Pe 19 martie 2021 a intrat în vigoare Metodologia de selectare şi finanţare a proiectelor în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi pentru anul 2021, aprobată prin Ordinul nr. 100 din 26 ianuarie 2021, ambele emise de Ministerul Muncii și Protecției sociale, și publicate în Monitorul Oficial nr. 276 din 19 martie 2021.
Proiectele finanţate de Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, denumită în continuare Autoritatea finanţatoare, din fonduri publice alocate de la bugetul de stat cu această destinaţie prin bugetul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale sunt menite să determine creşterea calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi şi vor respecta prevederile Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, ratificată prin Legea nr. 221/2010 pentru ratificarea Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 şi semnată de România la 26 septembrie 2007, cu modificările ulterioare.
Pot primi fonduri necesare finanţării proiectelor organizaţiile neguvernamentale cu activitate în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi, acreditate ca furnizori de servicii sociale. Proiectele pot fi realizate în nume propriu sau în parteneriat cu alţi furnizori de servicii sociale publici sau privaţi, acreditaţi în condiţiile legii.
Sunt finanţate proiecte ce corespund obiectivului specific: prevenirea instituţionalizării prin înfiinţarea şi/sau diversificarea de servicii sociale acordate care să răspundă nevoilor specifice ale persoanelor cu dizabilităţi, stabilit de Autoritatea finanţatoare. Activităţile eligibile sunt următoarele:
Conform art. 4 din metodologie, atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă se face exclusiv pe baza selecţiei publice de proiecte, organizată de către Autoritatea finanţatoare. Etapele procedurii de selecţie sunt:
Potrivit art. 8 din metodologie, documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea propunerii de proiect este aprobată prin ordin al conducătorului Autorităţii finanţatoare şi cuprinde în principal următoarele informaţii:
Totalitatea prevederilor în materia selectării și finanțării proiectelor în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi pentru anul 2021 - AICI