Organizarea și funcționarea Curții Constituționale
- Detalii
- Ana-Maria CTCE
- Justiţie
- Accesări: 788
Plenul Curții Constituționale a adoptat Hotărârea nr. 5 din 30 ianuarie 2025 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Curții Constituționale. Actul normativ a fost publicat vineri, în Monitorul Oficial nr. 115 din 7 februarie 2025 și stabilește organizarea și funcționarea Curții Constituționale, regulile de procedură specifice activității sale jurisdicționale, atribuțiile Plenului și ale președintelui Curții Constituționale, precum și pe cele ale structurilor acesteia.
Actele de sesizare a Curții Constituționale, stabilite potrivit legii, se depun personal sau se transmit prin curier, poștă sau orice mijloc de comunicare ce asigură transmiterea textului actului supus comunicării, precum și confirmarea primirii actului. Compartimentul grefă, registratură și arhivă jurisdicțională înregistrează aceste acte în aceeași zi, cu dată certă, după care se prezintă de către prim-magistratul-asistent președintelui Curții Constituționale, având atașate și plicurile.
Potrivit regulamentului, constituirea dosarelor pe rolul Curții se face numai pe baza actelor de sesizare prezentate în original, cuprinzând semnătura olografă, sau în copie certificată pentru conformitate cu originalul ori transmise pe orice fel de suport dacă sunt semnate cu semnătură electronică. Actele care nu respectă aceste condiții de formă se restituie de grefierul-șef sau, după caz, se redirecționează la Compartimentul registratură și arhivă generală. Celelalte cereri și acte de natură jurisdicțională se înregistrează, iar apoi se prezintă președintelui.
Expedierea corespondenței cu caracter jurisdicțional se va realiza prin curier, poștă sau orice mijloc de comunicare ce asigură transmiterea textului actului supus comunicării, precum și confirmarea primirii actului și caracterul oficial al comunicării.
Președintele Curții Constituționale, primind actul de sesizare, desemnează, printr-o rezoluție datată, judecătorul-raportor și magistratul-asistent și, după caz, stabilește termenul de judecată. Actul de sesizare se restituie de prim-magistratul-asistent Compartimentului grefă, registratură și arhivă jurisdicțională, unde, în aceeași zi, primește număr de înregistrare și se înscrie în registrul general de dosare.
Formarea dosarului atât în format fizic, cât și electronic se realizează imediat după repartizarea acestuia de către președintele Curții. La formarea dosarului, pe coperta acestuia se vor menționa: denumirea Curții Constituționale, numărul dosarului, autorii sesizării, obiectul sesizării și termenul de judecată, după stabilirea acestuia.
Dosarul trebuie să aibă toate filele cusute și numerotate; după soluționarea dosarului se va proceda la șnuruire și la aplicarea sigiliului, iar pe fața interioară a ultimei coperți grefierul registrator va certifica numărul filelor, în cifre și în litere. După formarea dosarului electronic al Curții Constituționale, acesta poate fi accesat de părți pe toată durata procedurii de soluționare a cauzei.
Termenul de judecată se stabilește de președintele Curții Constituționale, potrivit legii. În cazul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate, termenul de judecată se stabilește la data depunerii raportului și nu poate fi fixat într-un interval mai scurt de 30 de zile.
În cadrul Curții Constituționale funcționează prim-magistratul-asistent, magistrații-asistenți-șefi și magistrații-asistenți, numiți în funcție potrivit legii și dispozițiilor noului regulament. Magistrații-asistenți își desfășoară activitatea sub autoritatea președintelui Curții Constituționale, conform legii și regulamentelor interne. Repartizarea magistraților-asistenți pe secții se face prin ordin al președintelui Curții Constituționale.
Magistrații-asistenți se întrunesc în ședințe de lucru, la convocarea și sub conducerea prim-magistratului-asistent, pentru dezbaterea aspectelor ce vizează buna desfășurare a activității jurisdicționale a Curții Constituționale.
Lucrările ședinței se consemnează într-un proces-verbal, întocmit de un magistrat-asistent desemnat prin rotație de prim-magistratul-asistent. Prim-magistratul-asistent și magistrații-asistenți-șefi sunt promovați dintre magistrații-asistenți ai Curții Constituționale, prin concurs sau examen, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii.
Magistratul-asistent poate fi numit fără concurs în funcții de conducere la Cancelaria președintelui Curții Constituționale și este asimilat, pe perioada exercitării acestor funcții, ca rang și salarizare, funcției de magistrat-asistent-șef. Perioada în care magistratul-asistent a exercitat o funcție de conducere este luată în considerare la acordarea gradului.
Pentru mai multe detalii, accesați Regulamentul!