Montessori, recunoscută oficial ca alternativă educațională în sistemul preuniversitar


     Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.032 bis din 7 noiembrie 2025, Regulamentul din 20 octombrie 2025, aprobat prin Ordinul emis de Ministerul Educației și Cercetării nr. 6.572/2025, stabilește regimul juridic aplicabil organizării și funcționării unităților de învățământ care aplică metoda Montessori, în temeiul Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

     Actul normativ instituie un sistem propriu de norme referitoare la organizarea, autorizarea, funcționarea, finanțarea și evaluarea unităților de învățământ alternativ Montessori, ca parte integrantă a sistemului național de educație.

     Unitățile pot fi de stat, particulare sau confesionale. Înființarea și funcționarea acestora se realizează în baza autorizării de funcționare provizorie și a acreditării acordate potrivit legislației privind asigurarea calității în educație, prin Agenția Română pentru Asigurarea Calității și Inspecție în Învățământul Preuniversitar (ARACIÎP), cu avizul Comisiei Naționale pentru Alternative Educaționale. Regulamentul stabilește că alternativa educațională Montessori este recunoscută oficial în sistemul preuniversitar.

     Activitatea se desfășoară în structuri școlare mixte ca vârstă, organizate pe cinci niveluri: antepreșcolar (0–3 ani), preșcolar (3–6 ani), primar (6–12 ani), gimnazial (12–15 ani) și liceal (15–19 ani). Fiecare nivel respectă principiul ciclului de activitate neîntreruptă, care variază între 2 și 6 ore zilnic, în funcție de vârsta beneficiarilor.

     Personalul didactic trebuie să fie calificat conform legislației naționale și să dețină diplomă de specializare în pedagogia Montessori, recunoscută de Comisia Națională pentru Alternative Educaționale. Diplomele obținute exclusiv online nu sunt admise. Pentru nivelurile antepreșcolar, preșcolar și primar sunt necesare minimum 600 de ore de formare teoretică și practică, iar pentru nivelurile gimnazial și liceal cel puțin 240 de ore.

     Formarea continuă reprezintă o obligație profesională. Cadrele didactice trebuie să parcurgă minimum 100 de ore de formare la fiecare cinci ani, prin activități metodice, stagii de perfecționare, schimburi de experiență sau programe de mentorat. Norma didactică este de 40 de ore pe săptămână și include activitatea de predare, pregătirea materialelor, planificarea didactică și activitățile metodice.

     Curriculumul aplicabil este cel specific alternativei educaționale Montessori, avizat de Comisia Națională pentru Alternative Educaționale și aprobat prin ordin al ministrului educației. În absența acestuia, se utilizează curriculumul național, adaptat metodologiei Montessori. Evaluarea rezultatelor învățării are caracter formativ, fiind realizată prin observare directă și instrumente descriptive. Nu se folosesc teste standardizate sau note. Fiecare elev are un caiet de progres și un raport anual de evaluare care reflectă nivelul competențelor dobândite.

     Unitățile de învățământ alternativ Montessori dispun de autonomie organizatorică și financiară, potrivit Legii nr. 198/2023, având buget propriu și competența de a stabili perioadele de cursuri și vacanțe, cu respectarea cadrului general stabilit de Ministerul Educației. Așadar, evaluarea internă a calității este realizată de comisiile proprii, iar cea externă conform Hotărârilor Guvernului nr. 993/2020 și nr. 994/2020, cu participarea obligatorie a cadrelor didactice specializate în pedagogia Montessori.

     Coordonarea generală a activității revine Ministerului Educației, în colaborare cu Comisia Națională pentru Alternative Educaționale și cu Federația Montessori România, aceasta din urmă având rol consultativ în procesul decizional.

     Regulamentul de organizare şi funcţionare a alternativei educaţionale Montessori constituie instrumentul juridic prin care se asigură recunoașterea oficială, stabilitatea organizatorică și regimul uniform de funcționare a unităților de învățământ care aplică pedagogia Montessori, în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 198/2023 și actele subsecvente în vigoare.

Consultă AICI textul integral al Regulamentului de organizare şi funcţionare a alternativei educaţionale Montessori, aprobat prin Ordinul nr. 6.572/2025