Joi, în Monitorul Oficial nr. 1178 din 8 decembrie 2022, a fost publicată Ordonanța de urgență nr. 165 din 8 decembrie 2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situații de risc de deprivare materială și/sau risc de sărăcie extremă, suportate parțial din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri de distribuire a acestuia
Prin aprobarea acestui act normativ, Guvernul prelungește până la data de 31 decembrie 2023 măsura de acordare a tichetelor sociale de 250 lei, din 2 în 2 luni, pentru anumite categorii de persoane și familii vulnerabile, pentru alimente și mese calde.
Prelungirea acestui sprijin a fost necesară pentru a evita riscul de excludere socială a categoriilor de persoane și familii beneficiare, pentru ca acestea să facă față creșterii prețurilor asociată contextului mondial actual.
Banii necesari vor fi asigurați prin suplimentarea bugetului alocat măsurii temporare „Sprijin pentru România” cu suma de 3,181 mld. lei pentru anul 2023, cu sursă de finanțare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și parțial din fonduri europene nerambursabile, respectiv din cadrul Programului Operațional Incluziune și Demnitate Socială și Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate, în suma maximă de 1,804 mld. lei.
Prin prelungirea acestei măsuri, bugetul total aferent măsurii temporare „Sprijin pentru România”, pentru 2022 și 2023, se stabilește la 6,281 mld. lei, cu sursă de finanțare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și parțial din fonduri europene nerambursabile, respectiv din cadrul Programului Operațional Incluziune și Demnitate Socială și Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate, în suma maximă de 3,143 mld. lei.
De asemenea, criteriile de încadrare în categoriile de beneficiari ai tichetelor sociale sunt actualizate pentru anul 2023 cu procentul de majorare a pensiilor de 12,5% și, în mod similar, prin majorarea pragului de venit cu 12,5%.
Astfel, vor beneficia de sprijin material sub formă de tichete sociale emise pe suport electronic următoarele categorii de persoane și familii:
Pentru beneficiarii nou introduși de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale cu ocazia actualizării listelor de beneficiari din anul 2023, respectiv pentru tranșa din luna decembrie 2023, și pentru care vor fi eliberate noi suporturi electronice, distribuirea și alimentarea suporturilor electronice nou emise pot fi efectuate până la 31 martie 2024.
Reamintim că, distribuirea tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde se face la domiciliul beneficiarilor, cu confirmare de primire, prin Compania Națională „Poșta Română“ - S.A.
Forma consolidată a Ordonanței de urgență nr. 63 din 9 mai 2022 este disponibilă AICI!