logo
Înapoi
ILegis Romania
  • Stiri Legislative
  • Adrese Utile
  • Podcasturi iLegis
  • Legislaţie românească
  • Jurisprudenţă românească
  • Practică judiciară
  • Jurisprudenţă fiscală
  • Legislaţie UE
  • Jurisprudenţa UE
  • Universul Juridic
  • Jurisprudenţă CEDO
    • CEDO Internaţională
    • CEDO Românească
  • Calendar fiscal
  • Societati
    • MOFp4
    • Cauta firma
  • Analiză firme
    • Rapoarte societăți
    • Dosare în instanţă
    • BPI
    • MOF4
    • Monitorizări
  • Corespondenţă coduri
    • Cod civil
    • Cod procedură civilă
    • Cod penal
    • Cod procedură penală
  • Corespondenţă fiscală
    • Cod fiscal
    • Cod de procedură fiscală
  • Corespondenţă regulamente
  • Corespondenţă cod administrativ – legislație anterioară
  • Management achiziţii publice
    • Anunţuri
    • Jurisprudenţă achiziţii publice (Jurisprudenţă CNSC)
    • Îndrumar achiziţii publice
    • Ghid achiziţii publice
    • Jurisprudenţă CNSC
    • Corespondenţă achiziţii
    • Clarificări achiziţii
  • Monitorizări reviste
  • Doctrine
  • Sinteze economice
  • Modele tip
  • Contracte colective
  • Autorizaţii / Proceduri
  • Dicţionare
  • Definiţii şi abrevieri
  • Coduri clasificări
  • Monitorizare firme
  • Insolvenţă
    • Srv Monit forme
    • Legea insolvenţei
  • Dosare în instanţă
Recommend Print

Procedura de selecție a administratorului sistemului de garanţie-returnare

  • Created
    Luni, 28 Februarie 2022
  • Created by
    Andreea CTCE
  • Last modified
    Luni, 28 Februarie 2022
  • Revised by
    Andreea CTCE
  • Voting
    Average rating
    • 1
    • 2
    • 3
    • 4
    • 5
  • Favourites
    577 Procedura de selecție a administratorului sistemului de garanţie-returnare /content_page/item/577-procedura-de-selectie-a-administratorului-sistemului-de-garantie-returnare
  • Categories
    Economie

     Ministerul Apelor, Mediului și Pădurilor a emis Ordinul nr. 459 din 24 februarie 2022 privind aprobarea Procedurii de selecţie a administratorului sistemului de garanţie-returnare, act legislativ publicat în Monitorul Oficial nr. 191 din 25 februarie 2022. Obiectul procedurii îl constituie stabilirea modalităţii de selecţie a administratorului sistemului de garanţiereturnare, denumită în continuare procedura de selecţie.

     Pentru a fi supusă procedurii de selecţie a administratorului sistemului de garanţie-returnare, denumit în continuare administrator SGR, societatea constituită în acest scop transmite documentaţia de participare prevăzută la art. 20 din Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2021 privind stabilirea sistemului de garanţie-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile, cu modificările şi completările ulterioare.

     Conform art. 3 din procedura de selecție, etapele procedurii de selecţie sunt următoarele:

  1. înscrierea la procedura de selecţie a administratorului SGR şi transmiterea documentaţiei se efectuează în termenul prevăzut la art. 18 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2021, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. evaluarea îndeplinirii criteriilor de eligibilitate prevăzute la art. 5 din procedura de selecție;
  3. analiza documentaţiei depuse şi acordarea punctajului;
  4. publicarea anunţului privind rezultatul selecţiei.

     Procedura de selecţie se efectuează în termen de 30 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la art. 3 lit. a) de către Comisia de selecţie organizată la nivelul autorităţii publice pentru protecţia mediului, denumită în continuare Comisia. Componenţa nominală a Comisiei se stabileşte prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei proceduri de selecţie. Structura şi atribuţiile Comisiei sunt prevăzute în anexa nr. 3 la procedura de selecţie. Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisiei se aprobă în prima şedinţă a acesteia.

