Noile condiții pentru centrele rezidențiale pentru persoane vârstnice


Ministrul sănătății a emis Ordinul nr. 328 din 31 ianuarie 2025 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății nr. 1.030/2009 privind aprobarea procedurilor de reglementare sanitară pentru proiectele de amplasare, amenajare, construire și pentru funcționarea obiectivelor ce desfășoară activități cu risc pentru starea de sănătate a populației.

Actul normativ a fost publicat joi, în Monitorul Oficial nr. 110 din 6 februarie 2025, dar va intra în vigoare abia în data de 8 martie 2025.

Prin noile norme se reglementează condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un centru rezidențial pentru persoane vârstnice în vederea obținerii autorizației sanitare de funcționare.

Astfel, se prevede că spațiul de primire/recepție se va amplasa în zona accesului principal, în apropierea sau în legătură cu spațiile destinate serviciului administrativ-gospodăresc al centrului rezidențial. Acesta se compune din: spațiul de acces general și o sală de așteptare (1 mp/persoană); birou de recepție-primire informații și de preluare a actelor pentru cazarea beneficiarului.

În spațiile de cazare se vor asigura următoarele condiții igienico-sanitare, care pot fi adaptate în funcție de dorințele beneficiarului:

  • dormitor de cel puțin 7 mp/beneficiar, respectiv de 8 mp/beneficiar în cazul beneficiarilor imobilizați;
  • capacitate maximă de 4 paturi în dormitoare și de 2 paturi în rezerve;
  • cubaj de aer de 20 mc/pat, în caz de ventilație naturală;
  • la amenajarea camerei se vor avea în vedere următoarele criterii:
  1. paturile se așază, de regulă, paralel cu frontul ferestrei, trebuie să fie accesibile pe ambele laturi și distanța dintre două paturi trebuie să permită trecerea fotoliului rulant pentru persoanele cu handicap;
  2. distanța dintre două paturi nu va fi mai mică de 0,70 m;
  3. distanța dintre pat și peretele exterior va fi de cel puțin 0,80 m;
  4. suprafața camerei va permite deplasarea în fotoliul rulant a cel puțin unuia dintre beneficiari;
  5. orientarea optimă a camerelor în care sunt cazați beneficiarii (pe direcția est, sud-est, sud-vest, nord-vest) va fi de preferat pe partea opusă arterelor stradale, cu evitarea orientării ferestrelor exclusiv spre nord;
  6. culoarele de acces vor avea minimum 1,20 m lățime, cu pardoseală aderentă și ușor de igienizat, fără trepte/denivelări, astfel încât să permită deplasarea cu fotoliului rulant;
  7. clădirile cu etaj vor fi dotate cu ascensor adaptat pentru transportul beneficiarilor cu fotoliul rulant. În situația în care această adaptare nu se poate realiza, beneficiarii dependenți vor fi cazați, obligatoriu, la parterul clădirii;
  8. pe pereți se aplică materiale de finisare lavabile, ușor de igienizat, în culori cu efect sanogen, relaxante pentru psihic, cum ar fi: galben deschis, bleu, vernil, crem, alb;
  9. asigurarea unei temperaturi optime (18-22ºC iarna, nu mai mult de 26ºC vara), pentru a evita senzația de oboseală fizică dată de frig, respectiv senzația de oboseală psihică dată de căldura excesivă;
  10. asigurarea unei ventilații optime, atât naturală, cât și artificială;
  11. asigurarea unei umidități relative optime de 35-65%;
  12. asigurarea unui iluminat natural optim și a unui iluminat artificial mixt, cu lumină caldă, pentru a evita oboseala oculară;
  13. izolarea fonică adecvată;
  14. izolarea camerelor de locuit de încăperile tehnice, unde se pot produce zgomote, mirosuri, vapori.

Dimensionarea spațiului de preparare a hranei se face în funcție de capacitatea de cazare a centrului rezidențial. Spațiul de preparare a hranei cuprinde următoarele spații/zone special destinate:

  • zona de recepție și depozitare a alimentelor și produselor neprelucrate, care va fi organizată astfel încât să se respecte condițiile de recepție, depozitare și preparare a hranei prevăzute de legislația în vigoare referitoare la unitățile de alimentație publică;
  • spații special destinate prelucrării primare a alimentelor, în funcție de categoria acestora: preparare legume și fructe, preparare carne și produse din carne, preparare lactate, pește, ouă;
  • spațiile de preparare a hranei sunt prevăzute cu o zonă destinată prelucrării termice pentru mesele principale, precum și o zonă destinată preparatelor reci;
  • spații speciale de prelucrare a materiei prime și a produselor finite (mese sau tocătoare diferite), marcate vizibil: „pește crud“, „pește fiert“, „pâine“;
  • spațiul destinat spălării veselei va fi separat de cel al prelucrării și preparării alimentelor;
  • spațiul de depozitare a veselei curate va fi separat de spațiul de depozitare a vaselor în care se prepară mâncarea;
  • spații frigorifice separate, unde se păstrează produsele perisabile, la temperatura prevăzută de furnizor, separat pentru legume și fructe, carne și preparate din carne, ouă, lapte, pește;
  • spații diferite de păstrare atât a preparatelor finite, a celor care se consumă fără a mai fi prelucrate termic, cât și a preparatelor din carne, pește, viscere crude, preparatelor din carne crudă (mititei, carne tocată etc.);
  • spații special destinate păstrării preparatelor culinare finite, până la servirea lor de către beneficiari, care să asigure o temperatură de minimum +60 ºC (mâncărurile calde) sau de maximum +8 ºC (preparatele reci);
  • spațiu de lucru pentru dietetician/bucătar, amplasat în apropierea zonei de preparare a hranei;
  • sala de mese.

Servirea hranei de către beneficiari se face în spații special amenajate sau în dormitoarele acestora, în cazul beneficiarilor a căror condiție de sănătate nu permite deplasarea. De asemenea, se prevede și că asigurarea hranei se poate realiza și în regim de catering, iar, în acest caz, centrul rezidențial trebuie să dețină spații pentru servirea hranei, care să corespundă cerințelor de igienă, accesibilitate, funcționalitate și confort, prevăzute de legislația în vigoare.

Se vor consuma doar mâncărurile pregătite în aceeași zi și obligatoriu se vor păstra, timp de 48 de ore, probe din fiecare fel de mâncare servit, în recipiente curate, acoperite și etichetate, la o temperatură de +4 ºC, în spații frigorifice, special destinate acestui scop, indiferent de modul de preparare și furnizare a hranei.

 

Pentru mai multe detalii, accesați Normele!