Guvernul României a emis Hotărârea nr. 971 din 12 octombrie 2023 pentru aprobarea Normelor de supraveghere, monitorizare şi inspecţie sanitară a calităţii apei potabile. Actul legislativ a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 940 din 18 octombrie 2023. Prezentele norme de supraveghere, monitorizare şi inspecţie sanitară a calităţii apei potabile, denumite în continuare, norme, se aplică:
Potrivit art. 4 din Ordonanța nr. 7/2023, apa potabilă trebuie să fie sanogenă şi curată şi să îndeplinească următoarele condiţii:
Apa potabilă trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 4 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2023.
La ieşirea din rezervorul de înmagazinare valorile pentru parametrii E. Coli, enterococi şi bacterii coliforme din probele prelevate trebuie să fie corespunzătoare cu cele prevăzute în tabelele A şi C din anexa nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 7/2023. Apa potabilă trebuie să nu fie agresivă, respectiv să nu solubilizeze minerale conţinute în materialele cu care vine în contact şi, de asemenea, trebuie să nu producă un efect de coroziune a conductelor, fie prin lipsa completă a sărurilor minerale, fie printr-un exces de săruri minerale dizolvate, în special cloruri şi sulfaţi. Apa agresivă şi/sau corozivă reprezintă un risc de alterare a calităţii apei potabile prin mobilizarea substanţelor cu impact asupra sănătăţii din materialele care vin în contact cu apa potabilă.
Furnizorii de apă identifică şi delimitează zonele de aprovizionare cu apă, respectiv teritoriile în care calitatea apei potabile nu se modifică semnificativ, astfel încât monitorizarea calităţii apei prelevate dintr-un punct al acestui teritoriu să fie reprezentativă pentru întreaga zonă. Furnizorii de apă întocmesc sau, după caz, revizuiesc în ultimul trimestru al anului în curs, pentru anul următor, dosarul cu schema zonelor de aprovizionare din teritoriul lor de distribuţie, conform următoarelor cerinţe:
Dosarul serveşte la întocmirea şi/sau adaptarea planurilor de siguranţă ale apei astfel cum sunt definite la art. 2 lit. n) din norme, precum şi la documentaţia necesară autorizării sanitare sau obţinerii vizei anuale.
Furnizorii de apă prelevează şi analizează un număr de probe de apă din fiecare zonă de aprovizionare, potrivit programului de prelevare şi analiză prevăzut în tabelele 1, 3 şi 5, după caz, din anexa nr. 1 la prezentele norme, sau, dacă nu au capacitate proprie de analiză, încheie un contract cu un laborator înregistrat la Ministerul Sănătăţii în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 764/2005 pentru aprobarea procedurii de înregistrare la Ministerul Sănătăţii a laboratoarelor care efectuează monitorizarea calităţii apei potabile în cadrul controlului oficial al apei potabile, cu modificările şi completările ulterioare.
Furnizorii de apă trebuie să asigure prelevarea şi analizarea unei probe de apă de la ieşirea din fiecare rezervor de înmagazinare în funcţiune, pentru a verifica conformarea cu valorile parametrilor: bacterii coliforme, E. coli, enterococi, turbiditate şi dezinfectantul rezidual după fiecare golire, curăţare şi dezinfecţie şi ori de câte ori apare o neconformitate în calitatea apei. În plus, frecvenţa de prelevare este stabilită de furnizorii de apă în funcţie de capacitatea rezervorului şi numărul de consumatori aprovizionaţi.
Utilizarea cisternelor pentru aprovizionarea cu apă potabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
Direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti prelevează şi analizează un număr de probe de apă din fiecare zonă de aprovizionare, precum şi de la producătorii de apă de masă sau de la întreprinderile cu profil alimentar care folosesc apă din foraje proprii, conform programului de prelevare şi analiză prevăzut în tabelele 2, 4 şi 6 din anexa nr. 1 la norme.
Detalii legate de prelevarea şi analiza probelor de apă precum şi evaluarea şi gestionarea riscurilor, precum și de parametrii privind radioactivitatea apei potabile - AICI