A fost adoptat Statutul Academiei Oamenilor de Știință din România!


Prin Hotărârea nr. 1 din 19 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 617 din 6 iulie 2023, s-a adoptat Statutul Academiei Oamenilor de Știință din România.

Academia Oamenilor de Știință din România, este un for național de consacrare științifică, apolitic, ce reunește în cadrul ei personalități reprezentative ale științei cu o înaltă ținută spirituală și morală, care s-au distins prin rezultatele muncii depuse, inclusiv în ceea ce privește dezvoltarea și promovarea prestigiului instituțiilor academice, precum și instituții care, prin activitatea lor, au contribuit la dezvoltarea științei și creației intelectuale.

Academia Oamenilor de Știință din România, denumită în continuare AOȘR, este instituție de interes public, cu personalitate juridică, de drept public, autonomă cu sediul central în municipiul București, sectorul 5, strada Ilfov nr. 3.

În subordinea AOȘR funcționează filiale, care își au sediul în centre universitare, precum și în alte centre cu potențial științific și de creație din țară și din străinătate.

Potrivit statutului adoptat, obiectivele principale ale AOȘR sunt: conceperea, promovarea, dezvoltarea, sprijinirea și protejarea științei, sub toate formele, acțiunile și metodele directe, indirecte sau adiacente.

AOȘR întrunește în componența sa membri de onoare, membri titulari, membri corespondenți și membri asociați.

Membrii titulari și corespondenți sunt cetățeni români. Numărul maxim de membri titulari și corespondenți este de 250, din care 150 sunt membri titulari. Numărul de membri de onoare, rezidenți în țară, este de maximum 40.

   Mai mult, AOȘR poate acorda și titlul de membru onorific, precum și membru de onoare post-mortem unor personalități marcante ale științei, educației, culturii și dezvoltării economice și sociale a României.

   Potrivit actului normativ, criteriile minimale ce trebuie îndeplinite simultan pentru acordarea calității de membru al AOȘR sunt următoarele:

  • pentru membrii titulari: deținerea gradului didactic de profesor universitar abilitat/conducător de doctorat sau a gradului științific de cercetător științific gradul I, abilitat/conducător de doctorat, creatori de școli/colective de cercetare perene în universități sau institute de cercetare, inițiatori de noi domenii de cercetare, care au condus proiecte/programe de cercetare, autori ai unor lucrări de referință în domeniile de specialitate, cu dovezi ale recunoașterii științifice cuprinse în bazele de date indexate internațional;
  • pentru membrii corespondenți: deținerea gradului didactic de cel puțin conferențiar universitar sau a gradului științific de cel puțin cercetător științific gradul II, abilitați/conducători de doctorat, în domeniul lor de cercetare, autori ai unor lucrări de referință în domeniile lor de specialitate, cu dovezi ale recunoașterii științifice reflectate prin lucrări indexate în baze de date internaționale și prin lucrări de specialitate de prestigiu;
  • membrii asociați persoane fizice sunt cetățeni români care au titlul de doctor în știință și care au titlul de profesor sau conferențiar universitar sau cercetător științific gradul I sau II, de regulă abilitați, cu activitate științifică recunoscută și cu perspective de dezvoltare în viitor;
  • membrii asociați persoane juridice sunt acele entități care au preocupări în domeniul cercetării științifice și care colaborează cu AOȘR;
  • membrii onorifici sunt persoane cărora li s-a acordat acest titlu în semn de înaltă considerație pentru reușite deosebite în viața științifică, educativă, culturală, economică și socială a României.

   Cauzele de încetare a calității de membru al AOȘR sunt următoarele:

  • deces;
  • solicitarea scrisă de retragere din partea membrului AOȘR;
  • condamnarea penală definitivă pentru fapte de natură să prejudicieze prestigiul și imaginea AOȘR;
  • încălcarea gravă a prevederilor Statutului AOȘR, aducând atingere intereselor și imaginii AOȘR;
  • inactivitate nejustificată pentru o perioadă mai mare de 3 ani în cadrul AOȘR;
  • nedeclararea în operele științifice publicate a calității de membru al AOȘR.

   Membrii titulari ai AOȘR primesc o indemnizație lunară brută actualizată în valoare de 2.863 lei, membrii corespondenți primesc o indemnizație lunară brută actualizată de 2.005 lei, iar membrii de onoare din țară primesc o indemnizație lunară brută actualizată de 1.440 lei. Indemnizațiile nu se acordă dacă aceștia sunt beneficiarii unei alte indemnizații academice.

   Președintele de secție este ales, dintre membrii titulari ai AOȘR, de către adunarea membrilor secției, potrivit procedurilor stabilite prin Regulament, și este numit prin decizie a președintelui AOȘR pentru o perioadă de 4 ani.

   Membrii Prezidiului AOȘR, ai Consiliului onorific, precum și membrii Consiliului științific beneficiază de o indemnizație lunară majorată cu 20%.

   Nu în ultimul rând, menționăm că, la nivel central funcționează 13 secții științifice de specialitate, după cum urmează:

  • Secția I Științe matematice;
  • Secția II Științe fizice;
  • Secția III Științe chimice;
  • Secția IV Științe biologice;
  • Secția V Științe geonomice;
  • Secția VI Științe tehnice;
  • Secția VII Științe agricole, silvice și medicină veterinară;
  • Secția VIII Științe medicale;
  • Secția IX Științe economice, juridice și sociologice;
  • Secția X Filosofie, teologie și psihologie;
  • Secția XI Științe istorice și arheologice;
  • Secția XII Știința și tehnologia informației;
  • Secția XIII Știința militară.

 

Pentru mai multe detalii, accesați Hotărârea nr. 1 din 19 mai 2023!