Garda Națională de Mediu – noi competențe și responsabilități
- Detalii
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 226

Ordonanța de Urgență nr. 46 din 18 septembrie 2025 a intrat în vigoare la data de 19 septembrie 2025 și modifică și completează O.U.G. nr. 17/2005 privind măsuri organizatorice la nivelul administrației publice centrale. Actul normativ are un rol dublu: pe de o parte, aliniază legislația României la recomandările Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, în contextul procesului de aderare, iar pe de altă parte consolidează capacitatea instituțională a Gărzii Naționale de Mediu (GNM).
Potrivit noilor prevederi ale art. 2 alin. (1) din O.U.G nr. 17 din 9 martie 2005 pentru stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul administraţiei publice centrale (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 229 din 18 martie 2025, GNM continuă să funcționeze la nivel central prin Comisariatul General și are în subordine 41 de comisariate județene și Comisariatul Municipiului București.
O noutate importantă este introducerea alin. (1^1), conform căruia prefectul coordonează activitatea structurilor teritoriale ale GNM în situații de urgență sau ori de câte ori este necesară o gestionare integrată la nivel local, alături de alte instituții publice.
Cea mai semnificativă modificare o reprezintă introducerea art. 2^1, care conferă GNM atribuții sporite. Astfel, comisarii pot înregistra acțiunile de control în spații publice și private (cu potențial impact asupra mediului), fără consimțământul persoanelor vizate, iar înregistrările foto-audio-video devin mijloace de probă, putând fi păstrate maximum 6 luni, cu excepția cazurilor în care sunt folosite în proceduri judiciare. De asemenea, se instituie o interdicție clară de a utiliza datele personale colectate în alte scopuri decât cele legale și prelucrarea și stocarea se fac cu respectarea Regulamentului (UE) 2016/679 – GDPR și a normelor interne în materie.
Pentru aplicarea acestei noi atribuții, art. III din O.U.G. nr. 46/2025 prevede elaborarea, în 45 de zile, a unei proceduri detaliate prin ordin al ministrului mediului privind modul de realizare și stocare a înregistrărilor.
Un alt element de noutate este abrogarea art. 4 din O.U.G. nr. 17/2005, ceea ce înseamnă o simplificare a cadrului normativ și o reașezare a atribuțiilor în domeniul silvic și cinegetic, acestea fiind reglementate distinct prin acte ulterioare.
Ordonanța de Urgență nr. 46/2025 are impact și în domeniul relațiilor de muncă. Prin art. IV, termenele de transmitere a datelor în Registrul general de evidență a salariaților (REGES-ONLINE), stabilite inițial prin H.G. nr. 295 din 27 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 279 din 31 martie 2025, se prelungesc până la 31 decembrie 2025. Această măsură vine în contextul în care aplicația REVISAL va fi dezactivată, iar gradul de înrolare în noul sistem este încă redus.
Ca și implicații practice, GNM dobândește instrumente moderne de control, inclusiv camere video și body worn cameras, care sporesc eficiența și forța probatorie a constatărilor. Protecția datelor devine o obligație centrală, înregistrările fiind reglementate strict pentru a evita abuzurile. Coordonarea la nivel local prin prefect consolidează reacția instituțională în caz de urgențe de mediu. Angajatorii beneficiază de o perioadă suplimentară pentru adaptarea la REGES-ONLINE, evitând blocaje administrative.
O.U.G. nr. 46/2025 aduce un plus de transparență, responsabilitate și eficiență în activitatea Gărzii Naționale de Mediu, dar și o măsură de sprijin pentru angajatori prin prelungirea termenului de adaptare la noul registru electronic al salariaților.
Detalii legislative disponibile AICI