Măsuri pentru reducerea birocrației și simplificarea unor proceduri administrative
- Detalii
- Ana-Maria CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 280
Guvernul României a adoptat Ordonanța de urgență nr. 128 din 7 noiembrie 2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi măsuri specifice pentru digitalizare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Actul normativ a fost publicat în monitorul Oficial nr. 1125 din 11 noiembrie 2024 și aduce o serie de modificări pentru reducerea birocrației și simplificarea procedurilor administrative în cazul contribuabililor persoane fizice care obțin venituri extrasalariale.
Prin noul act normativ se reglementează formularul inteligent (e-DU) - Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, precompletată cu informațiile deținute de ANAF privind veniturile înregistrate/disponibile în baza de date a instituției. Măsura are în vedere determinarea automată a bazelor anuale de calcul pentru stabilirea CAS/CASS, precum și a CAS și CASS datorate de persoanele fizice, în scopul unei mai bune colectări a acestora prin reducerea/eliminarea erorilor de calcul și declarare.
Prin simplificarea modalității de calcul al obligațiilor fiscale, informațiile sunt certe și devin scadente la data de 25 mai a anului următor celui în care s-au realizat veniturile, în funcție de venitul realizat efectiv.
Astfel, începând cu veniturile aferente anului 2025, contribuabilii care realizează venituri extrasalariale pentru care au obligația trimiterii declarației unice la ANAF, vor primi formularul declarației unice precompletat cu date despre veniturile realizate şi impozitul pe venit datorat, baza de calcul a contribuției de asigurări sociale şi a contribuției de asigurări sociale de sănătate, precum şi cu valoarea contribuțiilor datorate pentru anul de realizare a venitului.
ANAF va precompleta formularele declarațiilor unice trimise persoanelor fizice cu informațiile pe care le deține în bazele de date ale instituției.
Este vorba despre contribuabilii persoane fizice care realizează venituri extrasalariale pentru care există obligația trimiterii declarației unice la ANAF cum ar fi, spre exemplu, activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din investiții, venituri din activități agricole, silvicultură şi piscicultură, venituri din alte surse.
În scopul simplificării mecanismului de declarare a veniturilor și de stabilire a impozitului pe venit, respectiv a contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile extrasalariale, au fost introduce mai multe reglementări, după cum urmează:
- simplificarea mecanismului de calcul, plată și declarare de către contribuabilii persoane fizice a obligațiilor fiscale vizând impozitul pe venit și contribuțiile sociale obligatorii datorate într-un an fiscal, fapt ce permite îmbunătățirea conformării fiscale și colectarea mai eficientă a veniturilor;
- degrevarea contribuabililor persoane fizice de obligația depunerii Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, pentru declararea venitului estimat, a contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate, estimate, precum și pentru toate celelalte situații în care intervin modificări/ recalculări/ rectificări ale acestora;
- reducerea gradului de complexitate privind completarea formularului Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, prin eliminarea – Capitolului II. Date privind impozitul pe venit estimat- norma de venit a se realiza în România și contribuțiile sociale datorate;
- reglementarea unui indicator (salariul minim brut pe țară în vigoare la data de 1 ianuarie a anului de realizare a venitului) care să permită introducerea unor condiții de validare și determinare a contribuțiilor datorate potrivit legii;
- simplificarea mecanismului de stabilire a contribuției de asigurări sociale și/sau contribuției de asigurări sociale de sănătate, întrucât determinarea contribuțiilor se efectuează în anul următor celui în care veniturile au fost obținute, în funcție de nivelul veniturilor realizate, în corelare cu măsura privind eliminarea estimării veniturilor în cursul anului fiscal și a obligațiilor fiscale aferente.
De asemenea, în scopul combaterii consumului de droguri și al tratării acestei adicții, Guvernul a luat o nouă decizie după ce, într-o ședință recentă a fost extinsă lista substanțelor aflate sub controlul statului. Astfel, prin noua OUG, a fost modificată Legea sănătății mintale, în scopul sprijinirii și tratării persoanelor care se confruntă cu această problemă.
Pentru diagnosticarea, tratarea și reabilitarea persoanelor care suferă de dependențe de substanțe psihoactive sau alte comportamente adictive se pot organiza în cadrul spitalelor publice sau private centre pentru tratarea adicțiilor. Acestea vor funcționa la nivel de secție. De asemenea, în spitalele publice și private se pot organiza centre pentru consiliere și monitorizare a persoanelor cu comportamente adictive. Condițiile de organizare și funcționare se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății.
Ordonanța de urgență nr. 128 din 7 noiembrie 2024 se poate accesa AICI!