Duminică, 25 iulie 2021, a intrat în vigoare Legea nr. 207 din 21 iulie 2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și pentru dispunerea unor măsuri de transpunere a Directivei (UE) 2019/713 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind combaterea fraudelor și a contrafacerii în legătură cu mijloacele de plată fără numerar și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/413/JAI a Consiliului.
Prin acest act normativ se incriminează o serie de fapte de fraudă și contrafacere în legătură cu mijloacele de plată fără numerar, printre care se numără și moneda virtuală (criptomoneda).
Noile infracțiuni introduse, pentru care este prevăzută o pedeapsă cu închisoarea de la doi până la șapte ani, sunt reunite sub articolul 250^1 din Codul penal cu denumirea marginală de Operațiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar.
Faptele incriminate sunt următoarele:
Mai mult, cu titlu de noutate se oferă o definiție a noțiunii de moneda virtuală, aceasta fiind o reprezentare digitală a valorii care nu este emisă sau garantată de o bancă centrală sau de o autoritate publică, nu este în mod obligatoriu legată de o monedă instituită legal și nu deține statutul legal de monedă sau de bani, dar este acceptată de către persoane fizice sau juridice ca mijloc de schimb și poate fi transferată, stocată și tranzacționată electronic.
De asemenea, noul act normativ prevede că Ministerul Justiției, după consultarea Ministerului Public, Ministerului Afacerilor Interne și Consiliului Superior al Magistraturii, va elabora un material informativ cuprinzând drepturile și serviciile de sprijin care pot fi acordate persoanelor juridice, victime ale infracțiunilor de fraude comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice, precum și de falsificare de monede, timbre sau de alte valori, care va fi publicat pe paginile proprii de internet ale acestor instituții, împreună cu materialul privind drepturile victimelor infracțiunilor, persoane fizice, publicat potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor, cu modificările și completările ulterioare.
Materialul informativ va cuprinde cel puțin informații cu privire la:
Pentru mai multe detalii, accesați forma la zi a Codului Penal.