Finanţarea cercetării ştiinţifice universitare din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat în anul 2025


     Ministerul Educației și Cercetării a emis Ordinul nr. 3.259 din 13 februarie 2025 pentru aprobarea Metodologiei privind finanţarea cercetării ştiinţifice universitare din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat în anul 2025. Actul legislativ se regăsește în Monitorul Oficial al României nr. 135 din 14 februarie 2025. Astfel, Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) constituie un fond dedicat finanţării cercetării ştiinţifice din instituţiile de învăţământ superior de stat pentru atingerea următoarelor obiective:a) creşterea calităţii resursei umane specializate în cercetarea ştiinţifică din instituţiile de învăţământ superior, inclusiv implicarea studenţilor în cercetare;b) dezvoltarea infrastructurii de cercetare-dezvoltare şi inovare, precum şi finanţarea activităţii de cercetare din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat;c) creşterea performanţei şi a vizibilităţii cercetării româneşti în plan internaţional.

     Pentru anul 2025, din fondul bugetar pentru finanţarea învăţământului superior se constituie un fond dedicat finanţării cercetării ştiinţifice din instituţiile de învăţământ superior de stat în sumă de 100.000.000 lei.

     Toate instituţiile de învăţământ superior de stat finanţate din bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării sunt eligibile pentru finanţarea cercetării ştiinţifice din instituţiile de învăţământ superior. Prin excepţie, nu sunt eligibile instituţiile de învăţământ superior de stat care la data alocărilor financiare:

  1. nu au transmis, în conformitate cu prevederile art. 113 şi 124 din Legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare, datele în PNRUIS/ANS şi RUNIDAS/RMUR, potrivit calendarului stabilit de Comisia Naţională pentru Finanţarea Învăţământului Superior/MEC;
  2. nu au actualizată oferta educaţională pentru studenţii internaţionali, în cadrul platformei studyinromania.gov.ro.

     Fondurile alocate instituţiilor de învăţământ superior de stat pentru finanţarea cercetării ştiinţifice din instituţiile de învăţământ superior sunt considerate venituri proprii ale acestora şi sunt utilizate în condiţiile autonomiei universitare şi în conformitate cu prevederile contractelor de finanţare instituţională, pentru toţi membrii comunităţii universitare, în vederea realizării obiectivelor cercetării ştiinţifice. Sumele stabilite pentru finanţarea cercetării ştiinţifice din instituţiile de învăţământ superior provenite de la bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării sunt evidenţiate distinct în contractul instituţional al instituţiilor de învăţământ superior.

     Categoriile de cheltuieli eligibile din sumele alocate pentru cercetarea ştiinţifică din instituţiile de învăţământ superior sunt:

  1. cheltuieli de personal (CP): salarii pentru personalul implicat în activitatea de cercetare, sporuri, contribuţia de asigurări sociale, alte contribuţii legale, deplasări interne şi internaţionale;
  2. cheltuieli materiale (CM): cheltuieli privind taxe de publicare a articolelor ştiinţifice, cheltuieli pentru participarea la manifestări ştiinţifice, cheltuieli de întreţinere şi gospodărie, cheltuieli pentru materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional, obiecte de inventar, reparaţii, cărţi şi publicaţii, perfecţionarea personalului, protocol, protecţia muncii, alte cheltuieli materiale conform legii;
  3. cheltuieli de capital (CP), conform legislaţiei în vigoare.

     Instituţiile de învăţământ superior de stat, beneficiare ale fondului de cercetare alocat în baza prezentei metodologii, vor urmări realizarea următorilor indicatori de rezultat:

  1. cercetători şi personal auxiliar de cercetare susţinuţi;
  2. studenţi şi studenţi-doctoranzi beneficiari ai fondului de cercetare;
  3. participări la workshopuri, traininguri, stagii de perfecţionare;
  4. participări la manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale;
  5. teme de cercetare/creaţie artistică din planul strategic propriu susţinute;
  6. laboratoare de cercetare/creaţie artistică susţinute;
  7. laboratoare de cercetare/creaţie artistică dezvoltate;
  8. articole ISI/brevete/alte realizări din activitatea de cercetare (pe categorii);
  9. participări la saloane de inventică/târguri/expoziţii cu produse realizate din activitatea de cercetare;
  10. rankinguri în care este prezentă instituţia de învăţământ superior ş.a.

     Instituţiile de învăţământ superior de stat pot realiza şi alţi indicatori de rezultat, în funcţie de specificitatea activităţii de cercetare cuprinsă în planul strategic propriu. Indicatorii de rezultat vor fi evidenţiaţi în raportul privind utilizarea fondului de cercetare ce va fi realizat în maximum 60 de zile de la încheierea anului financiar, publicat pe site-urile instituţiilor de învăţământ. Acesta va fi însoţit de dovezi privind înregistrarea persoanelor care au beneficiat de cheltuielile prevăzute la art. 3 lit. a) din metodologie în cadrul platformei brainmap.ro.

Pentru a consulta repartizarea în instituţiile de învăţământ superior a fondului pentru finanţarea cercetării ştiinţifice din instituţiile de învăţământ superior, click AICI