Acordarea de asistenţă internaţională prin intermediul Reţelei de asistenţă şi răspuns la urgenţă nucleară sau radiologică


     Guvernul României a emis Hotărârea nr. 483 din 9 mai 2024 pentru aprobarea Regulamentului privind accesarea şi implementarea mecanismului de asistenţă internaţională prin intermediul Reţelei de asistenţă şi răspuns la urgenţă nucleară sau radiologică (RANET - Response Assistance Network), actul regăsindu-se publicat în Monitorul Oficial nr. 451 din 16 mai 2024.

     Regulamentul stabileşte modul de acordare sau solicitare de asistenţă internaţională în conformitate cu prevederile Decretului nr. 223/1990 pentru aderarea României la Convenţia cu privire la notificarea rapidă a unui accident nuclear şi la Convenţia cu privire la asistenţa în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică şi ale Legii nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare. Se aplică pentru limitarea/ înlăturarea consecinţelor riscurilor radiologice provenite din accidente, avarii, explozii, incendii sau alte evenimente în activităţile nucleare sau radiologice.

     Scopul prezentului regulament este acela de a facilita:

  1. acordarea de asistenţă internaţională atunci când este solicitată;
  2. solicitarea de asistenţă internaţională de către România;
  3. armonizarea capabilităţilor de asistenţă la urgenţă;
  4. schimbul de informaţii relevante şi rezultatele experienţei în domeniul asistenţei internaţionale.

     Obiectivul principal al regulamentului aprobat prin Hotărârea nr. 483/2024 este de a stabili un cadru procedural naţional pentru coordonarea tuturor acţiunilor ce trebuie desfăşurate privind acordarea/ solicitarea de asistenţă internaţională de către România în cadrul Convenţiei cu privire la asistenţa în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică, la care România a aderat prin Decretul nr. 223/1990. Prezentul regulament facilitează o coordonare promptă a resurselor atât la nivel naţional, cât şi internaţional şi permite o intervenţie eficientă în cazul unei solicitări sau furnizări de asistenţă, în situaţia producerii unui accident nuclear sau a unei urgenţe radiologice. Același act normativ se adresează instituţiilor responsabile, prevăzute la pct. 14 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, cu modificările şi completările ulterioare, din cadrul Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, denumit în continuare SNMSU, cu funcţii de sprijin şi care deţin capabilităţi declarate pentru răspunsul în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică.

     Iniţierea procesului de acordare/solicitare de asistenţă internaţională se face cu respectarea următoarelor principii:

  1. principiul coerenţei politicilor, care constă în asigurarea armonizării obiectivelor politicii de cooperare şi asistenţă internaţională cu celelalte politici naţionale;
  2. principiul predictibilităţii, care semnifică stabilirea în avans a resurselor materiale şi umane alocate în scopul realizării obiectivelor României legate de cooperare internaţională pentru acordarea de asistenţă internaţională;
  3. principiul transparenţei, care se referă la asigurarea accesului la informaţii privind programele şi proiectele de cooperare internaţională pentru asistenţă internaţională;
  4. principiul umanităţii, care se referă la salvarea de vieţi omeneşti şi îndepărtarea suferinţei oriunde aceasta se constată;
  5. principiul imparţialităţii, care semnifică implementarea acţiunilor exclusiv pe bază de necesităţi, fără discriminare între sau în cadrul populaţiilor afectate.

     Se desemnează Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, denumită în continuare CNCAN, drept autoritate competentă în cadrul Convenţiei cu privire la notificarea rapidă a unui accident nuclear şi al Convenţiei cu privire la asistenţa în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică, la care România a aderat prin Decretul nr. 223/1990. În acord cu prevederile art. 35 lit. m) din Legea nr. 111/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se desemnează CNCAN ca punct naţional de contact pentru implementarea prevederilor Convenţiei cu privire la notificarea rapidă în cazul unui accident nuclear şi ale Convenţiei cu privire la asistenţa în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică.

     În calitate de punct naţional de contact, CNCAN transmite documentele aprobate de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la solicitarea sau primirea cererilor de asistenţă internaţională, în baza convenţiilor menţionate anterior. Punctul naţional de contact este operaţional 24/7.

     Conform art. 12 din regulament, acordarea de asistenţă internaţională se asigură la cererea unui stat membru prin intermediul AIEA. Acordarea de asistenţă internaţională se realizează după consultarea instituţiilor care au declarat resurse, capabilităţi şi expertiză pentru asistenţă internaţională şi pe baza aprobării CNSU.

     Asistenţa internaţională se implementează conform prevederilor planului de acţiuni de asistenţă internaţională. Planul este elaborat de către AIEA şi aprobat de către toate statele participante la misiunea de asistenţă internaţională. Condiţiile de încheiere a asistenţei internaţionale sunt stabilite în cadrul planului de acţiuni de asistenţă internaţională.

     Imediat după încheierea misiunilor de asistenţă internaţională instituţiile implicate vor elabora rapoarte de evaluare. Rapoartele de evaluare vor fi transmise către CNCAN în vederea elaborării raportului final şi a planului de acţiuni corective, în maximum 15 zile de la încheierea misiunii.

Alte reglementări în materia acordării de asistenţă internaţională, gratuit sau cu solicitare de rambursare a cheltuielilor, totală sau parţială - AICI