Ești membru de familie al unui angajat M.A.I. - poți acum închiria locuința de serviciu aflată în administrația M.A.I.


     Ministerul Administraţiei şi Internelor a emis Normele metodologice privind utilizarea unor spaţii aflate în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobate Ordinul nr. 243 din 28 octombrie 2011, publicat în Monitorul Oficial nr. 802 din 14 noiembrie 2011. Ele reglementează modul în care se utilizează fondul locativ, unităţile de cazare, de pregătire şi spaţiile disponibile aflate în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Același emitent emite pe 19 mai 2021 Ordinul nr. 69 din 17 mai 2021 pentru modificarea alin. (2) al art. 29 din Normele metodologice privind utilizarea unor spaţii aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 243/2011, publicat fiind în aceeași zi în Monitorul Oficial nr. 518 din 19 mai 2021. Acesta din urmă modifică prevederi în materia închirierii locuințelor de serviciu aflate în administrația M.A.I.

      Articolul 3 din Normele metodologice privind utilizarea unor spaţii aflate în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor vine în întâmpinarea persoanelor interesate, menționând că, în funcţie de destinaţie, spaţiile din administrarea Ministerului Afacerilor Interne, în sensul prezentelor norme metodologice, sunt: locuinţe de serviciu, locuinţe de intervenţie şi unităţi de cazare şi pregătire. Prin unităţi de cazare şi pregătire se înţelege: cămine, centre şi baze de pregătire şi recuperare/refacere a capacităţii de muncă, unităţi de pregătire şi alte unităţi de cazare.

     Fondul locativ al Ministerului Administraţiei şi Internelor din municipiul Bucureşti este administrat de către Direcţia asigurare logistică integrată din subordinea Direcţiei generale logistice, iar în celelalte municipii, de către inspectoratele judeţene de poliţie, inspectoratele judeţene de poliţie de frontieră, inspectoratele judeţene de jandarmi şi inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă, unităţi teritoriale subordonate Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, precum şi de celelalte structuri similare subordonate Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru locuinţele înregistrate în evidenţa proprie de cadastru, denumite în continuare unităţi de administrare. Acesta se compune din locuinţe de serviciu şi de intervenţie aflate în proprietatea publică sau privată a statului şi în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor.

     Situaţiile în care contractul de închiriere încetează sunt următoarele:

  • la împlinirea termenului pentru care a fost încheiat;
  • când titularul contractului de închiriere a încetat raporturile de muncă/serviciu cu unitatea, cu drept la pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată, pensie anticipată parţială sau pensie de invaliditate, cu excepţia cazurilor în care locuinţele de serviciu sunt ocupate de pensionari sau de urmaşi ai titularilor contractelor de închiriere decedaţi al căror venit nu le permite cumpărarea locuinţei în condiţiile art. 3 din Legea nr. 562/2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare, republicată;
  • când titularul contractului de închiriere a primit o altă locuinţă în altă localitate;
  • când titularul contractului de închiriere a fost mutat în altă localitate;
  • când titularul contractului de închiriere a fost transferat la altă instituţie;
  • atunci când se solicită rezilierea contractului de închiriere de către titularul acestuia;
  • când titularul contractului de închiriere a dobândit, în aceeaşi localitate, o locuinţă proprietate personală;
  • când titularul contractului de închiriere a încetat activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Interne din motive imputabile lui sau prin demisie ori în urma reorganizării;
  • când titularul contractului de închiriere nu s-a achitat de obligaţiile contractuale care îi revin pe o perioadă de 45 de zile de la data la care a fost notificat în acest sens de către unitatea de administrare;
  • când titularul contractului de închiriere a unei locuinţe de intervenţie este numit pe o funcţie care nu necesită prezenţa sa permanentă sau în caz de urgenţă în unitate, la solicitarea conducătorului unităţii titulare de cotă;
  • în situaţia în care titularul contractului de închiriere nu s-a mutat efectiv în locuinţa repartizată, din motive imputabile lui, în termen de 60 de zile de la data încheierii contractului de închiriere;
  • când titularul unui contract de închiriere pentru o locuinţă de intervenţie predă funcţia ca urmare a mutării de la o unitate titulară de cotă la altă unitate din aceeaşi localitate.
  • la decesul titularului de contract.

     Potrivit articolului 29 din Normele metodologice privind utilizarea unor spaţii aflate în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, în situaţia încetării contractului de închiriere a unei locuinţe de serviciu potrivit art. 28 alin. (1) lit. b) sau m) din același act normativ, un membru al familiei fostului titular al contractului de închiriere poate solicita să îi fie atribuită locuinţa de serviciu dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
  a) face parte din personalul Ministerului Afacerilor Interne;
  b) a fost menţionat în contractul de închiriere care a încetat;
  c) locuia împreună cu fostul titular la data încetării contractului de închiriere.

     Legiutorul modifică forma alin. (2) al art. 29 din Normele metodologice privind utilizarea unor spaţii aflate în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Astfel, în situaţia încetării contractului de închiriere a unei locuinţe de serviciu sau de intervenţie potrivit art. 28 alin. (1) lit. m), locuinţa respectivă poate fi închiriată, pentru o perioadă de 18 luni de la data expirării termenului de eliberare a locuinţei, unui membru al familiei fostului titular al contractului de închiriere, la cererea acestuia, dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute anterior.

     Restul prevederilor conținute de Normele metodologice privind utilizarea unor spaţii aflate în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobate prin Ordinul nr. 243 din 28 octombrie 2011AICI