Nu ai cauciucuri de iarnă? Cresc amenzile rutiere în 2021!


 

Amenzile rutiere vor crește semnificativ de la data de 1 ianuarie 2021. Până în acest moment, autoritățile nu au luat în calcul, plafonarea punctului-amendă la valoarea actuală. Din păcate, contextul politic actual nu favorizează acest lucru, întrucât decizia nu poate fi luată decât de un guvern cu drepturi depline.

Așadar, din data de 1 ianuarie 2021, punctul-amendă ar putea ajunge la 223 lei, echivalentul a 10% din salariul minim brut. Plafonarea punctului-amendă la valoarea actuală de 145 lei este valabilă doar până la 31 decembrie 2020.

 

 

     Reamintim că punctul-amendă se află la aceeași valoare încă din anul 2017. Întârzierea deciziei plafonării în 2019 a dus la o creștere a acestuia la 223 în primele opt zile ale acestui an. Astfel, șoferii care au încălcat legea au plătit amenzi majorate în perioada 1-8 ianuarie.

     Ultimul act normativ care a permis plafonarea este Ordonanța de urgență nr. 1 din 6 ianuarie 2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, publicată în  Monitorul Oficial nr. 11 din 9 ianuarie 2020.

     Astfel, potrivit articolului X din ordonanță, s-a completat articolul 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006 cu modificările și completările ulterioare, cu un nou alineat, alineatul (2^3).

     Astfel, în perioada ianuarie - 31 decembrie 2020 un punct-amendă a avut valoarea de 145 lei, ceea ce nu va mai fi valabil de la 1 ianuarie, în lipsa unei noi derogări.

     Pe cale de consecință, pentru cea mai mică abatere de la regulile de circulație va fi sancționată cu 446 de lei în loc de 290 de lei, ca în prezent.

     Cu titlu de exemplu, amintim cazul în care conducătorii auto sunt opriți de polițiști în zone acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, iar mașinile nu sunt dotate cu cauciucuri de iarnă, consecințele sunt grave. În afară de amenzi, care nu sunt deloc neglijabile, polițiștii pot decide suspendarea certificatului de înmatriculare. Recuperarea acestuia se poate face doar după prezentarea mașinii la o unitate RAR.

     Vorbind strict de amenzile pentru lipsa anvelopelor de iarnă, acestea vor crește, așadar, după data de 1 ianuarie. În cazul lipsei anvelopelor de iarnă, contravenția se încadrează, potrivit Codului rutier, în clasa a patra de sancțiuni, care se pedepsesc cu  9-20 puncte-amendă.

     Dacă în prezent amenda este cuprinsă între 1.305 și 2.900 de lei, după data de 1 ianuarie, aceasta va crește la o valoare cuprinsă între 2.007 și 4.460 de lei. Chiar dacă va exista opțiunea plății a jumătate din minimul amenzii, șoferii contravenienți vor scoate din buzunar 1.004 lei în loc de 653 de lei în prezent. Rămâne de văzut dacă vor interveni modificări în acest sens.