Acordarea gradelor profesionale personalului de cercetare, dezvoltare şi inovare
- Detalii
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 701
Legea nr. 183 din 10 iunie 2024 privind statutul personalului de cercetare, dezvoltare şi inovare a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 546 din 12 iunie 2024. Prezenta lege reglementează statutul personalului de cercetare, dezvoltare şi inovare, stabileşte drepturile şi obligaţiile specifice, modalităţile de angajare şi promovare şi buna conduită în cercetarea ştiinţifică, sfera de aplicare incluzând şi creaţia artistică şi activitatea sportivă. Ea constituie cadrul prin care se organizează regimul general privind formarea continuă, dezvoltarea şi motivarea resursei umane în vederea asigurării competenţei, bunei conduite şi deontologiei profesionale în activităţile de cercetare, dezvoltare şi inovare, a libertăţii cercetării ştiinţifice şi pentru participarea personalului din domeniu la promovarea şi evaluarea activităţilor ce îi revin.
Sistemul naţional de cercetare-dezvoltare, denumit în continuare sistemul naţional CD, este reglementat de Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Organizaţiile de cercetare reprezintă entităţile reglementate la art. 7 şi 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
Resursa umană de cercetare, dezvoltare şi inovare, denumită în continuare personal CDI, include personalul din sistemul naţional CD, care desfăşoară activitate de cercetare, dezvoltare şi inovare, denumită în continuare activitate de CDI. Personalul CDI îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege, are obligaţia respectării bunei conduite şi deontologiei profesionale şi este supus evaluării periodice a performanţei ştiinţifice. Prin excepţie, din personalul CDI fac parte şi persoanele care desfăşoară activitate de cercetare, dezvoltare şi inovare în cadrul unor nuclee de cercetare constituite în cadrul instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale stabilite de Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care nu fac parte din sistemul naţional CD.
Încadrarea şi promovarea în carieră pe posturi corespunzătoare funcţiilor şi gradelor profesionale ale personalului CDI se realizează în baza unor proceduri transparente şi echitabile care respectă principiile generale şi condiţiile prevăzute de Carta Europeană a Cercetătorilor. Organizaţia de cercetare emite şi aprobă metodologia de încadrare şi promovare pe funcţii şi trepte profesionale a personalului suport pentru activităţile CDI, conform prevederilor legale în vigoare, în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu avizul prealabil al ordonatorului de credite în subordonarea, coordonarea sau sub autoritatea căruia se află organizaţia de cercetare, în cazul organizaţiilor de cercetare de drept public, şi o publică pe pagina de internet a acesteia.
Încadrarea şi promovarea pe posturi a personalului CDI se realizează prin concurs, respectiv examen, pe baza evaluării performanţelor profesionale. Încadrarea şi promovarea pe posturi corespunzătoare funcţiilor şi gradelor profesionale ale personalului CDI se realizează în baza unui regulament propus de către consiliul ştiinţific şi aprobat de consiliul de administraţie sau de către organele de conducere echivalente ale organizaţiei de cercetare, respectiv în baza unui regulament propus de consiliul de administraţie şi aprobat de către senatul universitar în cazul instituţiilor de învăţământ superior şi publicat pe pagina de internet a acesteia.
Concursul se anunţă public, prin afişare la sediul şi pe pagina de internet a organizaţiei de cercetare, precum şi pe alte platforme online naţionale, internaţionale sau ale societăţilor de profil, după caz, şi se desfăşoară în conformitate cu prevederile prezentei legi. Înscrierea la concurs se face în termen de 30 de zile calendaristice de la data publicării anunţului. Examenul pentru promovarea pe un grad profesional superior se organizează la solicitarea persoanei care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 13 alin. (10) şi (11), după caz, cu aprobarea conducerii organizaţiei de cercetare, conform prevederilor art. 19 alin. (2) din lege.
Condiţiile minime de pregătire pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care participă la concursul pentru ocuparea unui post, respectiv la examenul de promovare pentru obţinerea gradului profesional sunt următoarele:
- pentru ACS: să fie absolvent cu examen de licenţă sau de diplomă al studiilor în învăţământul universitar de lungă durată sau absolvent cu diplomă de master în specialitate sau domenii conexe şi să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 13 alin. (1) din lege;
- pentru CS: să fie absolvent cu examen de licenţă sau de diplomă al studiilor în învăţământul universitar de lungă durată sau absolvent cu diplomă de master în specialitate sau domenii conexe şi să fie înscris la şcoala doctorală sau să deţină titlul de doctor şi să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 13 alin. (1) din lege;
- pentru CS III: să deţină titlul de doctor conform art. 9 alin. (1) şi să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 13 alin. (1) pentru concurs, respectiv la art. 13 alin. (10) din lege pentru examen;
- pentru CS II, respectiv CS I: să deţină titlul de doctor conform art. 9 alin. (1) şi să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 13 alin. (1) şi (3), după caz, pentru concurs, respectiv la art. 13 alin. (10) şi (11) din lege, după caz, pentru examen.
Criteriile generale necumulative în baza cărora se elaborează standardele minimale prevăzute la art. 13 alin. (1) din lege sunt următoarele:
- rezultatele activităţii de cercetare şi/sau inovare;
- impactul activităţii de cercetare şi/sau inovare;
- capacitatea de a atrage fonduri de cercetare sau de a colabora cu organizaţii publice şi/sau private de cercetare;
- prestigiul profesional;
- capacitatea organizatorică;
- capacitatea de cooperare internaţională.
Prin excepţie de la prevederile lit. d), condiţiile minime de pregătire pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care participă la concursul pentru ocuparea unui post de CS II, respectiv CS I, şi deţin gradul profesional de cercetare-dezvoltare corespunzător postului pentru care candidează sunt: să deţină titlul de doctor conform art. 9 alin. (1) şi să îndeplinească standardele specifice ale organizaţiei de cercetare prevăzute la art. 13 alin. (3) din lege, după caz.
Pentru verificarea condiţiilor minime pentru ocuparea funcţiei de CS II sau CS I prin concurs, respectiv obţinerea gradului profesional de CS II sau CS I prin examen, prevăzute la art. 13 alin. (1), respectiv art. 13 alin. (10), MCID transmite CCCDI dosarele ce conţin documentele aferente concursului, respectiv examenului, cu excepţia situaţiilor reglementate la art. 10 alin. (3) şi (4) din lege şi a situaţiei în care candidatul declarat câştigător la concurs deţine gradul profesional corespunzător postului pentru care a susţinut concurs.
CCCDI transmite, în urma analizei dosarelor ce conţin documentele aferente concursului/examenului primite în condiţiile anterioare, avizul conform prin care confirmă sau infirmă motivat rezultatele concursului/examenului şi informează MCID în vederea emiterii ordinului ministrului cercetării, inovării şi digitalizării prevăzut la art. 14 alin. (3), cu excepţia situaţiilor reglementate la art. 10 alin. (3) şi (4) din lege.
Candidaţii nemulţumiţi de decizia CCCDI de infirmare a rezultatelor concursului, respectiv examenului pot depune contestaţie la MCID în termen de 15 zile, MCID urmând a analiza şi înainta răspunsul în termen de 60 de zile. În cazul în care rezolvarea contestaţiei nu este favorabilă, candidaţii se pot adresa instanţelor de contencios administrativ, în termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul infirmării definitive a rezultatelor concursului, respectiv examenului, acesta se poate relua în condiţiile specificate în metodologia proprie de concurs.
Textul integral al Legii nr. 183/2024 privind statutul personalului de cercetare, dezvoltare şi inovare, disponibil AICI