Stiri Legislative
Facilități pentru creditele acordate de bănci şi instituții financiare nebancare
Guvernul vine în sprijinul persoanelor și firmelor aflate în dificultate financiară, prin amânarea ratelor pentru o perioadă de până la nouă luni, măsură inclusă în Programul „Sprijin pentru România”.
Ordonanța de urgență nr. 90 din 29 iunie 2022 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de bănci şi instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 646 din 29 iunie 2022.
Prin actul normativ adoptat de Guvern, debitorii aflați în dificultate financiară, persoane fizice sau juridice, pot solicita suspendarea plății ratelor scadente aferente împrumuturilor reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, pentru o perioadă de până la nouă luni.
- Ana-Maria CTCE
- Economie
- Accesări: 968
Legea privind reglementarea activității prestatorului casnic – norme oficializate
Guvernul României a aprobat normele de aplicare a prevederilor privind reglementarea activității prestatorului casnic. Astfel, în Monitorul Oficial nr. 631 din 27 iunie 2022 a fost publicată Hotărârea nr. 822 din 23 iunie 2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 111/2022 privind reglementarea activității prestatorului casnic.
Normele stabilesc modalitatea de acordare a tichetelor de activități casnice, modul în care beneficiarul casnic le poate utiliza, precum și modalitatea de preschimbare în bani a acestora.
Potrivit unui comunicat, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va achiziționa serviciile de dezvoltare a Platformei electronice de evidență a desfășurării activităților casnice, iar până la 31 decembrie 2023 aceasta va fi operațională, facilitând astfel relațiile între utilizatorii tichetelor de activități casnice, precum și între aceștia și agențiile pentru ocuparea forței de muncă.
- Ana-Maria CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1179
Platforma de cloud guvernamental
Marți, în Monitorul Oficial nr. 638 din 28 iunie 2022, a fost publicată Ordonanța de urgență nr. 89 din 27 iunie 2022 privind unele măsuri pentru adoptarea sistemului de guvernanță a Platformei de cloud guvernamental, precum şi pentru stabilirea cadrului legal de organizare şi funcționare a infrastructurilor informatice şi a serviciilor de tip cloud în procesul de transformare digital.
Actul normativ reglementează regimul juridic general privind înființarea, administrarea și dezvoltarea, la nivel național, a unei infrastructuri de tip cloud hibrid – Platforma de Cloud Guvernamental.
Aceasta are ca scop utilizarea serviciilor de tip cloud de către autoritățile și instituțiile publice centrale și locale.
- Ana-Maria CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 965
Ocuparea posturilor din instituțiile publice a fost suspendată!
În perioada cuprinsă între data de 1 iulie 2022 şi data de 31 decembrie 2022 se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante.
Potrivit Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, măsura suspendării ocupării posturilor vacante din administrația publică a fost necesară pentru a diminua unele cheltuieli de funcționare ale instituțiilor și autorităților publice, în vederea asigurării sursei de finanțare a pachetului de măsuri pentru menținerea nivelului de trai al categoriilor vulnerabile și continuarea activităților economice, recent adoptat de Guvern, cu respectarea angajamentelor asumate în ceea ce privește încadrarea în ținta de deficit.
- Ana-Maria CTCE
- Actualitate
- Accesări: 2186
Modificări privind tichetele de masă și voucherele de vacanță
Președintele României a promulgat, miercuri, actul normativ pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, care prevede că valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăși suma de 30 de lei.
Este vorba despre Legea nr. 187 din 22 iunie 2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, publicată în Monitorul Oficial nr. 613 din 22 iunie 2022.
Noul act normativ stabilește că valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăși suma de 30 de lei. Astfel, valoarea unui tichet de masă va fi majorată la cel mult 30 de lei de la 1 iulie.
- Ana-Maria CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1516
Legea Cecului a fost modernizată!
În România, Legea asupra cecului a fost adoptată în anul 1934, fiind inspirată de Convenția de la Geneva din 1930. De la data adoptării sale și până în prezent, tehnologia aplicabilă în domeniul bancar și în domeniul plăților fără numerar a cunoscut progrese deosebite.
Cecul este folosit în continuare, cel mai important rol al său fiind cel de instrument de garantare, prezentând bineînțeles și avantajul amânării la plată.
