În Monitorul Oficial nr. 344 din 24 aprilie 2023 a fost publicată Hotărârea nr. 355 din 20 aprilie 2023 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003.
Actul normativ actualizează cadrul normativ privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, în vederea corelării prevederilor legislației secundare cu cele privind legislația primară.
Reamintim că operatorii economici care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale ce funcționează pe bază de plăți cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, după caz, au obligația de a dota automatele comerciale cu aparatele de marcat electronice fiscale până la data de 31 decembrie 2023.
Prin Hotărârea nr. 355 din 20 aprilie 2023 s-au oficializat informațiile tehnice ale caselor de marcat ce urmează să fie incluse în automatele comerciale din țara noastră.
Potrivit noului act normativ, prin echipamente nesupravegheate se înțelege dispozitivele de tipul automatelor comerciale, care funcționează pe bază de plăți cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, după caz, prin intermediul cărora se comercializează cu amănuntul produse alimentare şi/sau nealimentare sau se prestează servicii direct către populație. Intră în categoria echipamentelor nesupravegheate şi dispozitivele prin intermediul cărora se încasează contravaloarea serviciilor în regim de «autoservire», cum ar fi, dar fără a se limita la acestea, cele prestate în spălătoriile auto şi în stațiile automate de spălare articole textile.
De asemenea, hotărârea precizează că nu sunt considerate echipamente nesupravegheate dispozitivele de tipul automatelor comerciale, prin intermediul cărora se comercializează cu amănuntul produse alimentare şi/sau nealimentare sau se prestează servicii direct către populație, care nu sunt dotate constructiv cu o unitate de control.
Aparatele de marcat electronice fiscale integrate în echipamente nesupravegheate de tipul automatelor comerciale trebuie să dispună de interfețe prin care se asigură:
Actul normativ mai prevede că pe carcasa aparatului livrat utilizatorului se aplică vizibil o etichetă care indică producătorul, distribuitorul autorizat cu datele sale de contact, seria de fabricație a aparatului, precum şi numărul autorizației eliberate de comisie.
Mai mult, în interiorul echipamentelor nesupravegheate de tipul automatelor comerciale se aplică, astfel încât să fie vizibilă din exterior, o folie holografică autoadezivă, personalizată prin tipărirea pe suprafața acesteia, cu majuscule, a textului «FISCALIZAT» şi a datelor de identificare a distribuitorului autorizat, precum şi prin înscrierea manuală a simbolului caracteristic unității de service acreditate şi a numărului de identificare a tehnicianului de service, într-un spațiu dedicat, asigurându-se menținerea lizibilității datelor înscrise. Folia se asigură de către distribuitorii autorizați şi va avea o dimensiune suficientă, astfel încât textele tipărite pe suprafața acesteia să fie lizibile cu ușurință, şi se aplică de către tehnicianul de service odată cu instalarea aparatului de marcat electronic fiscal.
În situația în care aplicarea în interiorul echipamentelor nesupravegheate de tipul automatelor comerciale a foliei prevăzute mai sus fie nu asigură vizibilitatea acesteia, fie nu este posibilă din punct de vedere tehnic, aceasta se aplică în exterior, cu asigurarea mijloacelor de protecție a foliei împotriva deteriorării sau distrugerii.
Hotărârea mai stabilește, în principal, reglementarea următoarelor aspecte:
Pentru mai multe detalii, accesați forma consolidată a Normelor metodologice din 18 aprilie 2003!