Metodologia de identificare a zonelor prioritare pentru biodiversitate, aprobată prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1.066 din 29 mai 2026 și publicată în Monitorul Oficial nr. 468 bis din 3 iunie 2026, stabilește instrumentul tehnic utilizat pentru fundamentarea suprafețelor care pot fi propuse ca Zone Prioritare pentru Biodiversitate.

     Documentul este corelat cu dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind ariile naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice (publicată în Monitorul Oficial nr. 442 din 29 iunie 2007), în special cu prevederile referitoare la desemnarea zonelor prioritare pentru biodiversitate. În această logică normativă, metodologia nu operează ca simplă inventariere a unor suprafețe naturale, ci ca mecanism de selecție întemeiat pe criterii ecologice, date tehnice, consultare publică și verificarea compatibilității dintre valorile de conservare și măsurile aplicabile.

     Zonele Prioritare pentru Biodiversitate sunt avute în vedere pentru conservarea sau restaurarea unor suprafețe cu valoare ridicată pentru biodiversitate, în care structura ecologică și procesele naturale determinante trebuie protejate față de presiuni antropice incompatibile cu obiectivul de conservare. În funcție de particularitățile ecosistemelor, metodologia permite atât instituirea unor zone de non-intervenție, cât și aplicarea unor măsuri de management activ, atunci când menținerea habitatelor sau a speciilor depinde de intervenții controlate, precum cositul, pășunatul extensiv ori alte practici cu impact redus.

     Identificarea suprafețelor se realizează prin raportare la tipul ecosistemelor și habitatelor vizate, precum și la tipul ariilor naturale protejate în care acestea se pot regăsi. Sunt analizate, între altele, ecosistemele forestiere, pajiștile seminaturale, tufărișurile, turbăriile, mlaștinile, ecosistemele acvatice și umede, stâncăriile, grohotișurile, habitatele costiere și marine. O atenție distinctă este acordată pădurilor virgine și cvasivirgine, pădurilor seculare de tip old-growth forests, habitatelor prioritare de interes comunitar și suprafețelor care îndeplinesc funcții relevante pentru conectivitatea ecologică.

     Selecția zonelor se întemeiază pe principii precum reprezentativitatea, funcționalitatea, redundanța elementelor criteriu, proporționalitatea, conectivitatea și participarea factorilor interesați. Aceste principii limitează caracterul discreționar al desemnării și impun ca propunerile să fie fundamentate prin date științifice, planuri de management, amenajamente silvice, baze de date, studii, raportări europene și, după caz, verificări în teren.

     Un element relevant al metodologiei îl constituie consultarea publică. Propunerile de Zone Prioritare pentru Biodiversitate sunt supuse consultării factorilor regionali, județeni sau locali, iar în lipsa unui consens pot fi formulate suprafețe alternative, cu argumentare tehnică întemeiată pe criteriile metodologiei. De asemenea, atunci când valorile de conservare impun o protecție suplimentară, pot fi delimitate zone tampon, care se includ și se asimilează zonelor prioritare pentru biodiversitate dacă presupun măsuri restrictive de management.

     Metodologia are consecințe directe asupra modului în care vor fi analizate suprafețele cu valoare naturală ridicată, deoarece conectează obiectivele europene privind biodiversitatea cu instrumentele interne de protecție a naturii. Aplicarea sa presupune evaluarea compatibilității dintre folosințele existente ale terenurilor, necesitățile de conservare și tipul de intervenții permise, fără ca natura proprietății să constituie criteriu științific de selecție în etapa de identificare.

     În plan juridic, actul stabilește baza tehnică pentru fundamentarea viitoarelor desemnări de Zone Prioritare pentru Biodiversitate, inclusiv pentru suprafețe aflate în interiorul sau în afara actualei rețele de arii naturale protejate. Efectul său principal constă în standardizarea criteriilor de analiză și în delimitarea situațiilor în care conservarea biodiversității presupune fie absența intervenției umane, fie măsuri active, strict orientate spre menținerea sau refacerea valorilor naturale.

În sinteză normativă:

• Zonele prioritare pentru biodiversitate sunt identificate pe baza unor criterii ecologice și științifice aplicate diferitelor categorii de habitate și ecosisteme.
• Procesul de selecție urmărește conservarea valorilor naturale și menținerea funcțiilor ecologice ale suprafețelor analizate.
• Pot fi propuse atât zone de non-intervenție, cât și suprafețe în care conservarea impune măsuri de management activ.
• Consultarea factorilor interesați face parte din etapa de analiză a propunerilor de delimitare.
• Zonele tampon pot fi incluse în suprafețele protejate atunci când sunt necesare pentru protejarea valorilor de conservare.

Detalii legislative disponibile AICI