Instituţia explică în sesizarea adresată Înaltei Curţi că este necesară pronunţarea unui Recurs în Interesul Legii care să unifice opiniile legate de calea de atac exercitată împotriva hotărârilor pronunţate de prima instanţă. Astfel, Avocatul Poporului arată că că instanţele din ţară nu au puncte de vedere unitare legate de "interpretarea şi aplicarea articolului 7 alineatul 4 din Ordonanţa Guvernului 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice". 

Articolul respectiv arată că "împotriva hotărârii, persoana interesată poate face contestaţie la secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ. Hotărârea tribunalului este definitivă. Contestaţiile sunt scutite de taxa judiciară de timbru".

"Vă adresăm rugămintea de a constatat că problema de drept prezentată a primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti şi, printr-o decizie obligatorie, să stabiliţi modul unitar de interpretare a aplicare a dispoziţiilor legale incidentale", solicită Avocatul Poporului.

În cuprinsul sesizării, AvP arată că "potrivit unei orientări jurisprundenţiale, hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauzele având ca obiect refuzul acordării drepturilor conform OG 105/1999, sunt supuse recursului, potrivit Legii 554/2004. ... Se observă că legiuitorul, la articolul 7 alineatul 4 teza I, face, mai întâi o trimitere expresă la calea de atac a hotărârii instanţei de fond, potrivit Legii contenciosului administrativ. Însă, dispoziţia legală imediat următoare de la articolul 7 alineatul 4 teza a II-a potrivit căreia "hotărârea tribunalului este definiivă" ar putea conduce la concluzia suprimării căii de atac a recursului dat fiind faptul că, potrivit articolului 634 alineat 1 punctul 1 din Codul de Procedură Civilă sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului". 

Ar însemna că legiuitorul special ar fi înţeles ca, prin trimitere la procedura Legii 554/2004 să vizeze, de fapt, celelalte condiţii generale ale acţiunii în contencios administrativ, mai puţin calea de atac a recursului împotriva sentinţei de fond, stabilind totodată şi norme derogatorii în ceea ce priveşte instanţa competentă, termenul acţiunii în instanţă şi timbrarea acţiunii". O altă opinie expusă de AvP în sesizare a fost aceea potrivit căreia alte instanţe "au avut o abordare diferită, apreciind că hotărârile judecătoreşti pronunţate... nu sunt supuse recursului, conferind un caracter definitiv hotărârii judecătoreşti pronunţată în primă instanţă. 

Aceste instanţe au apreciat că prevederile trebuie interpretate în raport de dispoziţiile articolului 634 din noul Cod de Procedură civilă, astfel hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauzele având ca obiect refuzul acordării drepturilor nu sunt supuse recursului... Este vorba despre categoria hotărârilor la care recursul a fost suprimat, numărul acestor cazuri fiind sporit în mod considerabil în urma adoptării noului CPC. Aşadar, în condiţiile în care sentinţa este definitivă, ea nu mai poate fi atacată prin nicio cale de atac ordinară, ci doar pe căi extraordinare de atac, pentru motive strict limitate de lege (contestaţia în anulare, revizuirea)". 

Opinia proprie exprimată de Avocatulu Poporului a fost aceea potrivit căreia hotărârile pot fi atacate cu recurs, explicând că "sentinţele tribunalelor administrativ-fiscale pot fi atacate cu recurs, care se judecă la secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel". Explicaţia este aceea că dispoziţiile legale asupra cărora se discută "trebuie interpretate în mod sistematic, având în vedere înţelesul noţiunii "hotărâre definitivă" astfel cum acesta era reglementat la momentul adoptării legii de modificare - Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 134 privind CPC.. Analizând legislaţia incidentală, apreciem că dacă intenţia legiuitorului ar fi fost să elimine calea de atac a recursului în materia contenciosului administrativ, ar fi modificat chiar prevederile articolului 20 din Legea 554/2004. 

În absenţa unei modificări exprese a căii de atac în materia contenciosului administrativ, dispoziţiile speciale îşi vor găsi în continuare aplicare, hotărârea pronunţată în primă instanţă de către tribunale putând fi atacată cu recurs, în măsura în care nu există dispoziţii speciale contrare". În sprijinul opiniei, AvP aduce şi Decizia 141 din 2015 a Curţii Constituţionale. Concluzia? "O altă interpretare şi aplicare atribuită textului de lege în discuţie, în sensul eliminării căii de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate şi lipsirea beneficiarilor normei juridice de posibilitatea de a supune controlului judiciar soluţia instanţei de fond ar constitui o interpretare excesivă, ce depăşeşte cadrul constituţional referitor la exercitarea căilor de atac".