Guvernul a introdus patru noi programe prin care să ajute IMM-urile din România să-și dezvolte activitățile, conform unei ordonanțe de urgență adoptate vineri, în ședința Executivului.
Este vorba despre Ordonanța de urgență nr. 24 din 16 martie 2022 privind aprobarea și finanțarea unor programe de garantare în domenii prioritare pentru economia românească, publicată în Monitorul Oficial nr. 266 din 18 martie 2022.
Prin acest act normativ se aprobă programele de garantare în domeniile prioritare sub formă de scheme de garantare cu componentă de ajutor de stat, care au ca obiectiv deblocarea accesului la finanțare al beneficiarilor care se confruntă cu dificultăți generate de pandemia de COVID-19, în vederea realizării proiectelor de investiții și asigurării continuității în desfășurarea activității acestora.
Cele patru noi programe adoptate sunt IMM Prod, Rural Invest, Garant Construct și Innovation. Acestea vor fi implementate prin scheme de ajutor de stat ce vor necesita aprobarea Comisiei Europene, astfel că, va mai dura ceva până vor fi accesibile efectiv pentru firme.
Concret, IMM-urile eligibile în cele patru programe vor primi un ajutor de stat sub formă de garanții care să acopere, în proporție de maximum 90%, creditele acordate de bănci pentru realizarea investițiilor și/sau pentru susținerea activității curente, exclusiv dobânzile, comisioanele și spezele bancare aferente creditelor.
Totodată, se va acorda un ajutor de stat sub formă de grant care să acopere integral valoarea comisionului de risc și a comisionului de administrare pe toată perioada de valabilitate a garanției, dobânda aferentă creditelor/liniilor de credit pe perioadele prevăzute în procedurile de implementare ale programelor, precum și o componentă nerambursabilă de maximum 10% din valoarea finanțării garantate.
Conform autorităților, majoritatea companiilor din România sunt IMM-uri, iar acestea contribuie cu aproximativ 60% din produsul intern brut și angajează aproximativ 60% din forța de muncă de la noi. Din acest motiv, Executivul vrea să ajute IMM-urile pentru ca acestea, la rândul lor, să ajute la creșterea economică și la crearea de noi locuri de muncă.
Programul IMM Prod
Programul va asigura lichidități și finanțarea investițiilor realizate de IMM-urile (inclusiv start-up-uri) din zona urbană, pentru următoarele obiective:
Prin IMM Prod se vor putea finanța următoarele cheltuieli:
Programul Rural Invest
Prin acest program, Guvernul va asigura lichidități și finanțarea investițiilor pentru cei care își localizează producția în mediul rural și în mediul urban mic.
În cadrul programului sunt eligibile următoarele destinații ale finanțărilor aferente creditelor de investiții și capital de lucru:
Programul Garant Construct
Prin Garant Construct, Guvernul va asigura lichidități și finanțarea investițiilor pentru IMM-urile din domeniul construcțiilor implicate în proiecte de îmbunătățire a eficienței energetice, investiții în domeniul energiei verzi și alinierea la obiectivele de mediu.
În program, vor fi eligibile cheltuielile pentru:
Programul Innovation
Prin acesta se vor sprijini atât invențiile, cât și activitățile de export (nepoluante) ale IMM-urilor active în comerț și servicii cu o cifră de afaceri mai mică de un milion de euro.
Finanțările în cadrul programului pot avea următoarele destinații:
a) stimularea exporturilor românești;
b) susținerea tranzacțiilor internaționale și a investițiilor românești în străinătate;
c) stimularea comerțului online și a digitalizării;
d) retehnologizarea companiilor locale;
e) achiziții software și certificate de e-commerce și de administrare a unei firme;
f) obținerea brevetelor de invenție privind produse, strategii, mediu, digitalizare.
Pentru mai multe detalii accesați Ordonanța de urgență nr. 24 din 16 martie 2022!