S-a modificat Codul muncii!


Legislația care reglementează raporturile juridice dintre salariați și angajatori a suferit recent, modificări prin două acte normative: Ordonanța de urgență nr. 36 din 5 mai 2021 privind utilizarea semnăturii electronice avansate sau semnăturii electronice calificate, însoțite de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului în domeniul relațiilor de muncă, și pentru modificarea și completarea unor acte normative, respectiv prin Ordonanța de urgență nr. 37 din 5 mai 2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii.

Cele două ordonanțe de urgență au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 474 din 6 mai 2021.

Pe de o parte, modificările vizează posibilitatea semnării electronice a tuturor documentelor din sfera relațiilor de muncă.

Astfel, angajatorul și salariatul pot opta să folosească, la încheierea contractului individual de muncă sau a actelor adiționale la acesta, fie semnătura electronică avansată, fie semnătura electronică calificată.

Mai mult, se prevede că angajatorul poate opta pentru utilizarea semnăturii electronice avansate sau semnăturii electronice calificate, însoțită de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului, pentru întocmirea tuturor înscrisurilor/documentelor din domeniul relațiilor de muncă rezultate la încheierea contractului individual de muncă, dar și pe parcursul executării acestuia sau la încetarea contractului individual de muncă, în condițiile stabilite prin regulamentul intern și/sau contractul colectiv de muncă aplicabil, potrivit legii.

    Trebuie reținut și faptul  că pentru orice document pentru care Codul muncii stabilește că forma scrisă este obligatorie, autoritățile acceptă inclusiv forma electronică semnată avansat sau calificat.

    Pe de altă parte, modificările aduse Codului muncii prevăd și eliminarea obligației de întocmire a fișelor de post și a regulamentului intern, pentru microîntreprinderile cu maximum nouă salariați.

    Astfel, potrivit Ordonanței de urgență nr. 37 din 5 mai 2021 pentru salariații microîntreprinderilor definite la art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, specificarea atribuțiilor postului se poate face verbal.

     Cu toate acestea, la solicitarea scrisă a salariatului, angajatorul este obligat să îi comunice în scris fișa postului cu specificarea atribuțiilor postului.

    Opțional devine, de asemenea, și regulamentul intern. Astfel, pentru microîntreprinderile cu până la nouă salariați este eliminată și obligația de a întocmi regulamentul intern, situație în care, se vor aplica direct prevederile generale din Codul muncii, fără să se întocmească un regulament care să detalieze, raportat la specificul activității, relația angajator - salariat.

Modificările aduse de cele două ordonanțe de urgență se pot consulta accesând forma la zi a Codului Muncii.