper atât pentru profesioniștii din domeniul asistenței sociale, cât și pentru instituțiile care organizează și furnizează servicii sociale, contribuind la desfășurarea intervențiilor în condiții de responsabilitate profesională și de protecție a beneficiarilor.

În sinteză normativă:

• Tehnicianul de asistență socială poate colecta informații, monitoriza situații și sprijini beneficiarii în activitățile curente.
• Evaluarea profesională a cazurilor și stabilirea măsurilor de intervenție aparțin asistentului social.
• Activitățile de documentare și observare nu echivalează cu exercitarea atribuțiilor profesionale specifice asistenței sociale.
• Situațiile de risc identificate în teren trebuie comunicate imediat coordonatorului responsabil de caz.
• Delimitarea competențelor urmărește atât protejarea beneficiarilor, cât și exercitarea atribuțiilor profesionale în limitele stabilite de normele aplicabile.

Consultă AICI baza legală aplicabilă