După cum reiese din expunerea de motive, instituțiile de credit trec printr-o puternică transformare care vizează creșterea eficienței, îmbunătățirea vitezei și acuratețea proceselor operaționale, reducerea costurilor, precum și extinderea digitalizării spre servicii mai complexe, ceea ce face necesară și adaptarea în mod corespunzător a legislației în materia acestui instrument de plată.
- Ana-Maria CTCE
- Actualitate
- Accesări: 1167
Unele funcții civile de medic se vor transforma în funcții militare
Printr-un ordin oficializat luni, 20 iunie, Ministerul Apărării Naționale stabilește cadrul procedural privind transformarea unor funcții civile de medic din spitalele ce țin de acest minister în funcții militare.
Ordinul nr. M.88 din 10 iunie 2022 pentru transformarea funcțiilor civile de medic din structurile rețelei sanitare a Ministerului Apărării Naționale în funcții militare a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 597 din 20 iunie 2022.
Funcțiile civile care urmează să se transforme în funcții militare se stabilesc de către comisia constituită în acest scop la nivelul Statului Major al Apărării.
- Ana-Maria CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1076
Combaterea acțiunilor speculative în situații de criză
Guvernul României a adoptat recent un act normativ menit să asigure un nivel ridicat de protecție a consumatorilor – cetățeni și operatori economici deopotrivă - împotriva unor majorări nejustificate de prețuri și împotriva unor dezechilibre create pe piață artificial între cerere și ofertă cu scopul majorării prețurilor sau revânzării unor produse la prețuri speculative.
Este vorba despre Ordonanța de urgență nr. 84 din 16 iunie 2022 privind combaterea acțiunilor speculative și pentru modificarea și completarea unor acte normative publicată luni, în Monitorul Oficial nr. 601 din 20 iunie 2022.
- Ana-Maria CTCE
- Economie
- Accesări: 1072
Comercializarea, eliberarea şi utilizarea furajelor medicamentate
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor a emis Ordinul nr. 91 din 2 iunie 2022 pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind stabilirea condiţiilor care reglementează prepararea, introducerea pe piaţă şi utilizarea furajelor medicamentate, act ce a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 591 din 17 iunie 2022.
Conform art. 1 din normă, condiţiile privind prepararea, introducerea pe piaţă şi utilizarea furajelor medicamentate sunt prevăzute în Regulamentul (UE) 2019/4 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind fabricarea, introducerea pe piaţă şi utilizarea furajelor medicamentate, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 183/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de abrogare a Directivei 90/167/CEE a Consiliuluia Consiliului.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 932
Legea asupra cambiei și a biletului la ordin – modificată după aproape 10 ani!
Legea nr. 58 din 1 mai 1934 asupra cambiei și biletului la ordin, emisă de Parlamentul României, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 100 din 1 mai 1934, producându-și efectele începând cu 1 iunie 1934.
Același organ legislativ emite pe 14 iunie 2022 Legea nr. 180 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, act normativ ce se regăsește în Monitorul Oficial nr. 582 din 15 iunie 2022. Prin intermediul acestui act, legiutorul aduce un număr mare de dispoziții noi în cadrul textului legii menționate anterior.
- Andreea CTCE
- Economie
- Accesări: 1560
Cerinţele de securitate pentru dezafectarea instalaţiilor nucleare şi radiologice
Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare a emis Ordinul nr. 102 din 26 mai 2022 pentru aprobarea Normei privind cerinţele de securitate pentru dezafectarea instalaţiilor nucleare şi radiologice, publicat ulterior în Monitorul Oficial al României nr. 587 din 16 iunie 2022.
- Andreea CTCE
- Actualitate
- Accesări: 909
Comunicarea prin „Spaţiul privat virtual“
Agenția Națională de Administrare Fiscală emite, pe 9 iunie 2022, Procedura de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanţă între organul fiscal central şi persoanele fizice, persoanele juridice şi alte entităţi fără personalitate juridică, aprobată prin Ordinul nr. 1.090 din 9 iunie 2022, publicat în Monitorul Oficial nr. 585 din 16 iunie 2022.
