Decizia nr. 329 din 29 septembrie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept se înscrie în jurisprudența recentă privind limitele mecanismului hotărârii prealabile în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, cu incidență directă asupra litigiilor referitoare la sporul de penitenciar de 20%.

     Sesizarea a fost formulată de Tribunalul Hunedoara – Secția I civilă, într-un litigiu având ca obiect drepturi salariale ale personalului auxiliar de specialitate, respectiv recalcularea sporului de penitenciar prevăzut de art. 13 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Instanța de trimitere a solicitat Înaltei Curți să stabilească dacă acest spor se calculează prin raportare la indemnizația/salariul din anul 2009 sau la cel aferent lunii în curs (noiembrie 2018) și dacă, în acest context, este obligatorie respectarea plafonului de 30% instituit de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

     În cauza de fond, reclamanta – grefier delegat să își desfășoare activitatea în cadrul sistemului penitenciar – a solicitat plata diferențelor salariale aferente perioadei 8 noiembrie 2018 – 31 decembrie 2022, cu actualizarea sumelor și acordarea dobânzii legale. Pârâții au invocat, printre altele, prescripția dreptului material la acțiune și lipsa temeiului juridic al pretențiilor.

     Înalta Curte a respins sesizarea ca inadmisibilă, fără a proceda la dezlegarea pe fond a problemelor ridicate. Soluția este fundamentată pe neîndeplinirea condiției existenței unei chestiuni de drept reale, veritabile și dificile, susceptibile de interpretări divergente, condiție esențială pentru declanșarea mecanismului hotărârii prealabile.

     În considerentele deciziei, instanța supremă a reținut că instanța de trimitere nu a identificat în mod concret dificultatea de interpretare a normelor legale incidente și nu a indicat existența unor interpretări alternative care să fi generat o practică neunitară sau un risc real de neuniformitate. Simpla formulare a unor întrebări privind modul de aplicare a dispozițiilor legale nu este suficientă pentru a justifica intervenția Î.C.C.J. în cadrul procedurii reglementate de art. 519 Cod procedură civilă.

     Totodată, Înalta Curte a subliniat că Ordonanța de urgență nr. 62/2024, deși instituie un cadru special pentru sesizarea instanței supreme în litigiile privind salarizarea personalului bugetar, nu înlătură cerințele generale ale hotărârii prealabile. Existența unui litigiu de salarizare și a unei norme legale aplicabile nu echivalează, prin ele însele, cu existența unei chestiuni de drept care să necesite o dezlegare de principiu.

     Decizia reafirmă rolul hotărârii prealabile ca instrument de unificare a practicii judiciare, destinat exclusiv clarificării unor probleme de drept autentice, și nu ca mecanism de transfer al competenței de soluționare a fondului către instanța supremă. Aplicarea concretă a normei juridice la situația de fapt rămâne atributul instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei.

     Efectul obligatoriu al Deciziei nr. 329/2025 vizează exclusiv dezlegarea dată asupra admisibilității sesizării. Înalta Curte nu stabilește baza de calcul a sporului de penitenciar și nu se pronunță asupra aplicării plafonului de 30% prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. Aceste aspecte continuă să fie analizate și soluționate de instanțele de fond, în funcție de circumstanțele fiecărei cauze.

Consultă AICI textul oficial al Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 329/2025