În funcție de incidența cazurilor de coronavirus, la nivel de localitate se aplică, de acum, restricții diferențiate de circulație. În cazul în care o persoană trebuie să se deplaseze în intervalele cu circulație restricționată, deplasarea trebuie justificată fie printr-o declarație pe propria răspundere, fie printr-o adeverință de la angajator.
Actul normativ care introduce noile restricții este Hotărârea nr. 348 din 25 martie 2021 pentru modificarea și completarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Hotărârea nr. 348 din 25 martie 2021 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 308 din 26 martie 2021.
Hotărârea de Guvern introduce așadar, noi măsuri pentru această perioadă, după cum urmează:
Nu în ultimul rând, se prevede că în toate localitățile se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 3 aprilie-4 aprilie 2021, în intervalul orar 20,00-2,00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase.
Reamintim, că în mod normal, circulația persoanelor este permisă în intervalul orar 05:00 - 22:00, iar activitatea comercianților și prestatorilor de servicii este permisă în intervalul orar 05:00 - 21:00. Pentru restaurante și cafenele, activitatea este permisă între orele 06:00 - 22:00. În afară de spațiile închise ale restaurantelor și cafenelelor și de sălile de jocuri de noroc, a căror funcționare depinde de ceva timp de incidența cazurilor noi de coronavirus (la capacitate de 50%, dacă incidența este până la 1,5 la mia de locuitori sau la capacitate de 30%, dacă incidența este peste 1,5 și până la 3 la mia de locuitori), alte afaceri nu depindeau până acum de incidență.
Noile măsuri se pot consulta accesând Hotărârea nr. 348 din 25 martie 2021 sau forma consolidată a Hotărârii nr. 293 din 10 martie 2021.