În Monitorul Oficial nr. 140 din 11 februarie 2021 a fost publicată Hotărârea nr. 35 din 10 februarie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 februarie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Așadar, Guvernul României a decis prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul țării cu încă 30 de zile.
Cu toate că o parte dintre interdicții au fost menținute, se observă totuși că au fost permise o serie de activități, ca urmare a scăderii ratei de infectare la nivel național.
Prelungirea stării de alertă s-a realizat pe baza recomandărilor făcute de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU).
Dintre restricțiile menținute enumerăm următoarele:
De asemenea trebuie menționat că activitatea în creșe și after-schooluri este permisă numai cu respectarea condițiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educației, al ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului sănătății.
Mai mult, în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ sunt permise activitățile didactice și alte activități specifice, precum și organizarea și desfășurarea examenelor pentru elevi/studenți, cadre didactice, în condițiile respectării măsurilor de prevenire, stabilite prin ordin comun al ministrului educației și al ministrului sănătății.
De asemenea, la apariția a 3 cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 într-un interval de 7 zile consecutive, în spațiile destinate cazării elevilor sau studenților se instituie măsura închiderii clădirii pentru o perioadă de 14 zile.
Pentru elevii/studenții care nu au posibilitatea deplasării la domiciliu sau la o altă locație se asigură de către unitatea/instituția de învățământ responsabilă cazarea în condiții de carantină, precum și măsurile necesare pentru sprijinirea asigurării necesităților de bază.
Este important de menționat și faptul că nu se va schimba calculul ratei de incidență a infectărilor cu virusul SARS-CoV-2. Astfel, contrar declarațiilor apărute în mass media, potrivit cărora formula de calcul a ratei de incidență a cazurilor de COVID-19 va fi calculată prin includerea focarelor în Măsurile din 10 februarie 2021 pentru diminuarea impactului tipului de risc, se prevede expres că: „la stabilirea incidenței la 1.000 de locuitori în ultimele 14 zile nu se iau în considerare focarele din centrele rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrele rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile, inclusiv căminele, internatele și spitalele”.
Hotărârea nr. 35 din 10 februarie 2021 se poate consulta AICI.