Ministerul Educației a stabilit regulile oficiale pentru înscrierea la clasa pregătitoare 2021.
Astfel, în Monitorul nr. 253 din 11 martie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 3.473 din 10 martie 2021 privind aprobarea Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2021-2022 și a Calendarului înscrierii.
Pregătirea procesului de înscriere începe în data de 17 martie 2021, dată în care fiecare unitate de învățământ și inspectoratul școlar vor afișa circumscripțiile școlare, planul de școlarizare propus și numărul de clase pregătitoare alocate.
Inspectoratele școlare pot decide reconfigurarea circumscripțiilor școlare până la data începerii înscrierilor, astfel încât să asigure optimizarea procesului de cuprindere a copiilor în clasa pregătitoare, în situația în care capacitatea unei unități de învățământ nu permite cuprinderea în clasa pregătitoare a tuturor copiilor din circumscripția școlară stabilită în anul școlar anterior, precum și în alte situații justificate, cum ar fi eliminarea segregării școlare, rezultată din segregarea pe criteriul mediului de rezidență.
Se prevede în mod expres că numărul de locuri care se acordă, prin cifra de școlarizare, pentru clasa pregătitoare, în învățământul de stat, este cel puțin egal cu numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învățământul primar, asigurând fiecărui copil un loc.
De asemenea, numărul de clase pregătitoare cuprins în planul de școlarizare alocat de inspectoratul școlar fiecărei unități de învățământ se stabilește la propunerea conducerii unităților de învățământ, în funcție de capacitatea de cuprindere a acesteia, determinată de numărul sălilor de clasă în care poate fi organizat, în mod corespunzător, procesul de învățământ la clasa pregătitoare, dar și la celelalte clase ale școlii, și de obligativitatea cuprinderii în unitatea de învățământ a tuturor copiilor din circumscripția școlară.
La alocarea numărului de clase pregătitoare se ține cont de numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învățământul primar, de arondarea străzilor la unitățile de învățământ, precum și de efectivul maxim de elevi la clasă.
În perioada 29 martie – 28 aprilie 2021, părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali vor putea completa/depune/transmite cererile-tip de înscriere. Cererile vor putea fi transmise online sau depuse la unitatea de învățământ la care aceștia solicită înscrierea copiilor.
Prima etapă de înscriere în învățământul primar se va desfășura în perioada 10 – 20 mai 2021, astfel:
Procesarea cererilor-tip de înscriere se face în ordine, respectând următoarele priorități:
Părinții copiilor care nu au fost cuprinși într-o unitate de învățământ în prima etapă de înscriere sau care nu au participat la această etapă completează o nouă cerere-tip de înscriere în cea de-a doua etapă, pentru locurile disponibile.
Astfel, a doua etapă de înscriere în învățământul primar se va desfășura în perioada 21 mai – 10 septembrie:
În perioada 1 – 10 septembrie 2021 sunt prevăzute centralizarea și soluționarea de către inspectoratul școlar a cererilor părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ.
Pentru mai multe detalii, accesați Ordinul nr. 3.473 din 10 martie 2021.