Potrivit art. 2 din ordin, comunicarea prin mijloace electronice de transmitere la distanţă se realizează prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual“ - serviciu de distribuţie electronică înregistrată care permite transmiterea de date prin mijloace electronice şi furnizează dovezi referitoare la manipularea datelor transmise, inclusiv dovezi privind trimiterea şi primirea datelor, asigurând protejarea datelor transmise împotriva riscului de pierdere, furt, deteriorare sau orice modificare neautorizată.
- Andreea CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 1840
Noi instrucțiuni de completare a Declarației 208
Ordinul comun al Ministerului Finanțelor Publice, precum și al Ministerului Justiției nr. 1.022/2.562/2016 privind aprobarea procedurilor de stabilire, plată şi rectificare a impozitului pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal şi a modelului şi conţinutului unor formulare utilizate în administrarea impozitului pe venit a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 524 din 12 iulie 2016.
- Andreea CTCE
- Fiscalitate
- Accesări: 1937
Autorizația de construire se poate prelungi!
Autorizația de construire va putea fi prelungită cu maximum 24 de luni, înainte cu cel puțin 45 de zile de expirare, potrivit unui act normativ publicat vineri, în Monitorul Oficial nr. 567 din 10 iunie 2022.
Este vorba despre Legea nr. 176 din 9 iunie 2022 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2021 privind instituirea unor măsuri pentru derularea Programului național de dezvoltare locală etapa a II-a şi pentru modificarea art. IV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investițiilor finanțate din fonduri publice, pentru reglementarea unor măsuri referitoare la Programul național de dezvoltare locală, precum şi pentru modificarea unor acte normative.
Necesitatea introducerii unor măsuri a fost motivată de blocajele apărute la nivel economic în ultima perioadă, respectiv criza materialelor de construcții, creșterea prețurilor acestora, deficitul de forță de muncă în construcții, perioadele de lockdown sau restricțiile generate de starea de urgență sau de alertă, îmbolnăvirea lucrătorilor, efecte care au produs sincope în procesele de construire și care au condus la imposibilitatea finalizării lucrărilor de construcții în termenele estimate inițial.
- Ana-Maria CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 12214
Legea accesului la internet a fost publicată!
Un act normativ publicat vineri stabilește dreptul pentru toți românii de a avea acces la internet. Este vorba despre Legea nr. 175 din 9 iunie 2022 privind asigurarea accesului persoanelor fizice la servicii de internet în bandă largă, la punct fix, publicată în Monitorul Oficial nr. 567 din 10 iunie 2022.
În expunerea de motive, se precizează că într-o lume afectată de fenomenul globalizării, fenomen care implică o serie de procese care au crescut intensitatea comunicării, viteza comunicării, mobilitatea umană, dar și apariția unor noi forme de muncă, propunerea legislativă stabilește dreptul persoanelor fizice din Romania de a li se asigura, în măsura în care este rezonabil, accesul la cel puțin un serviciu funcțional de internet în bandă largă, prin intermediul unei conexiuni la punct fix.
Așadar, persoanele fizice au dreptul de a li se asigura, în măsura în care este rezonabil, accesul la cel puțin un serviciu funcțional de internet în bandă largă, prin intermediul unei conexiuni la punct fix.
- Ana-Maria CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1378
Recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice
Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova au încheiat un acord cu privire la recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice.
Astfel, vineri, în Monitorul Oficial nr. 567 din 10 iunie 2022, a fost publicată Legea nr. 174 din 9 iunie 2022 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice, semnat la București la 23 noiembrie 2021.
Din expunerea de motive reiese că recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice cuprinde următoarele aspecte:
- Ana-Maria CTCE
- Actualitate
- Accesări: 3117
Modificări cu privire la definitivarea în funcție, respectiv promovarea grefierilor
Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului ori examenului pentru definitivare în funcție, promovare în grade sau trepte profesionale superioare ori din funcția de grefier cu studii medii în cea de grefier cu studii superioare, în cadrul aceleiași instanțe sau aceluiași parchet, precum și în funcții de execuție a personalului auxiliar de specialitate la instanțe și parchete superioare, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 181/2007 a fost recent modificat prin Hotărârea nr. 85 din 2 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 570 din 10 iunie 2022.
