Pe 2 iulie 2025 a intrat în vigoare un nou cadru procedural privind intervenția în situațiile de urgență generate de accidente de aviație care implică aeronave de stat, fiind publicat în Monitorul Oficial al României nr. 621 din 2 iulie 2025. Aprobate prin Ordinul ministrului Apărării Naționale M.105 din 23 iunie 2025, noile Instrucțiuni privind căutarea şi salvarea victimelor şi supravieţuitorilor unui accident de aviaţie în care este implicată o aeronavă de stat clarifică atribuțiile instituționale și fluxurile operaționale în astfel de situații critice.
În cazul unui accident de aviație în care este implicată o aeronavă de stat în Regiunea de informare a zborurilor București (FIR București), coordonarea și intervenția se realizează în principal prin structurile din subordinea MApN:
Intervențiile sunt declanșate în funcție de nivelul de risc, stabilit în trei faze:
Protocolul încheiat cu ROMATSA și planurile de cooperare cu IGSU și alte entități permit activarea forțelor externe MApN și schimbul rapid de informații. În plus, mesajele NOTAM pot fi emise pentru a restricționa temporar spațiul aerian, în funcție de situație.
Forțele implicate în misiunile de salvare sunt cele aflate în serviciul de luptă sau în stare de pregătire pentru intervenții în regim de urgență. Conducerea operațională pe teren este asigurată de militarul cu cel mai înalt grad, desemnat de CFÎ.
Noul set de instrucțiuni clarifică și eficientizează procesul de răspuns în cazul accidentelor aviatice care implică aeronave de stat, contribuind la o mai bună coordonare interinstituțională și la creșterea șanselor de salvare pentru victime. Este un pas important în consolidarea capacității de reacție a MApN în fața unor situații cu impact major.
Fazele de urgență privind căutarea şi salvarea victimelor şi supravieţuitorilor unui accident de aviaţie în care este implicată o aeronavă de stat, disponibile AICI