Programul – pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolari și elevi continuă!
- Detalii
- Ana-Maria CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1954
Preșcolarilor și elevilor din 150 de unități de învățământ preuniversitar de stat, denumite unități-pilot, li se vor acorda, cu titlu gratuit, un suport alimentar constând într-un pachet alimentar sau într-o masă caldă pe zi, în limita unei valori zilnice de 10 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, potrivit unui act normativ publicat marți, în Monitorul Oficial nr. 812 din 24 august 2021.
Este vorba despre Ordonanța de urgență nr. 91 din 19 august 2021 privind aprobarea continuării Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 150 de unități de învățământ preuniversitar de stat.
În limita valorică precizată mai sus sunt cuprinse și prețul produselor, cheltuielile de transport, de distribuție și de depozitare a acestora, după caz.
Pentru finanțarea Programului-pilot în perioada desfășurării activităților didactice, până la sfârșitul anului 2021 se alocă bugetelor locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ–teritoriale sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București.
Dreptul de a beneficia de acest program îl au elevii/preșcolarii prezenți la activitățile didactice pe perioada cursurilor, conform structurii anului școlar.
Același drept revine și elevilor/preșcolarilor care participă la activități didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului, conform scenariilor de organizare și desfășurare a cursurilor prevăzute de legislația în vigoare. În această categorie vor intra și elevii/preșcolarii care au acces limitat la tehnologie și care își desfășoară activitatea de învățare prin mijloace alternative, altele decât tehnologia și internetul, în cadrul scenariilor de organizare și desfășurare a cursurilor prevăzute de legislația în vigoare.
Prin elev/preșcolar prezent la cursuri se înțelege elevul/preșcolarul care a participat la cel puțin o oră de curs/zi în cadrul scenariilor de organizare și desfășurare a cursurilor, în conformitate cu legislația în vigoare.
Actul normativ prevede și că la cererea motivată a părinților/reprezentanților legali/ocrotitorilor legali, formulată în scris și susținută de un document-suport, înregistrată la secretariatul unității de învățământ în care este înmatriculat preșcolarul/elevul, preșcolarii și elevii care din considerente de natură medicală, culturală sau religioasă nu pot beneficia de pachetul alimentar/masă caldă vor beneficia de produse alimentare adecvate situației acestora, în limita aceleiași valori zilnice. În cazul preșcolarilor și elevilor care din considerente de natură culturală sau religioasă nu pot beneficia de pachetul alimentar/masă caldă, documentul-suport este reprezentat de declarația pe propria răspundere a părinților/reprezentanților legali/ocrotitorilor legali.
De asemenea, se mai precizează că pentru menținerea sănătății preșcolarilor și elevilor, în cadrul Programului – pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 150 de unități de învățământ preuniversitar de stat se vor distribui numai produse alimentare obținute în unități autorizate/înregistrate sanitar – veterinar și pentru siguranța alimentelor, în conformitate cu prevederile legislației sanitar – veterinare și pentru siguranța alimentelor în vigoare.
Obligația de a urmări și de a verifica buna desfășurare a procesului de aprovizionare privind distribuția către elevi/preșcolari a pachetului alimentar/mesei calde revine autorităților administrației publice locale, instituțiilor și autorităților cu atribuții în domeniul educației.
Lista unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale și a unităților-pilot în care se implementează programul-pilot de acordare a unui suport alimentar și sumele alocate pentru finanțarea programului în anul 2021 se regăsește în anexa din Ordonanța de urgență nr. 91 din 19 august 2021.