Potrivit noilor modificări, promovarea în funcții de execuție a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor în grade sau trepte profesionale superioare ori din funcția de grefier cu studii medii în cea de grefier cu studii superioare, în cadrul aceleiași instanțe sau aceluiași parchet, se face prin examen, organizat la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, curților de apel și parchetelor de pe lângă curțile de apel.
- Ana-Maria CTCE
- Justiţie
- Accesări: 1983
ÎCCJ şi CCR pot adresa Curții Europene a Drepturilor Omului cereri de aviz consultativ
Înalta Curte de Casație şi Justiție şi Curtea Constituțională pot adresa Curții Europene a Drepturilor Omului cereri de aviz consultativ privind chestiuni de principiu referitoare la interpretarea sau la aplicarea drepturilor şi libertăților definite în Convenția pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăților fundamentale sau în protocoalele la aceasta.
Acest lucru se datorează faptului că Romania a ratificat Protocolul nr. 16 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăților fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994, adoptat la Strasbourg la 2 octombrie 2013 şi semnat de România la Strasbourg la 14 octombrie 2014, prin Legea nr. 172 din 8 iunie 2022.
Mai mult, Parlamentul a adoptat și Legea nr. 173 din 8 iunie 2022 pentru adoptarea unor măsuri necesare punerii în aplicare a Protocolului nr. 16 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăților fundamentale, adoptat la Strasbourg la 2 octombrie 2013 şi semnat de România la Strasbourg la 14 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 560 din 8 iunie 2022.
- Ana-Maria CTCE
- Justiţie
- Accesări: 1150
Ajutor de la stat pentru pensionari!
Prin liberalizarea preţurilor la energie, măsură impusă la nivel internaţional şi european, s-a generat o creştere fără precedent a preţului la energia electrică, gazele naturale, precum şi la combustibil care au avut impact atât asupra creşterii preţurilor la utilităţile publice pentru populaţie precum şi asupra creşterii preţurilor la bunurile de consum, determinând în principal o scădere a puterii de cumpărare a persoanelor vulnerabile, cu impact semnificativ asupra standardelor de viaţă ale populaţiei.
Așadar, este emisă Ordonanța de urgență nr. 74 din 2 iunie 2022 privind acordarea unui ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, ai sistemului pensiilor militare de stat, precum şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, în luna iulie 2022. Aceasta este publicată în Monitorul Oficial nr. 542 din 2 iunie 2022.
- Andreea CTCE
- Economie
- Accesări: 1111
Constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale
Legea nr. 186 din 25 iunie 2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industrial a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 421 din 11 iulie 2013. Actul normativ reglementează regimul juridic de constituire, organizare şi funcţionare a parcurilor industriale, inclusiv a celor existente. Astfel, scopul prezentei legi îl constituie:
- stimularea investiţiilor directe, autohtone şi străine, în industrie, servicii, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică şi inovare;
- dezvoltarea regională;
- dezvoltarea întreprinderilor mari, mijlocii şi mici;
- crearea de noi locuri de muncă.
- Andreea CTCE
- Evenimente
- Accesări: 1795
Efectuarea zborurilor aeronavelor ultraușoare în România
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a emis Ordinul nr. 554 din 25 mai 2022 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 630/2007 privind modul de reglementare a domeniului aeronauticii civile cu aeronave ultrauşoare din România, act ce a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 544 din 3 iunie 2022.
Atenție, actul își produce efectele asupra Ordinului nr. 630/2007 începând cu 01-01-2023!
- Andreea CTCE
- Actualitate
- Accesări: 1122
Legea educației suferă modificări legate de bursele românilor de pretutindeni!
Parlamentul României a emis Legea nr. 167 din 2 iunie 2022 pentru completarea art. 224 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. Actul legislativ a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 542 din 2 iunie 2022 și intră în vigoare începând cu 5 iunie 2022.
Legea educației naționale nr. 1 din 5 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011, asigură cadrul pentru exercitarea sub autoritatea statului român a dreptului fundamental la învăţătură pe tot parcursul vieţii. Legea reglementează structura, funcţiile, organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de învăţământ de stat, particular şi confesional.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1496