Noutăţi legislative
Programul național pilot de tip „Școala după școală”
Începând cu semestrul al II-lea al anului școlar curent, Ministerul Educației organizează și asigură desfășurarea Programului național pilot de tip „Școala după școală“, pentru elevii până la clasa a VIII-a inclusiv.
Astfel, în Monitorul Oficial nr. 186 din 24 februarie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 3.300 din 19 februarie 2021 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acestui program.
- Ana-Maria CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 3682
Ședințe on-line la Colegiul Medicilor Stomatologi din România
În situaţii de excepţie determinate de imposibilitatea de organizare şi desfăşurare a şedinţelor organelor de conducere ale Colegiului Medicilor Stomatologi din România (denumit în continuare CMSR) cu prezenţa fizică a membrilor acestora, şedinţele organelor de conducere la nivel naţional se pot organiza şi desfăşura în sistem on-line, prin mijloace electronice de comunicare directă la distanţă, cum ar fi videoconferinţă/teleconferinţă. Astfel, legiutorul vine în întâmpinarea CMSR, prin emiterea Deciziei nr. 1/1AGN/2021 privind organizarea şi desfăşurarea în sistem on-line a şedinţelor organelor de conducere ale Colegiului Medicilor Stomatologi din România, publicate în Monitorul Oficial nr. 142 din 11 februarie 2021.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1467
Noi norme pentru vânzarea terenurilor agricole
Luni, 8 februarie 2021, au intrat în vigoare noile norme metodologice care reflectă modificările legislative de anul trecut cu privire la tranzacționarea terenurilor agricole.
Ordinul comun al Ministerului Agriculturii, Ministerului Dezvoltării, Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Culturii nr. 311/94/M.12/3.525, a fost publicat așadar, luni, în Monitorul Oficial 127 din 8 februarie 2021.
Reamintim că prin Legea nr. 175 din 14 august 2020 au fost impuse noi condiții pe care trebuie să le îndeplinească cei ce vor să achiziționeze teren agricol, indiferent dacă sunt firme sau persoane fizice. De asemenea au fost stabilite impozite mai mari la vânzarea unora dintre acestea și amenzi dublate pentru nerespectarea noilor reguli.
- Ana-Maria CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1836
Verificarea Jocurilor de noroc
Oficiul National pentru Jocuri de Noroc a emis și publicat în Monitorul Oficial nr. 10 din 6 ianuarie 2021 Condițiile minime tehnice de verificare a mijloacelor de joc, aprobate prin Ordinul nr. 404 din 16 decembrie 2020. Condiţiile minime tehnice de verificare a mijloacelor de joc stabilesc cadrul tehnic de reglementare a mijloacelor de joc privind condiţiile de desfăşurare a activităţii, cerinţele tehnice generale necesare pentru funcţionarea legală a acestora, procedurile aplicabile în vederea exercitării controlului tehnic, precum şi condiţiile minime tehnice de verificare specifice maşinilor, instalaţiilor, dispozitivelor, meselor de jocuri de noroc şi altor mijloace de joc - pentru jocurile tradiţionale.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 2551
Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 în România cuprinde noi categorii de persoane incluse în etapa a 2-a
Hotărârea nr. 12 din 20 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 69 din 21 ianuarie 2021, introduce, printer alte dispoziții, noi categorii de persoane în cadrul Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România, aprobate prin Hotărârea nr. 1.031 din 27 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 1171 din 3 decembrie 2020.
Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 în România stabileşte viziunea, principiile şi modul de acţiune pentru administrarea în România a vaccinurilor autorizate de către Agenţia Europeană a Medicamentului. Prezenta strategie are la bază atât analiza situaţiei de la nivel naţional şi european a răspândirii SARS-CoV-2, cât şi analiza situaţiei cazurilor grave şi, respectiv, a mortalităţii generate de COVID-19. Prin această strategie, România îşi propune să asigure accesul la vaccinarea împotriva COVID-19 în condiţii de siguranţă, eficacitate şi echitate pentru prevenirea infecţiei cu SARS-CoV-2 şi limitarea pandemiei de COVID-19 pe teritoriul ţării.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1337
Finanţarea federaţiilor sportive naţionale de către Ministerul Tineretului şi Sportului în 2021
În Monitorul Oficial nr. 1.266 bis din 21 decembrie 2020 a fost publicată Metodologia privind finanţarea federaţiilor sportive naţionale de către Ministerul Tineretului şi Sportului, în anul 2021, aprobată prin Ordinul nr. 1.573 din 18 decembrie 2020. Ea reglementează următoarele aspecte privind finanţarea federaţiilor sportive naţionale, în anul 2021:
- principiile care stau la baza finanţării programelor sportive de utilitate publică;
- condiţiile de finanţare;
- criteriile de finanţare;
- contractul;
- atribuirea şi încheierea contractului de finanţare.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 2609