     Documentaţia pentru înscrierea la procedura de selecţie a administratorului SGR trebuie să conţină documentele prevăzute la art. 20 din Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2021, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi următoarele:

  1. cerere-tip, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 la procedura de selecţie;
  2. statutul fiecărei structuri asociative acţionare a societăţii, în copie certificată pentru conformitate cu originalul;
  3. declaraţie pe propria răspundere autentificată la notar a fiecărei structuri asociative a producătorilor, acţionari ai societăţii, din care să rezulte că toţi membrii structurii asociative deţin calitatea de operatori economici în sensul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare, şi că aceştia au introdus pe piaţă unităţi de ambalaje SGR în anul fiscal încheiat anterior desfăşurării procedurii de selecţie, însoţită de lista membrilor;
  4. declaraţie pe propria răspundere autentificată la notar a fiecărei structuri asociative a producătorilor, acţionari ai societăţii, din care să rezulte că toţi membrii acesteia au achitat la zi toate contribuţiile datorate Fondului pentru mediu, însoţită de lista membrilor şi datele acestora de identificare, inclusiv codul de identificare fiscală;
  5. declaraţie pe propria răspundere autentificată la notar a fiecărei structuri asociative a producătorilor, acţionari ai societăţii, din care să rezulte numărul şi greutatea totală de ambalaje SGR introduse pe piaţă cu titlu profesional în ultimul an fiscal încheiat la data depunerii documentaţiei de fiecare dintre membrii acesteia care deţin calitatea de operatori economici, astfel cum este prevăzut la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 249/2015, cu modificările şi completările ulterioare;
  6. descrierea mecanismului propus pentru dobândirea de către statul român a calităţii de acţionar şi angajamentul scris privind aplicarea acestui mecanism, potrivit prevederilor art. 19 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2021, cu modificările şi completările ulterioare, semnat în original de toate entităţile ce deţin calitatea de acţionar în cadrul solicitantului;
  7. documentele prevăzute la lit. a)-f) sunt însoţite de un opis al acestora.

     Declaraţia prevăzută la lit. e) detaliază cantitatea totală de ambalaje SGR atât în număr de bucăţi, cât şi în kilograme, defalcat pe fiecare tip de material şi pentru fiecare membru al structurii asociative în parte atât pentru ambalaje SGR, cât şi pentru ambalaje care nu intră în sfera de aplicare a SGR. Pentru respectarea Legii concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, declaraţia poate fi depusă de un împuternicit al solicitantului, care întocmeşte declaraţia pe baza datelor furnizate de fiecare membru al structurilor asociative acţionare ale solicitantului şi asigură confidenţialitatea acestora. Declaraţia se transmite în format electronic către Administraţia Fondului pentru Mediu la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Documentele depuse în format electronic trebuie să poarte semnătură electronică calificată.

     În situaţia în care din acţionariatul societăţii fac parte şi structurile asociative ale comercianţilor care comercializează pe piaţa naţională produse ambalate în ambalaje SGR, societatea trebuie să includă în documentaţia de înscriere la procedura de selecţie, pe lângă documentele prevăzute la art. 7 din procedură, şi următoarele documente:

  1. statutul fiecărei structuri asociative a comercianţilor, acţionară a societăţii, în copie certificată pentru conformitate cu originalul;
  2. declaraţie pe propria răspundere autentificată la notar a fiecărei structuri asociative a comercianţilor, acţionară a societăţii, din care să rezulte că toţi membrii structurii asociative deţin calitatea de comerciant, în sensul prevederilor pct. 1 lit. e) din anexa Hotărârii Guvernului nr. 1.074/2021, cu modificările şi completările ulterioare, însoţită de lista nominală a membrilor;
  3. declaraţie pe propria răspundere autentificată la notar a fiecărei structuri asociative a comercianţilor, acţionară a societăţii, din care să rezulte că toţi membrii acesteia au achitat la zi toate contribuţiile datorate Fondului pentru mediu, însoţită de lista membrilor şi datele de identificare ale acestora, inclusiv codul de identificare fiscală;
  4. documentele prevăzute la lit. a)-c) sunt însoţite de un opis al acestora.

     Totalitatea reglementărilor ce vizează criteriile de eligibilitate pentru participanții la procedura de selecție, conținute de Procedura de selecţie a administratorului sistemului de garanţie-returnare - AICI

Tweet
iLegis - Toate drepturile rezervate - Termeni si Condiţii | © 2026 CTCE SA logo Blog Contact