Comitetul Național pentru situații de Urgență a emis Hotărârea nr. 91 din 22 octombrie 2021 privind stabilirea unor măsuri suplimentare în scopul gestionării riscului de sănătatea publică cauzat de numărul mare de infectări cu virusul SARS-CoV-2, act normativ ce intră în vigoare începând de vineri, 22.10.2021. Măsurile sunt aplicabile în perioada 25.10.2021-05.11.2021.
Astfel, ca o primă măsură, se propune interzicerea circulaţiei persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în intervalul orar 22,00-05,00, indiferent de rata de incidenţă cumulată la 14 zile, pentru o perioadă de 30 zile, cu următoarele excepţii:
Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19, pe suport hârtie sau în format electronic, iar în cazul cetăţenilor străini şi apatrizi definiţi potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin intermediul documentului de vaccinare emis de unitatea sanitară din afara României unde a fost administrat vaccinul sau, după caz, a documentului care atestă trecerea, prezentat în limba ţării respective şi în limba engleză sau prezentat în limba română.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil care trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei, motivul deplasării, data completării şi semnătura.
De asemenea, art. 2 din Hotărârea nr. 91/2021 prevede că se propune interzicerea desfăşurării activităţii operatorilor economici care activează în domeniul comerţului/prestărilor de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, indiferent de rata de incidenţă cumulată la 14 zile, pentru o perioadă de 30 zile, în intervalul orar 21,00-05,00. Între orele 21,00-05,00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
Măsura se aplică şi activităţilor sau evenimentelor organizate şi desfăşurate de persoanele fizice, operatorii economici, instituţiile publice în următoarele domenii:
În ceea ce privește accesul în incintele instituţiilor publice centrale şi locale și al regiilor autonome, se propune ca accesul tuturor persoanelor, cu excepţia angajaţilor, să fie permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării, cu obligaţia de a verifica la intrarea în locaţie, prin intermediul certificatului digital al UE privind COVID-19 care va fi scanat de personalul propriu, iar în cazul cetăţenilor străini şi apatrizi definiţi potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin intermediul documentului de vaccinare emis de unitatea sanitară din afara României unde a fost administrat vaccinul sau, după caz, a documentului care atestă trecerea prin boală sau rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, prezentat în limba ţării respective şi în limba engleză sau în limba română. Prevederile se aplică şi pentru operatorii economici care funcţionează în clădiri de birouri private în care îşi desfăşoară activitatea cel puţin 50 de persoane simultan.
Totodată, se acordă o vacanţă suplimentară de două săptămâni pentru învăţământ preşcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal în perioada 25.10.2021-05.11.2021. Se suspendă activităţile care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în toate unităţile de învăţământ privat, inclusiv în cele cuprinse în Registrul special al organizaţiilor furnizoare de educaţie care organizează şi desfăşoară pe teritoriul României activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară, pentru perioada 25.10.2021-05.11.2021. Se propune suspendarea activităţilor cu prezenţa fizică la nivelul tuturor unităţilor sau operatorilor economici care desfăşoară activităţi tip after-school, în perioada 25.10.2021-05.11.2021.
Pentru a consulta totalitatea măsurilor suplimentare în scopul gestionării riscului de sănătatea publică cauzat de numărul mare de infectări cu virusul SARS-CoV-2 cuprinse în textul Hotărârii C.N.S.U. nr. 91/2021 – CLICK AICI