În Monitorul Oficial, Partea I nr. 99 din 31 ianuarie 2022 a fost publicat Ordinul nr. 3.073 din 31 ianuarie 2022 pentru modificarea și completarea anexei la Ordinul ministrului educației nr. 5.870/2021 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat.
Una dintre principalele modificări se referă la extinderea perioadei de depunere a cererilor de bursă.
Astfel, pentru obținerea bursei de studiu, elevii majori sau părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali ai elevilor minori depun la comisia de atribuire a burselor din unitatea de învățământ o cerere însoțită de acte care dovedesc dreptul de acordare a bursei de studiu, în primele 20 de zile lucrătoare ale fiecărui semestru.
Pentru obținerea bursei de ajutor social, elevii majori sau părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali ai elevilor minori depun la comisia de atribuire a burselor din unitatea de învățământ o cerere însoțită de acte care dovedesc dreptul de acordare a bursei de ajutor social, în primele 20 de zile lucrătoare ale fiecărui semestru (cu 10 zile lucrătoare mai mult decât până acum).
Modificări au fost aduse și prevederilor care reglementează motivele pentru acordarea burselor sociale.
Aștfel, bursele de ajutor social se acordă elevilor din învățământul preuniversitar de stat, înscriși la cursurile cu frecvență, inclusiv celor școlarizați la domiciliu sau care urmează cursurile în școala de spital, care se încadrează în cel puțin una dintre următoarele situații:
Așadar, beneficiază de bursă socială elevii orfani, elevii aflați în întreținerea unui singur părinte și elevii abandonați de părinți (asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgență). Deosebit de important este faptul că pentru acești elevi, acordarea bursei nu este condiționată de limite de venit.
Mai mult, elevii din mediul rural, școlarizați într-o altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, de asemenea, de bursă socială. În același timp, pentru acești elevi, acordarea bursei nu este condiționată de limite de venit.
O altă modificare adusă criteriilor generale se referă la sintagma „revizuire semestrială a listelor de beneficiari”, cu privire la lista elevilor care beneficiază de bursele de merit. Aceasta a fost clarificată/detaliată, astfel încât prin revizuirea semestrială a listei elevilor care beneficiază de burse de merit conform prevederilor se înțelege:
Forma consolidată a Criteriilor generale se poate consulta AICI.